Evangelia zilei:

Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos Necenzurat

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

PROHODUL DOMNULUI
ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS
(VARIANTA NECENZURATĂ)
Alcă­tu­i­re a Feri­ci­tu­lui Theo­dor Stu­di­tul (759–826), sta­reţ al Mănăs­ti­rii Stu­dion din Con­stan­ti­no­pol, Proho­dul exis­tă în tra­du­ceri româ­neşti înce­pând din sec. al XVI­II-lea (Tri­o­dul de la Râm­nic, 1731), melo­di­i­le fiind însă cu mult ante­ri­oa­re. Ver­siu­nea care s‑a impus (pri­mind îmbu­nă­tă­ţiri suc­ce­si­ve până azi) este cea din 1836, rea­li­za­tă de Maca­rie Iero­mo­na­hul şi de Epi­sco­pul Che­sa­rie al Buzăului.
Aici am urmat tex­tul atent revi­zu­it după ori­gi­nal al Proho­du­lui edi­tat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adă­u­gat (mar­cân­du-le cu bold) stro­fe­le eli­mi­na­te înce­pând din 1948, refe­ri­toa­re la ati­tu­di­nea evre­i­lor faţă de Iisus Hris­tos (stro­fe în care am inter­ve­nit mini­mal, spre a le armo­ni­za cu revi­zu­i­rea gene­ra­lă). Am sem­na­lat, în note de sub­sol, şi alte modi­fi­cări pe care tex­tul le‑a sufe­rit în ace­la­şi sens. Demer­sul nu ascun­de nici o intenţie impu­ră, ci doar dorinţa de a oferi celor inte­re­sa­ţi, pe al căror dis­cer­nământ mizez, conţi­nu­tul inte­gral al Proho­du­lui de până la insta­u­ra­rea regi­mu­lui comu­nist. (R. C.)
STAREA ÎNTÂI
(gla­sul al 5‑lea)

Prohod 1

1.  În mor­mânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oşti­ri­le-nge­reşti
S‑au spă­i­mân­tat,
Ple­căciu­nea Ta cea multă 
Prea­mă­rind.
2. Dar cum mori, Viaţă,
În mor­mânt cum şezi Tu?
Când al morţii negru văl
Îl ridici acum
Şi pe dre­pţii cei din veac îi 
Scoţi din Iad?
3. Te mărim pe Tine,
I‑isuse Doam­ne,
Şi-ngro­pa­rea Îţi cinstim 
Şi pati­mi­le,
Că din stri­căciu­ne Tu ne-ai 
Izbă­vit.
4. Cel ce-ai pus Pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, 
Zidi­to­ru­le,
Şi din groa­pă pe cei morţi îi 
Înviezi.
5. Doam­ne I‑isuse,
Împă­rat a toate,
De ce vii la cei din Iad, 
O, Hris­to­a­se-al meu?
Vrei să dez­ro­beşti, deci, neamul 
Ome­nesc.
6. Cel Stă­pân a toate
Mort acum se vede; 
Cela ce a ridicat 
Morţii din mormânt
Se încuie‑n groa­pă nouă 
Ca un om.
7. În mor­mânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Astăzi moar­tea ai zdrobit
Cu-ngro­pa­rea Ta
Şi via­ţă lumii Tu ai 
Izvorât.
8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Soco­tit ai fost de toţi, 
Dar ne-ai îndreptat
Şi ne-ai scos din amăgirea 
Celui rău.
9. Mai fru­mos cu chipul
Decât oame­nii toţi,
Ca un om se vede mort 
Şi fără de chip 
Cel ce firii dăruit‑a
Fru­mu­seţi.
10. Iadul cum răbda-va
Doamne,-n el să intri
Şi cum nu se va zdrobi 
În întu­ne­cimi,
De-al lumi­nii Tale fulger 
El orbind?
11. Blân­da mea lumină
Şi mân­tu­i­toa­re,
Cum în bez­na din mormânt, 
Doam­ne, Te-ai ascuns?
O, răb­da­re de nespus şi 
Negră­it!
12. Lumea cea de duhuri
Nu pri­ce­pe, Doamne,
Nici mulţi­mea făr’ de trup 
Poa­te povesti
Tai­na îngro­pă­rii Tale, 
Neş­ti­ind.
13. O, minuni străine!
O, ce lucruri preanoi!
Cel ce-mi dă al vieţii duh 
Este ca un mort,
Îngro­pat de fiind de mâna 
Lui Iosif.
14. În mor­mânt apus-ai,
Dar de-al Tată­lui sân
Nici­cum nu Te-ai despărţit, 
O, Hris­to­a­se-al meu,
Lucru aces­ta e stră­in şi 
Nefi­resc!
15. Întrea­ga făptură
Recunoaşte‑n Tine:
Împă­rat adevărat, 
Pe Pământ şi‑n Cer,
Chiar de Te încui, Hristoase,
În mor­mânt.
16.  Tu‑n mor­mânt fiind pus,
Zidi­tor, Hristoase,
Teme­lia Iadului 
S‑a cutre­mu­rat
Şi-ale  morţi­lor morminte 
S‑au  des­chis.
17. Cel ce ţii în pal­mă
Tot Pămân­tul, Doamne,
Sub pământ acum cu trupul 
Eşti pus ca un mort,
Slo­bo­zind pe morţi din lanţul 
Iadu­lui.
18. Din stri­ca­re, Doamne,
Tu îna­lţi Viaţa;
Căci murind, Te-ai pogorît
La cei morţi din veac
Şi-ale Iadu­lui zăvoare 
Le-ai zdro­bit.
19. Ca lumina‑n sfeşnic 
Acum se ascunde 
Sub pământ, ca sub obroc, 
Tru­pul Domnului
Şi des­tra­mă bez­na recea‑a
Iadu­lui.
20. De oştiri mulţimea 
Cea duhov­ni­ceas­că,
Împre­u­nă cu Iosif 
Şi cu Nicodim,
Merg să-ngroa­pe pe Hris­tos, Cel
Necu­prins.
21. Murind Tu, de voie,
În mor­mânt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort, 
I‑i­su­se-al meu,
De ama­ra mea greşeală 
M‑ai scă­pat.
22. Au schim­bat făptura
Ale Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit 
Toa­te câte sunt,
Cunos­cân­du-Te a toate
Ţii­tor.
23. Când a luat în pântec
A vieţii piatră,
Cel a toa­te răpitor, 
Iadul, scoa­se-afar’
Pe toţi morţii ce din veacuri 
I‑a înghi­ţit.
24. În mor­mânt nou Te-au pus,
Înno­ind, Hristoase,
Firea oame­ni­lor, prin
Învi­e­rea Ta,
După cum se cade unui 
Dum­ne­zeu.
25. Pe Pământ venit-ai,
Pe Adam să‑l mântui,
Dar pe-aces­ta negăsind, 
Tu Te-ai pogorît
Căutându‑l, I‑isuse,
Pân’ la Iad.
26. Spă­i­mân­tat, Pământul
S‑a miş­cat, Cuvinte,
Iar Lucea­fă­rul şi‑a stins
Gra­b­nic razele,
Apu­nând a Ta lumină 
Sub pământ.
27. Ai murit, ca un om, 
De‑a Ta voie, Doamne,
Dar, ca Dum­ne­zeu, ai scos
Pe cei morţi din gropi
Şi‑a păca­te­lor povară-ai
Risi­pit.
28. Văr­sând râu de lacrimi
Pes­te Tine, Doamne,
Cea Curată‑a glăsuit,
Ca o maică,-aşa:
„Oare cum am să Te-ngrop eu, 
Fiul meu?”.
29. Ca gră­un­tul de grâu
Înco­lţit sub brazdă,
Spic adu­că­tor de rod 
Nouă Te-ai făcut,
Învi­ind pe toţi urmaşii 
Lui Adam.
30. Ca un soa­re, Doamne,
Ţi-ai ascuns lumina
Şi‑n al nopţii negru văl
Moar­tea Te-a-nvelit;
Ci răsari, Hris­to­a­se-al meu, mai
Stră­lu­cit!
31. Cum şi-ascun­de Luna
Faţa ei de Soare,
Ast­fel groa­pa Te‑a ascuns 
Şi pe Tine-acum,
Cel ce prin tru­peas­că moarte 
Ai apus.
32. I‑isus, Viaţa,
Moar­tea-acum gustând‑o,
De la moarte‑a izbăvit
Nea­mul omenesc
Şi via­ţă tutu­ror le‑a
Dăru­it.
33.  Pe întâi­ul Adam,
Cu păcat de moarte,
La via­ţă ridicând,
Chiar prin moar­tea Ta,
Nou Adam acum în trup Te-ai 
Ară­tat.
34. Cete­le din Ceruri, 
Pe Pământ văzându‑L
pe Stă­pâ­nul răstignit, 
S‑au înspă­i­mân­tat,
Cu‑a lor aripi feţele 
Aco­pe­rind.
35. Luând de pe Cruce
Tru­pul Tău, Cuvinte,
Iosif cel cu chip frumos 
Te‑a pus în mormânt;
Ci-nvi­a­ză, Doam­ne, pe toţi
Mân­tu­ind!
36. Bucu­rie, Doamne, 
Fiind pen­tru îngeri,
Întris­ta­re lor acum 
Le-ai pri­ci­nu­it,
Cu trup mort, ca pe un om, când 
Te-au văzut.
37. Fiind Tu pe Cruce,
Ai suit cu Tine
Pe cei vii, dar muritori, 
Ca să.i mântuieşti,
Iar din Iad i‑ai scos pe toţi cei 
Ador­mi­ţi.
38. Ca un leu, Tu, Doamne,
Ador­mind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, 
Cel ce ai fost mort,
Lepă­dând şi bătrâneţea 
Tru­pu­lui.
39. Cel ce-ai plăsmuit‑o
Pe stră­moa­şa Eva
Dintr‑o coastă‑a lui Adam
Eşti în coastă-mpuns
Şi izvor ce curăţeşte 
Izvo­ră­şti.
40. Se jert­fea în taină
Mai-nain­te mielul,
Iar acum Tu, pătimind 
Fără să cârteşti,
Jun­ghiat eşti Tu şi firea 
Cură­ţeşti.
41. Cine, dar, va spune
Chi­pul groaz­nic şi nou?
Cum Cel Care e stăpân 
Între­gii făpturi
Păti­meş­te azi şi moare 
Pen­tru noi.
42. Cuprinzându‑i spaima,
Înge­rii strigat-au: 
„Cum Stăpânu‑a tot ce‑i viu
Mort se vede-acum?
Şi de ce‑n mor­mânt se-ncuie 
Dum­ne­zeu?”.
43. Doam­ne, Tu din coasta 
Cea însuli­ţa­tă
Via­ţă nouă izvorăşti
Din via­ţa Ta, 
Înno­iţi şi vii ne faci pe
Toţi prin ea.
 
44. Răs­tig­nit pe Cruce, 
Ai che­mat pe oameni,
Iar cura­tă coas­ta Ta 
Împun­gân­du-se,
I‑isuse, dai iertare 
Tutu­ror.
45. Om cu chip cucernic
Te‑a gătit cu groază
Şi sme­rit Te-ngroapă-acum,
Toc­mai ca pe-un mort,
La-ngro­pa­rea Ta de frică‑i
Stă­pâ­nit.
46. Sub pământ, de voie,
Pogorât, ca un mort,
Azi de pe Pământ la Cer,
Hris­to­a­se, ridici
Pe cei ce-au căzut de-acolo 
De demult.
47. Chiar de Te-au văzut mort,
Dum­ne­zeu eşti, Cel viu, 
Care îi ridici la Cer
Pe cei morţi din veac
Şi pe dre­pţii cei din Vechiul
Legământ.
48. Deşi Te-ai văzut mort,
Tu eşti Domn vieţii
Şi pe morţii de demult, 
Doamne,-i înviezi,
Iar pe pier­ză­to­rul nostru
Îl zdro­beşti.
49. Câtă bucurie,
Răsădită‑n inimi,
A cuprins atunci pe toţi 
Robii Iadu­lui,
Când lumi­na Ta în Iad a 
Stră­lu­cit!.

50. Îngro­pa­rea-Ţi laud,
Şi-ale Tale patimi
Şi pute­rea Îţi măresc, 
Milos­ti­vu­le,
Căci, prin ea, de mul­te patimi
M‑ai scă­pat.
51. Doam­ne, împotrivă-Ţi
Sabie-ascu­ţi­t‑a
Cel de‑a pururi răzvrătit,
Dar ea s‑a tocit, 
Biru­in­du-se şi-aceea
Din Eden.
52. Văzând Mieluşeaua
Pe-al ei Miel junghiat,
Îndem­na cu jale‑n glas,
De dure­re frânt,
Ca întrea­ga tur­ma să se 
Tân­gu­ie.
53. În mor­mânt Te-ngropi Tu,
Şi pogori pîn’ la Iad, 
Iar Tu, Doam­ne, ai deschis 
Azi mor­min­te­le
Şi între­gul Iad, Hristoase, 
L‑ai golit.
54. De‑a Ta voie, Doamne,
Sub pământ pogori Tu 
Şi din moarte‑i înviezi 
Pe toţi oamenii, 
Înălţîndu‑i întru slava 
Tată­lui.
55. Unul din Treime, 
Pen­tru noi, cu trupul, 
Defă­i­ma­tă moarte-acum 
Rab­dă nesilit,
Tul­bu­rân­du-se şi Soare, 
Şi Pământ.
56. Urma­şii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi 
Şi cu mană săturaţi 
Demult, în pustiu,
În groapă‑L pun pe-al lor 
Hră­ni­tor.
57. I‑isus Cel Preadrept 
Ca un vino­vat stă
Îna­in­tea lui Pilat, 
Fiind osân­dit
Şi pe lemn Judecătoru‑i
Răs­tig­nit.
58. Îngâm­fat Israil,
Uci­ga­şe popor!
Pen­tru ce pe Varava, 
Păti­maş, slobozi, 
Iar pe Dom­nul pen­tru ce Îl 
Răs­tig­neşti?
59. Pe Adam zidindu‑l
Din pământ, cu mâna,
Pen­tru dân­sul Te-ai făcut 
Om firesc la trup
Şi de bună­vo­ie-ai fost 
Osân­dit.
60. Ascul­tând, Cuvinte,
De al Tău Părinte, 
Pân’ la Iadu-ngrozitor 
Pogorân­du-Te,
Pe tot nea­mul muri­tor l‑ai
Învi­at.
61. „Vai, Lumi­na lumii!
Vai, a mea Lumină!
I‑isuse, Fiul meu
Cel mult preadorit!”,
Cu amar stri­ga Fecioara 
Şi jelea.
62. Pizmă­reţ popor,
Uci­gaş blestemat!
Ruşi­nea­ză-te măcar, 
Învi­ind Hristos,
De a Sa mahra­mă şi de 
Giul­gi­ul Lui.
63. Vino, necurate,
Vân­ză­tor apostol, 
Şi ara­tă un motiv
Rău­tă­ţi­lor:
Cum ajuns-ai să‑L tră­dezi tu 
Pe Hris­tos?
64. Iubi­tor de oameni
Te pre­faci, nebune,
Orb, nemer­nic, ne-mpăcat, 
Vân­ză­to­ru­le,
Tu, ce Mirul vrut-ai să‑l vinzi 
Pen­tru bani!
65. Cu ce preţ vândut-ai
Sfân­tul Mir, cel din Cer?
Sau ce lucru-ai luat în schimb,
Vred­nic pen­tru el?
Nebu­nie-afla­şi tu, diavol 
Bles­te­mat!
66. De iubeşti săracii,
Şi mâh­nit de mirul
Ce se var­să, curăţind 
Suflet păcă­tos,
Cum pe‑a tutu­ror Lumină 
Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvin­te, Doamne,
A mea bucurie,
Cum răb­da-voi eu acum 
Îngro­pa­rea Ta? 
Frân­tă mi‑e, ca la o maică, 
Ini­ma”.
68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să‑L plâng pe I‑isus,
Dul­ce­le meu Fiu?”,
a stri­gat Fecioa­ra, Maica 
Dom­nu­lui.
69. Munţi, văi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tân­gu­i­ţi-vă în plâns 
Toţi cu mine-acum 
Şi jeli­ţi cu Mai­ca Celui
Răs­tig­nit!
70. „Când Te voi vedea iar,
Veş­ni­că Lumină,
Viu izvor de bucurii
Sufle­tu­lui meu?”,
Tân­gu­in­du-se, Fecioara 
A stri­gat.
71. Deşi ca o piatră, 
Tare şi tăioasă,
Ai pri­mit a Te tăia,
Dar ne-ai izvorât
Un izvor de via­ţă vie, 
Nese­cat.
72. Ca şi din fântână,
Ne-adă­păm din râul
Ce-ndo­it din coas­ta Ta,
Bunu­le, a curs,
Şi via­ţa veş­ni­că o 
Moş­te­nim.
73.  Fiind­că-ai vrut, Cuvinte,
Te-ai văzut în groapă; 
Dar eşti viu şi Te ridici 
Din morţi, cum ai spus, 
Şi cu Învi­e­rea Ta ne
Mân­tu­ieşti.
74. Te cân­tăm, Cuvinte,
Doam­ne şi Stăpâne,
La un loc cu Tatăl eşti
Şi cu Duhul Sfânt 
Şi-ngro­pa­rea Ta cea sfântă 
Prea­mă­rim.
75.  Feri­ci­mu-Te toţi,
Mai­ca Dom­nu­lui Sfânt!
Cea de trei zile cinstim
Îngro­pa­rea Lui,
Că e Fiul tău şi-al nostru 
Dum­ne­zeu.
76. În mor­mânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oşti­ri­le-nge­reşti
S‑au înspă­i­mân­tat,
Ple­căciu­nea Ta cea multă 
Prea­mă­rind.


STAREA A DOUA
(gla­sul al 5‑lea)

Prohod 2

1. Se cuvi­ne, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Căci pe cru­ce Ţi-ai întins 
Ale Tale mâini
Şi-ai zdro­bit de tot puterea 
Celui rău.
 2. Se cuvi­ne, dar,
Să-Ţi dăm slavă‑a toa­te Ziditorul,
Căci din patimi ne‑a scăpat
Păti­mi­rea Ta
Şi pe toţi din stricăciune 
Tu ne-ai scos.
       
3. Soarele‑a apus,
Şi cutre­mur de pământ, Cuvinte, 
Fost‑a când Tu, ne-nserat 
Soa­re-al meu, Hristos,
Ai apus şi Ţi-ai pus trupul
În mor­mânt.
4. Somn învietor
În mor­mânt dor­mind, Hris­to­a­se Doamne,
Din cel greu somn de păcat 
Tu ai ridicat
Întreg nea­mul ome­nesc cel 
Păcă­tos.
5. „Una-ntre femei
Te-am năs­cut Fiu, fără de durere;
Sufăr însă-acum dureri, 
Când Tu pătimeşti”, 
Ast­fel zis‑a Preacurata,
Mult jelind.
6. Sus văzându-Te,
De Părin­te stând ală­tu­ri, Doamne,
Iară jos cu tru­pul mort, 
Sub pământ fiind, 
S‑au înfri­coşat în Ceruri
Înge­rii.
7. Răstignindu-Te,
S‑a rupt tâm­pla tem­plu­lui prin mijloc,
Iar lumi­nă­to­rii-ascund
Ale lor lumini,
Ascun­zân­du-Te‑n pământ Tu, 
Soa­re Sfânt.
8. Cel ce prin­tr-un semn 
A făcut la înce­put Pământul
Azi apu­ne sub pământ, 
Ca un muri­tor;
Îngro­zeş­te-te de-aceasta, 
Ceru­le!
9. Sub pământ apui
Cel ce ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să‑i înalţi 
Din căde­rea lor,
Că Tu, Doamne,-Atotputernic
Eşti mereu.
10.  Să cân­tăm, veniţi, 
Lui Hris­tos, Cel mort şi plâns cu jale,
Ca feme­i­le, ce mir 
Au adus atunci –
„Bucu­ra­ţi-vă !”, cu ele
S‑auzim.
11. Cu adevărat,
Nese­cat Mir eşti, Cuvin­te Doamne;
De ace­ea mir Ţi-aduc 
Blân­de­le femei
Celui viu, ca unui mort şi 
Îngro­pat.
12. Cu-ngro­pa­rea Ta
Iadul l‑ai zdro­bit de tot, Hristoase,
Şi pe moar­te cu a Ta 
Moar­te-ai omorât,
Şi din stri­căciu­ne lumea 
Mân­tu­ieşti.
13. Râu de via­ţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groa­pă apunând, 
Via­ţă dăruieşti
Celor din adâncurile 
Iadu­lui.
14. „Ca să înnoiesc
Firea oame­ni­lor cea robită,
Eu cu moar­tea Mi-am rănit 
Tru­pul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, 
Mai­ca Mea”.
15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Lucea­făr al Dreptăţii, 
Şi pe morţi i‑ai ridicat, 
Ca din­tr-un somn greu, 
Întu­ne­ri­cul din Iad, tot,
Alun­gând.
16. Bob cu două firi:
Dătă­to­rul de via­ţă, astăzi,
Prin­tre lacri­mi, în pământ, 
Semă­na­tu-s‑a;
Răsă­rind El, lumea se va 
Bucu­ra.
17. S‑a temut Adam, 
Dum­ne­zeu umblând în Rai, atuncea,
Iar acum s‑a bucurat 
C‑ai venit la Iad; 
Căci căzând atunci, acum s‑a
Ridi­cat.
18. Mai­ca Ta, acum,
Var­să râu de lacri­mi, Hristoase, 
Şi‑a stri­gat, când Ţi‑a văzut 
Tru­pul în mormânt:
„Învi­a­ză, Fiul meu, precum 
Tu ai spus!”.
19. Iosif Te‑a ascuns,
Cu evla­vie, în groa­pă nouă; 
Şi cân­tări dumnezeieşti, 
De-ngro­pa­rea Ta, 
Împle­tin­du-le cu lacrimi,
Ţi‑a cân­tat.
20. Doam­ne, Mai­ca Ta,
Piro­nit văzân­du-Te pe Cruce,
De-ntris­ta­re-ama­ră al ei
Suflet s‑a pătruns 
De-ale Cru­cii cuie şi de 
Sabie.
21. Mai­ca Ta, văzând
Adă­pa­rea Ta cu fie­re, Doamne,
Cel ce eşti atât de drag 
Lumii noas­tre-ntregi,
Faţa ei cu-ama­re lacrimi 
A udat.
22. „Rău m‑am întristat,
Mi se frân­ge ini­ma, Cuvinte,
Jun­ghi­e­rea Ta văzând 
Prin nedrept judeţ”,
Pre­a­cu­ra­ta zis‑a, când se 
Tân­gu­ia.
23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii Tăi şi‑a Tale buze, Doamne,
Şi cum eu ca pe un mort 
Te voi îngropa?”,
Cu înfi­o­ra­re Iosif 
A stri­gat.
24. Jal­ni­ce cântări
Iosif şi cu Nico­dim cântară
Lui Hris­tos, Ce s‑a-ngro­pat
În mor­mânt acum, 
Şi cu dânşii cân­tă cete
Înge­reşti.
25. Sub pământ apui
Tu, Hris­to­a­se, Soa­re al Dreptăţii;
De ace­ea Mai­ca Ta, 
Care Te‑a născut,
De dure­re şi de jale 
Se stin­gea.
26. Iadul s‑a-ngro­zit,
Dătă­to­ru­le de via­ţă, Doamne,
Când pră­da­tă şi‑a văzut 
Bogă­ţia lui
Şi pe morţii cei din veacuri – 
Învi­a­ţi.
27. Soa­re luminos
După noap­te stră­lu­ceş­te, Doamne, 
Iar Tu, după moar­tea Ta, 
Stră­lu­ceşti mai mult, 
Învi­ind din groa­pă ca un 
Dum­ne­zeu.
28. Ziditorule,
Când pri­mi­tu-Te‑a în sân pământul, 
De‑a Ta fri­că s‑a clintit, 
Prea­pu­ter­ni­ce,
Şi pe morţi cutre­mu­rul i‑a
Deş­tep­tat.
29. O, Hris­to­a­se-al meu!
Iosif şi Nico­dim cu miruri,
Într-un chip deosebit, 
Te gătesc acum – 
Şi-au stri­gat: „Te-nfri­coşea­ză,
O, Pământ!”.
30. Doam­ne, ai apus,
Şi cu Tine‑a Soa­re­lui lumină;
Iar făp­tu­ra pe Pământ
S‑a cutre­mu­rat,
Ară­tând că eşti a toate
Făcă­tor.
31. Pia­tra cea din unghi 
O aco­pe­ră pia­tra tăiată 
Şi pe Domnu‑n groa­pă Îl
Pune-un muri­tor.
O, Pămân­tu­le, de-acum să
Te-nfi­ori!
32. „Vezi-ne aici:
Uce­ni­cul cel iubit şi Maica,
Deci răs­pun­de, Fiu iubit,
Cu-al Tău dul­ce glas!”, 
A stri­gat, plân­gând, Curata, 
Cu amar.
33. Tu, Cel Care eşti
De via­ţă dătă­tor, Cuvinte, 
Pe iudei nu i‑ai ucis, 
Fiind răs­tig­nit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi 
Înviezi.
34. Nici chip ai avut,
Nici, în patimi, fru­mu­seţe, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit 
Când ai înviat, 
Şi în inimi ne-ai dat sfinte 
Fru­mu­seţi.
35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nes­tin­su­le Luceafăr; 
Şi aceas­ta nerăbdând, 
Soa­re­le din Cer 
S‑a întu­ne­cat pe boltă‑n
Miez de zi.
36. Luna, Soarele
Se întu­ne­că-mpre­u­nă, Doamne, 
Şi robi binevoitori 
Ţi s‑au arătat,
Că văl negru pes­te feţe 
Îşi aştern.
37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar suta­şul Dum­ne­zeu Te ştie;
Iar eu cum să Te ating, 
Dum­ne­ze­ul meu, 
Mă cutre­mur!”, a stri­gat cel 
Bun la chip.
38. A dor­mit Adam
Şi din coas­ta lui îşi scoa­se moarte;
Al lui Dum­ne­zeu Cuvânt,
Tu adormi acum
Şi izvor de Viaţă‑i lumii
Coas­ta Ta.
39. Ai dor­mit puţin
Şi-ai dat via­ţă celor morţi, Hristoase, 
Şi-nvi­ind, ai ridicat 
Pe cei îngropaţi, 
Ce-ador­mi­se­ră din veacuri, 
Bunu­le.
40. De ai şi murit,
Dar ai dat, de mân­tu­i­re, vinul,
Viţă care izvorăşti 
Via­ţă tuturor! 
Pati­ma şi Cru­cea Ta noi 
Le slă­vim.
41. Cum pot suferi
Cete­le din Ceruri îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, 
Dum­ne­ze­u­le,
Când Te văd însân­ge­rat şi 
Osân­dit?
42. O, neam jidovesc
Îndă­ră­t­nic, ce-ai pri­mit arvuna!
Ridi­ca­rea Bisericii 
Cunos­cut-ai tu; 
Pen­tru ce, dar, pe Hris­tos L‑ai
Osân­dit?
43. În batjocură, 
Tu îmbraci pe-mpodobitorul,
Care Cerul a‑ntărit
Şi-a-nfru­mu­seţat
Tot Pămân­tul, într-un chip prea
Minu­nat.
44. Ca un pelican,
 Te-ai rănit în coas­ta Ta, Cuvinte; 
Şi-ai dat via­ţă l‑ai Tăi fii, 
Care au murit,
Vii izvoa­re pes­te dânşii 
Răs­pân­dind.
45. Oare­când Navi
Opri soa­re­le, zdro­bind duşmanii;
Iar Tu, Soa­re, ascunzând 
Stră­lu­ci­rea Ta, 
Pe-al Iadu­lui stă­pân Tu 
L‑ai zdro­bit.
46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părin­te­lui sân, Milostive, 
Ai pri­mit, binevoind, 
Chip de muritor; 
Şi în Iad, Hris­to­a­se-al meu, ai 
pogorât.
 47. Cel întins pe lemn
Aşe­ză pămân­tul pes­te ape;
Fără suflu în pământ
Pogo­rînd acum,
S‑a cutre­mu­rat Pământul,
Nerăb­dând.
48. „Vai, o, Fiul meu!”, 
Pre­a­cu­ra­ta zice şi jeleşte, 
Că „pe Care‑L aşteptam 
Ca pe-un Împărat,
Osân­dit acum pe Cruce 
Îl pri­vesc!”.
49. „Ast­fel mi‑a vestit 
Gavri­il, venind din Cer la mine:
Că-mpă­ră­ţia cea
Dată Fiu­lui
Este o Împărăţie 
Veş­ni­că”.
50. „Vai, s‑a împlinit
A lui Sime­on proorocire
Că prin ini­mă-mi trecu
Sabie acum,
O, Ema­nu­e­le, Cel ce 
Eşti cu noi!”.
51. O, iude­i­lor!*
Ruşi­na­ţi-vă măcar de morţii
Învi­a­ţi de Cel ce‑a dat 
Duh de via­ţă lor,
Cel pe Care, plini de ură, 
L‑aţi ucis.
52. S‑a cutremurat
Şi lumi­na Soa­re­le şi‑a stins‑o,
Când în groa­pă Te‑a văzut 
Neîn­su­fleţit;
Nevă­zu­ta mea lumină, 
Bunu­le!
53. Cu amar plângea
Pre­a­cu­ra­ta Mai­ca Ta, Cuvinte, 
Când pe Tine Te‑a văzut 
în mor­mânt zăcând,
Ne-nce­put şi negrăite 
Dum­ne­zeu!
54.  Mai­ca Precista
Răs­tig­ni­rea Ta văzând, Hristoase,
Cu amar ea suferind, 
Ţie Îţi grăia:
„Să nu zăbo­veşti, Viaţă, 
Între morţi!”.
55. Iadul cel cumplit
Tre­mu­ra, văzân­du-Te pe Tine,
Pe Hris­tos, Cel Preamărit, 
Veş­nic Soa­re Sfânt,
Şi în grabă‑a dat afa­ră pe 
Cei lega­ţi.
56. Iadul cel cumplit
Mare şi gro­zav acum se vede;
Căci al Vieţii Dătător 
Moarte‑a sufe­rit,
Vrând să dăru­ias­că Viaţă 
Tutu­ror!
57. Coas­ta Ţi-au împuns,
Mâi­ni­le Ţi-au piro­nit, Stăpâne,
Şi cu rana coas­tei Tu 
Vin­de­ca­şi deplin
Pofta mâi­ni­lor acelor 
Pri­mi strămoşi.
58. Oare­când jelea
Pe-al Rahi­lei fiu întrea­ga casă;
Iar acu­ma Îl jelesc 
Pe al Fecioa­rei Fiu 
Mai­ca Lui şi cea­ta cea de 
Uce­nici.
59. Pal­me şi loviri
Lui Hris­tos I s‑au dat pes­te faţă,
Celui ce cu mâna Sa 
Pe om plăsmui,
Şi‑a zdro­bit cu totul ale 
Fia­rei fălci.
60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngro­pa­rea Ta scă­pa­ţi de moarte,
O, Hris­to­a­se, Îţi cinstim, 
Plini de laude,
Răs­tig­ni­rea şi-ngroparea 
Ta acum.
61. Ceea ce-ai născut,
Tu, Fecioa­ră Pre­a­cu­ra­tă, Viaţa,
Cur­mă în Biserică
Ori­ce dezbinări
Şi dă pace, ca o bună, 
Tutu­ror.
62. Cel făr’ de-nceput,
Care eşti Părin­te, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte‑i pe creştini
În cre­dinţa lor
Şi le dă izbândă-asupra, 
Celor răi.
63. Se cuvi­ne, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul, 
Căci pe Cru­ce Ţi-ai întins 
Ale Tale mâini 
Şi-ai zdro­bit de tot puterea 
Celui rău.
STAREATREIA
(gla­sul al 3‑lea)

Prohod 3

1. Nea­mu­ri­le toate
Lau­dă-ngro­pă­rii
Ţi-aduc, Hris­to­a­se-al meu.
2. Arimateeanul
Jal­nic Te pogoară
Şi în mor­mânt Te-ngroapă.
3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc acum cu râvnă.
4. Vino-întrea­gă fire,
Psalmi de îngropare
Noi lui Hris­tos s‑aducem.
5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să‑L ungem,
Cu voi, mironosiţe.
6. Feri­ci­tul losif
Tru­pul ce dă viaţă,
Al lui Hris­tos, îngroapă.
7. Cei hră­ni­ţi cu mană,
Ţie-oţet şi fiere
Ţi-aduc, Hris­to­a­se al meu.
8. Ca rob făr’ de minte,
A tră­dat el, Iuda,
Pe-Adân­cu-nţe­lep­ciu­nii.
9. Rob ajunge-acuma
Iuda mult vicleanul,
Ce L‑a vân­dut pe Domnul.
10. Zis‑a înţeleptul:
„Groa­pă-adân­că este
Gâtle­jul jidovilor”.
11. Iosif şi Nicodim
Pe Hris­tos îngroapă,
Cu toa­tă cuviinţa.
12. Sla­vă Ţie, Doamne,
Cel ce dai Viaţă
Şi‑n Iad cobori puternic.
13. Mai­ca Preacurată
Se jelea, Cuvinte,
Acum văzân­du-Te mort.
14. „Pri­mă­va­ră dulce,
 Fiu prea­dul­ce, unde-Ţi
 Apu­se Frumuseţea?”.
15. Plân­ge­re pornit‑a
Mai­ca Preacurată,
Când ai murit, Cuvinte.
16. Vin, cu mir să‑L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Însu­şi Mirul din Cer.
17. Moar­tea cu‑a Ta moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfân­ta Ta putere.
18. Piere-amăgitorul, 
Sca­pă amăgitul
Cu-nţe­lep­ciu­nea-Ţi, Doamne. 
19. Cade vânzătorul
În Ghe­e­na-adân­că,
În groa­pa stricăciunii.
20. Cur­se de ciulini sunt
Căi­le lui Iuda,
Cel cu urzeli nebune.
21. „Fiu­le din Tatăl,
Împă­rat a toate,
Cum ai pri­mit Tu chinul?”
22. Tân­gu­ie-se astfel
Mai­ca, Mieluşeaua, 
Că‑i Mie­lul ei pe Cruce.
23. Tru­pul ce dă viaţă
Iosif împre­u­nă
Cu Nico­dim îngroapă.
24. Mult înlăcrimată
A stri­gat Fecioara,
Cu inima‑n durere:
25. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce, 
Cum Te-ai ascuns în groapă?”
26. „Nu mai plân­ge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să‑i slo­bod, Eu sufăr”.
27.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Mul­ta îndurare
Prin care rabzi acestea”.
28. Cu oţet şi fiere
Stins-au setea-Ţi, Doamne,
Să strici gus­ta­rea veche.
29. La toţi fariseii,
Vor­be­le viclene
Sunt cur­se-ntin­se şi ghimpi.
30. Cei hră­ni­ţi cu mană*
Îl lovesc pe Domnul
Şi Bine­fă­că­to­rul.
31. O, ce nebunie !
Pe Hris­tos omoară
Cei ce-au ucis pe pro­feţi**.
32. Te-ai suit pe Cruce,
Cel ce altădată
Umbreai popo­rul sub nor.
33. A pier­ză­rii groapă 
Lao­lal­tă-nghi­te,
Pe făcă­to­rii de rău.
34. De mir purtătoare
Adu­ceau cu ele
La groa­pă miruri, Doamne.
35. Scoală-Te,-ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a Ghe­e­nei groapă!
36. „Doam­ne, înviază!”,
Zis‑a, prin­tre lacrimi,
De Tine Născătoarea.
37. Înviază‑n grabă,
Alun­gând durerea
Cura­tei Mai­cii Tale!
38. Prin­se-au fost de frică
Cete­le din Ceruri,
Când Te-au văzut mort, Doamne.
39. De greşeli îi iartă
Pe cei ce, cu frică,
Cin­stesc ale Tale patimi.
40. Spai­mă dă vederea 
Cea de tot străină:
Pâmân­tul cum Te-ascunde?
41. Altă­dat’ un Iosif
Ţi‑a slu­jit în fugă,
Şi-acum Te-ngroa­pă altul…
42. Plân­ge, Te jeleşte, 
Pre­a­cu­ra­ta-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.
43. Spai­mă ia pe îngeri 
De gro­za­va-Ţi  moarte,
O, Făcă­tor a toate!
44. Pier răs­tig­ni­to­rii*,
Împă­ra­te Sfinte,
Dum­ne­ze­ies­cu­le Fiu.
45. Uită, Milostive,
Fă-le bine, Doamne,
Şi celor ce Te-au urât.
46. Până‑n zori, cu miruri
Ţi-au stro­pit mormântul 
Feme­i­le-nţe­lep­te.
47. Pace în Biserici,
Lumii mân­tu­i­re,
Cu‑a Ta-nvi­e­re dă-ne!
48. O, Tre­i­me Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Pe toţi ne mântuieşte.
49. Robi­lor tăi, Maică,
Dă-le har să‑L vadă
Pe al tău Fiu înviat!
50. Nea­mu­ri­le toate
Lau­dă-ngro­pă­rii
Ţi-aduc, Hris­to­a­se al meu.

* Înlo­cu­it cu Fari­se­i­lor!
* Înlo­cu­it cu Cei ce-au cerut milă.
** Înlo­cu­it cu Cei păti­ma­şi cu cei răi.
* Înlo­cu­it cu Iartă‑i pe toţi, Doam­ne.


Acest Prohod, intreg, a fost can­tat si in bise­ri­ca unde merg. Nu s‑a sim­tit vreo ofen­sa impo­tri­va nima­nui, pen­tru ca este asa cum s‑a scris si in Biblie, aces­tea sunt mar­tu­ri­i­le. Asta nu inseam­na ca evre­ii ar tre­bui dis­cri­mi­nati si per­se­cu­tati, doar pen­tru ca au ales pe Bara­ba. A fost ico­no­mie divi­na ca El sa fie omo­rat de cei care il astep­tau si au dat mar­tu­rii, prin Pro­fe­tii lor, pen­tru asta. Tot ei o sa-si dea sea­ma ca ade­va­ra­tul Hris­tos a venit. “Izba­ves­te, Dum­ne­ze­u­le, pe Isra­el din toa­te neca­zu­ri­le lui.”(Psalmul 24) Desi nere­cu­nos­ca­tor, popo­rul lui Isra­el va fi ier­tat de Cel nas­cut in sanul lui, atunci cand o sa accep­te ca Hris­tos este Cel Invi­at, iar nu un vre­mel­nic sta­pa­ni­tor al aces­tei lumi.
Dum­ne­zeu sa ne dea intrea­ga masu­ra a sacri­fi­ci­u­lui Sau de pe Cru­ce. Ne‑a cura­tat de paca­te, iar noi ne omo­ram cuge­te­le in con­ti­nu­a­re. Con­tri­bu­im fie­ca­re la moar­tea aces­tei lumi pe care nu o iubim, (dar ne iubim asa de mult sufle­te­le), asa cum nu ne iubim cu ade­va­rat nici Dum­ne­ze­ul, pe Iisus Hris­tos. Doar ne adu­cem amin­te de El la oca­zii si mai ales cand ne este greu. Eu asa sunt, fratilor.
Nu‑L meri­tam, atat mai spun.
Vasi­le I.

Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: