Evangelia zilei:
Cautã:

Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos Necenzurat

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

PROHODUL DOMNULUI
ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS
(VARIANTA NECENZURATĂ)
Alcă­tu­i­re a Feri­ci­tu­lui Theo­dor Stu­di­tul (759–826), sta­reţ al Mănăs­ti­rii Stu­dion din Con­stan­ti­no­pol, Proho­dul exis­tă în tra­du­ceri româ­neşti înce­pând din sec. al XVI­II-lea (Tri­o­dul de la Râm­nic, 1731), melo­di­i­le fiind însă cu mult ante­ri­oa­re. Ver­siu­nea care s‑a impus (pri­mind îmbu­nă­tă­ţiri suc­ce­si­ve până azi) este cea din 1836, rea­li­za­tă de Maca­rie Iero­mo­na­hul şi de Epi­sco­pul Che­sa­rie al Buză­u­lui.
Aici am urmat tex­tul atent revi­zu­it după ori­gi­nal al Proho­du­lui edi­tat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adă­u­gat (mar­cân­du-le cu bold) stro­fe­le eli­mi­na­te înce­pând din 1948, refe­ri­toa­re la ati­tu­di­nea evre­i­lor faţă de Iisus Hris­tos (stro­fe în care am inter­ve­nit mini­mal, spre a le armo­ni­za cu revi­zu­i­rea gene­ra­lă). Am sem­na­lat, în note de sub­sol, şi alte modi­fi­cări pe care tex­tul le‑a sufe­rit în ace­la­şi sens. Demer­sul nu ascun­de nici o intenţie impu­ră, ci doar dorinţa de a oferi celor inte­re­sa­ţi, pe al căror dis­cer­nământ mizez, conţi­nu­tul inte­gral al Proho­du­lui de până la insta­u­ra­rea regi­mu­lui comu­nist. (R. C.)
STAREA ÎNTÂI
(gla­sul al 5‑lea)

Prohod 1

1.  În mor­mânt, Via­ţă,
Pus ai fost, Hris­to­a­se,
Şi oşti­ri­le-nge­reşti
S‑au spă­i­mân­tat,
Ple­căciu­nea Ta cea mul­tă
Prea­mă­rind.
2. Dar cum mori, Via­ţă,
În mor­mânt cum şezi Tu?
Când al morţii negru văl
Îl ridici acum
Şi pe dre­pţii cei din veac îi
Scoţi din Iad?
3. Te mărim pe Tine,
I‑isuse Doam­ne,
Şi-ngro­pa­rea Îţi cin­stim
Şi pati­mi­le,
Că din stri­căciu­ne Tu ne-ai
Izbă­vit.
4. Cel ce-ai pus Pămân­tul
Cu măsuri, Hris­to­a­se,
Astăzi şezi în mic mor­mânt,
Zidi­to­ru­le,
Şi din groa­pă pe cei morţi îi
Înviezi.
5. Doam­ne I‑isuse,
Împă­rat a toa­te,
De ce vii la cei din Iad,
O, Hris­to­a­se-al meu?
Vrei să dez­ro­beşti, deci, nea­mul
Ome­nesc.
6. Cel Stă­pân a toa­te
Mort acum se vede;
Cela ce a ridi­cat
Morţii din mor­mânt
Se încuie‑n groa­pă nouă
Ca un om.
7. În mor­mânt, Via­ţă,
Pus ai fost, Hris­to­a­se,
Astăzi moar­tea ai zdro­bit
Cu-ngro­pa­rea Ta
Şi via­ţă lumii Tu ai
Izvorât.
8. Cu cei răi, Hris­to­a­se,
Ca un rău­fă­că­tor
Soco­tit ai fost de toţi,
Dar ne-ai îndrep­tat
Şi ne-ai scos din amă­gi­rea
Celui rău.
9. Mai fru­mos cu chi­pul
Decât oame­nii toţi,
Ca un om se vede mort
Şi fără de chip
Cel ce firii dăruit‑a
Fru­mu­seţi.
10. Iadul cum răb­da-va
Doamne,-n el să intri
Şi cum nu se va zdrobi
În întu­ne­cimi,
De-al lumi­nii Tale ful­ger
El orbind?
11. Blân­da mea lumi­nă
Şi mân­tu­i­toa­re,
Cum în bez­na din mor­mânt,
Doam­ne, Te-ai ascuns?
O, răb­da­re de nespus şi
Negră­it!
12. Lumea cea de duhuri
Nu pri­ce­pe, Doam­ne,
Nici mulţi­mea făr’ de trup
Poa­te poves­ti
Tai­na îngro­pă­rii Tale,
Neş­ti­ind.
13. O, minuni stră­i­ne!
O, ce lucruri prea­noi!
Cel ce-mi dă al vieţii duh
Este ca un mort,
Îngro­pat de fiind de mâna
Lui Iosif.
14. În mor­mânt apus-ai,
Dar de-al Tată­lui sân
Nici­cum nu Te-ai des­pă­rţit,
O, Hris­to­a­se-al meu,
Lucru aces­ta e stră­in şi
Nefi­resc!
15. Întrea­ga făp­tu­ră
Recunoaşte‑n Tine:
Împă­rat ade­vă­rat,
Pe Pământ şi‑n Cer,
Chiar de Te încui, Hris­to­a­se,
În mor­mânt.
16.  Tu‑n mor­mânt fiind pus,
Zidi­tor, Hris­to­a­se,
Teme­lia Iadu­lui
S‑a cutre­mu­rat
Şi-ale  morţi­lor mor­min­te
S‑au  des­chis.
17. Cel ce ţii în pal­mă
Tot Pămân­tul, Doam­ne,
Sub pământ acum cu tru­pul
Eşti pus ca un mort,
Slo­bo­zind pe morţi din lanţul
Iadu­lui.
18. Din stri­ca­re, Doam­ne,
Tu îna­lţi Via­ţa;
Căci murind, Te-ai pogo­rît
La cei morţi din veac
Şi-ale Iadu­lui zăvoa­re
Le-ai zdro­bit.
19. Ca lumina‑n sfeş­nic
Acum se ascun­de
Sub pământ, ca sub obroc,
Tru­pul Dom­nu­lui
Şi des­tra­mă bez­na recea‑a
Iadu­lui.
20. De oştiri mulţi­mea
Cea duhov­ni­ceas­că,
Împre­u­nă cu Iosif
Şi cu Nico­dim,
Merg să-ngroa­pe pe Hris­tos, Cel
Necu­prins.
21. Murind Tu, de voie,
În mor­mânt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort,
I‑i­su­se-al meu,
De ama­ra mea greşe­a­lă
M‑ai scă­pat.
22. Au schim­bat făp­tu­ra
Ale Tale patimi,
Căci cu Tine-au păti­mit
Toa­te câte sunt,
Cunos­cân­du-Te a toa­te
Ţii­tor.
23. Când a luat în pân­tec
A vieţii pia­tră,
Cel a toa­te răpi­tor,
Iadul, scoa­se-afar’
Pe toţi morţii ce din vea­curi
I‑a înghi­ţit.
24. În mor­mânt nou Te-au pus,
Înno­ind, Hris­to­a­se,
Firea oame­ni­lor, prin
Învi­e­rea Ta,
După cum se cade unui
Dum­ne­zeu.
25. Pe Pământ venit-ai,
Pe Adam să‑l mân­tui,
Dar pe-aces­ta negă­sind,
Tu Te-ai pogo­rît
Căutându‑l, I‑isuse,
Pân’ la Iad.
26. Spă­i­mân­tat, Pămân­tul
S‑a miş­cat, Cuvin­te,
Iar Lucea­fă­rul şi‑a stins
Gra­b­nic raze­le,
Apu­nând a Ta lumi­nă
Sub pământ.
27. Ai murit, ca un om,
De‑a Ta voie, Doam­ne,
Dar, ca Dum­ne­zeu, ai scos
Pe cei morţi din gropi
Şi‑a păca­te­lor pova­ră-ai
Risi­pit.
28. Văr­sând râu de lacri­mi
Pes­te Tine, Doam­ne,
Cea Curată‑a glă­su­it,
Ca o maică,-aşa:
„Oare cum am să Te-ngrop eu,
Fiul meu?”.
29. Ca gră­un­tul de grâu
Înco­lţit sub bra­z­dă,
Spic adu­că­tor de rod
Nouă Te-ai făcut,
Învi­ind pe toţi urma­şii
Lui Adam.
30. Ca un soa­re, Doam­ne,
Ţi-ai ascuns lumi­na
Şi‑n al nopţii negru văl
Moar­tea Te-a-nve­lit;
Ci răsari, Hris­to­a­se-al meu, mai
Stră­lu­cit!
31. Cum şi-ascun­de Luna
Faţa ei de Soa­re,
Ast­fel groa­pa Te‑a ascuns
Şi pe Tine-acum,
Cel ce prin tru­peas­că moar­te
Ai apus.
32. I‑isus, Via­ţa,
Moar­tea-acum gustând‑o,
De la moarte‑a izbă­vit
Nea­mul ome­nesc
Şi via­ţă tutu­ror le‑a
Dăru­it.
33.  Pe întâi­ul Adam,
Cu păcat de moar­te,
La via­ţă ridi­când,
Chiar prin moar­tea Ta,
Nou Adam acum în trup Te-ai
Ară­tat.
34. Cete­le din Ceruri,
Pe Pământ văzându‑L
pe Stă­pâ­nul răs­tig­nit,
S‑au înspă­i­mân­tat,
Cu‑a lor aripi feţe­le
Aco­pe­rind.
35. Luând de pe Cru­ce
Tru­pul Tău, Cuvin­te,
Iosif cel cu chip fru­mos
Te‑a pus în mor­mânt;
Ci-nvi­a­ză, Doam­ne, pe toţi
Mân­tu­ind!
36. Bucu­rie, Doam­ne,
Fiind pen­tru îngeri,
Întris­ta­re lor acum
Le-ai pri­ci­nu­it,
Cu trup mort, ca pe un om, când
Te-au văzut.
37. Fiind Tu pe Cru­ce,
Ai suit cu Tine
Pe cei vii, dar muri­tori,
Ca să.i mân­tu­ieşti,
Iar din Iad i‑ai scos pe toţi cei
Ador­mi­ţi.
38. Ca un leu, Tu, Doam­ne,
Ador­mind cu tru­pul,
Ca un pui de leu Te scoli,
Cel ce ai fost mort,
Lepă­dând şi bătrâ­neţea
Tru­pu­lui.
39. Cel ce-ai plăsmuit‑o
Pe stră­moa­şa Eva
Dintr‑o coastă‑a lui Adam
Eşti în coas­tă-mpuns
Şi izvor ce cură­ţeş­te
Izvo­ră­şti.
40. Se jert­fea în tai­nă
Mai-nain­te mie­lul,
Iar acum Tu, păti­mind
Fără să câr­teşti,
Jun­ghiat eşti Tu şi firea
Cură­ţeşti.
41. Cine, dar, va spu­ne
Chi­pul groaz­nic şi nou?
Cum Cel Care e stă­pân
Între­gii făp­turi
Păti­meş­te azi şi moa­re
Pen­tru noi.
42. Cuprinzându‑i spai­ma,
Înge­rii stri­gat-au:
„Cum Stăpânu‑a tot ce‑i viu
Mort se vede-acum?
Şi de ce‑n mor­mânt se-ncu­ie
Dum­ne­zeu?”.
43. Doam­ne, Tu din coas­ta
Cea însuli­ţa­tă
Via­ţă nouă izvo­ră­şti
Din via­ţa Ta,
Înno­iţi şi vii ne faci pe
Toţi prin ea.
 
44. Răs­tig­nit pe Cru­ce,
Ai che­mat pe oameni,
Iar cura­tă coas­ta Ta
Împun­gân­du-se,
I‑isuse, dai ier­ta­re
Tutu­ror.
45. Om cu chip cucer­nic
Te‑a gătit cu groa­ză
Şi sme­rit Te-ngroa­pă-acum,
Toc­mai ca pe-un mort,
La-ngro­pa­rea Ta de frică‑i
Stă­pâ­nit.
46. Sub pământ, de voie,
Pogorât, ca un mort,
Azi de pe Pământ la Cer,
Hris­to­a­se, ridici
Pe cei ce-au căzut de-aco­lo
De demult.
47. Chiar de Te-au văzut mort,
Dum­ne­zeu eşti, Cel viu,
Care îi ridici la Cer
Pe cei morţi din veac
Şi pe dre­pţii cei din Vechiul
Legământ.
48. Deşi Te-ai văzut mort,
Tu eşti Domn vieţii
Şi pe morţii de demult,
Doamne,-i înviezi,
Iar pe pier­ză­to­rul nos­tru
Îl zdro­beşti.
49. Câtă bucu­rie,
Răsădită‑n inimi,
A cuprins atunci pe toţi
Robii Iadu­lui,
Când lumi­na Ta în Iad a
Stră­lu­cit!.

50. Îngro­pa­rea-Ţi laud,
Şi-ale Tale patimi
Şi pute­rea Îţi măresc,
Milos­ti­vu­le,
Căci, prin ea, de mul­te patimi
M‑ai scă­pat.
51. Doam­ne, împo­tri­vă-Ţi
Sabie-ascu­ţi­t‑a
Cel de‑a pururi răz­vră­tit,
Dar ea s‑a tocit,
Biru­in­du-se şi-ace­ea
Din Eden.
52. Văzând Mie­lu­şea­ua
Pe-al ei Miel jun­ghiat,
Îndem­na cu jale‑n glas,
De dure­re frânt,
Ca întrea­ga tur­ma să se
Tân­gu­ie.
53. În mor­mânt Te-ngropi Tu,
Şi pogori pîn’ la Iad,
Iar Tu, Doam­ne, ai des­chis
Azi mor­min­te­le
Şi între­gul Iad, Hris­to­a­se,
L‑ai golit.
54. De‑a Ta voie, Doam­ne,
Sub pământ pogori Tu
Şi din moarte‑i înviezi
Pe toţi oame­nii,
Înălţîndu‑i întru sla­va
Tată­lui.
55. Unul din Tre­i­me,
Pen­tru noi, cu tru­pul,
Defă­i­ma­tă moar­te-acum
Rab­dă nesi­lit,
Tul­bu­rân­du-se şi Soa­re,
Şi Pământ.
56. Urma­şii lui Iuda,
Din izvor adă­pa­ţi
Şi cu mană sătu­ra­ţi
Demult, în pus­tiu,
În groapă‑L pun pe-al lor
Hră­ni­tor.
57. I‑isus Cel Prea­drept
Ca un vino­vat stă
Îna­in­tea lui Pilat,
Fiind osân­dit
Şi pe lemn Judecătoru‑i
Răs­tig­nit.
58. Îngâm­fat Isra­il,
Uci­ga­şe popor!
Pen­tru ce pe Vara­va,
Păti­maş, slo­bozi,
Iar pe Dom­nul pen­tru ce Îl
Răs­tig­neşti?
59. Pe Adam zidindu‑l
Din pământ, cu mâna,
Pen­tru dân­sul Te-ai făcut
Om firesc la trup
Şi de bună­vo­ie-ai fost
Osân­dit.
60. Ascul­tând, Cuvin­te,
De al Tău Părin­te,
Pân’ la Iadu-ngro­zi­tor
Pogorân­du-Te,
Pe tot nea­mul muri­tor l‑ai
Învi­at.
61. „Vai, Lumi­na lumii!
Vai, a mea Lumi­nă!
I‑isuse, Fiul meu
Cel mult prea­do­rit!”,
Cu amar stri­ga Fecioa­ra
Şi jelea.
62. Pizmă­reţ popor,
Uci­gaş bles­te­mat!
Ruşi­nea­ză-te măcar,
Învi­ind Hris­tos,
De a Sa mahra­mă şi de
Giul­gi­ul Lui.
63. Vino, necu­ra­te,
Vân­ză­tor apos­tol,
Şi ara­tă un motiv
Rău­tă­ţi­lor:
Cum ajuns-ai să‑L tră­dezi tu
Pe Hris­tos?
64. Iubi­tor de oameni
Te pre­faci, nebu­ne,
Orb, nemer­nic, ne-mpă­cat,
Vân­ză­to­ru­le,
Tu, ce Mirul vrut-ai să‑l vinzi
Pen­tru bani!
65. Cu ce preţ vân­dut-ai
Sfân­tul Mir, cel din Cer?
Sau ce lucru-ai luat în schimb,
Vred­nic pen­tru el?
Nebu­nie-afla­şi tu, dia­vol
Bles­te­mat!
66. De iubeşti săra­cii,
Şi mâh­nit de mirul
Ce se var­să, cură­ţind
Suflet păcă­tos,
Cum pe‑a tutu­ror Lumi­nă
Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvin­te, Doam­ne,
A mea bucu­rie,
Cum răb­da-voi eu acum
Îngro­pa­rea Ta?
Frân­tă mi‑e, ca la o mai­că,
Ini­ma”.
68. „Cine-mi va da lacri­mi
Şi izvor nese­cat,
Ca să‑L plâng pe I‑isus,
Dul­ce­le meu Fiu?”,
a stri­gat Fecioa­ra, Mai­ca
Dom­nu­lui.
69. Munţi, văi şi vâl­ce­le
Şi mulţimi de oameni,
Tân­gu­i­ţi-vă în plâns
Toţi cu mine-acum
Şi jeli­ţi cu Mai­ca Celui
Răs­tig­nit!
70. „Când Te voi vedea iar,
Veş­ni­că Lumi­nă,
Viu izvor de bucu­rii
Sufle­tu­lui meu?”,
Tân­gu­in­du-se, Fecioa­ra
A stri­gat.
71. Deşi ca o pia­tră,
Tare şi tăi­oa­să,
Ai pri­mit a Te tăia,
Dar ne-ai izvorât
Un izvor de via­ţă vie,
Nese­cat.
72. Ca şi din fân­tâ­nă,
Ne-adă­păm din râul
Ce-ndo­it din coas­ta Ta,
Bunu­le, a curs,
Şi via­ţa veş­ni­că o
Moş­te­nim.
73.  Fiind­că-ai vrut, Cuvin­te,
Te-ai văzut în groa­pă;
Dar eşti viu şi Te ridici
Din morţi, cum ai spus,
Şi cu Învi­e­rea Ta ne
Mân­tu­ieşti.
74. Te cân­tăm, Cuvin­te,
Doam­ne şi Stă­pâ­ne,
La un loc cu Tatăl eşti
Şi cu Duhul Sfânt
Şi-ngro­pa­rea Ta cea sfân­tă
Prea­mă­rim.
75.  Feri­ci­mu-Te toţi,
Mai­ca Dom­nu­lui Sfânt!
Cea de trei zile cin­stim
Îngro­pa­rea Lui,
Că e Fiul tău şi-al nos­tru
Dum­ne­zeu.
76. În mor­mânt, Via­ţă,
Pus ai fost, Hris­to­a­se,
Şi oşti­ri­le-nge­reşti
S‑au înspă­i­mân­tat,
Ple­căciu­nea Ta cea mul­tă
Prea­mă­rind.


STAREA A DOUA
(gla­sul al 5‑lea)

Prohod 2

1. Se cuvi­ne, dar,
Să cădem la Tine, Zidi­to­rul,
Căci pe cru­ce Ţi-ai întins
Ale Tale mâini
Şi-ai zdro­bit de tot pute­rea
Celui rău.
 2. Se cuvi­ne, dar,
Să-Ţi dăm slavă‑a toa­te Zidi­to­rul,
Căci din patimi ne‑a scă­pat
Păti­mi­rea Ta
Şi pe toţi din stri­căciu­ne
Tu ne-ai scos.
       
3. Soarele‑a apus,
Şi cutre­mur de pământ, Cuvin­te,
Fost‑a când Tu, ne-nse­rat
Soa­re-al meu, Hris­tos,
Ai apus şi Ţi-ai pus tru­pul
În mor­mânt.
4. Somn învi­e­tor
În mor­mânt dor­mind, Hris­to­a­se Doam­ne,
Din cel greu somn de păcat
Tu ai ridi­cat
Întreg nea­mul ome­nesc cel
Păcă­tos.
5. „Una-ntre femei
Te-am năs­cut Fiu, fără de dure­re;
Sufăr însă-acum dureri,
Când Tu păti­meşti”,
Ast­fel zis‑a Pre­a­cu­ra­ta,
Mult jelind.
6. Sus văzân­du-Te,
De Părin­te stând ală­tu­ri, Doam­ne,
Iară jos cu tru­pul mort,
Sub pământ fiind,
S‑au înfri­coşat în Ceruri
Înge­rii.
7. Răs­tig­nin­du-Te,
S‑a rupt tâm­pla tem­plu­lui prin mij­loc,
Iar lumi­nă­to­rii-ascund
Ale lor lumini,
Ascun­zân­du-Te‑n pământ Tu,
Soa­re Sfânt.
8. Cel ce prin­tr-un semn
A făcut la înce­put Pămân­tul
Azi apu­ne sub pământ,
Ca un muri­tor;
Îngro­zeş­te-te de-aceas­ta,
Ceru­le!
9. Sub pământ apui
Cel ce ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să‑i îna­lţi
Din căde­rea lor,
Că Tu, Doamne,-Atotputernic
Eşti mereu.
10.  Să cân­tăm, veni­ţi,
Lui Hris­tos, Cel mort şi plâns cu jale,
Ca feme­i­le, ce mir
Au adus atunci –
„Bucu­ra­ţi-vă !”, cu ele
S‑auzim.
11. Cu ade­vă­rat,
Nese­cat Mir eşti, Cuvin­te Doam­ne;
De ace­ea mir Ţi-aduc
Blân­de­le femei
Celui viu, ca unui mort şi
Îngro­pat.
12. Cu-ngro­pa­rea Ta
Iadul l‑ai zdro­bit de tot, Hris­to­a­se,
Şi pe moar­te cu a Ta
Moar­te-ai omorât,
Şi din stri­căciu­ne lumea
Mân­tu­ieşti.
13. Râu de via­ţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţe­lep­ciu­ne,
Iar în groa­pă apu­nând,
Via­ţă dăru­ieşti
Celor din adân­cu­ri­le
Iadu­lui.
14. „Ca să înno­iesc
Firea oame­ni­lor cea robi­tă,
Eu cu moar­tea Mi-am rănit
Tru­pul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate piep­tul,
Mai­ca Mea”.
15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Lucea­făr al Drep­tă­ţii,
Şi pe morţi i‑ai ridi­cat,
Ca din­tr-un somn greu,
Întu­ne­ri­cul din Iad, tot,
Alun­gând.
16. Bob cu două firi:
Dătă­to­rul de via­ţă, astăzi,
Prin­tre lacri­mi, în pământ,
Semă­na­tu-s‑a;
Răsă­rind El, lumea se va
Bucu­ra.
17. S‑a temut Adam,
Dum­ne­zeu umblând în Rai, atun­cea,
Iar acum s‑a bucu­rat
C‑ai venit la Iad;
Căci căzând atunci, acum s‑a
Ridi­cat.
18. Mai­ca Ta, acum,
Var­să râu de lacri­mi, Hris­to­a­se,
Şi‑a stri­gat, când Ţi‑a văzut
Tru­pul în mor­mânt:
„Învi­a­ză, Fiul meu, pre­cum
Tu ai spus!”.
19. Iosif Te‑a ascuns,
Cu evla­vie, în groa­pă nouă;
Şi cân­tări dum­ne­ze­ieşti,
De-ngro­pa­rea Ta,
Împle­tin­du-le cu lacri­mi,
Ţi‑a cân­tat.
20. Doam­ne, Mai­ca Ta,
Piro­nit văzân­du-Te pe Cru­ce,
De-ntris­ta­re-ama­ră al ei
Suflet s‑a pătruns
De-ale Cru­cii cuie şi de
Sabie.
21. Mai­ca Ta, văzând
Adă­pa­rea Ta cu fie­re, Doam­ne,
Cel ce eşti atât de drag
Lumii noas­tre-ntregi,
Faţa ei cu-ama­re lacri­mi
A udat.
22. „Rău m‑am întris­tat,
Mi se frân­ge ini­ma, Cuvin­te,
Jun­ghi­e­rea Ta văzând
Prin nedrept judeţ”,
Pre­a­cu­ra­ta zis‑a, când se
Tân­gu­ia.
23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii Tăi şi‑a Tale buze, Doam­ne,
Şi cum eu ca pe un mort
Te voi îngro­pa?”,
Cu înfi­o­ra­re Iosif
A stri­gat.
24. Jal­ni­ce cân­tări
Iosif şi cu Nico­dim cân­ta­ră
Lui Hris­tos, Ce s‑a-ngro­pat
În mor­mânt acum,
Şi cu dânşii cân­tă cete
Înge­reşti.
25. Sub pământ apui
Tu, Hris­to­a­se, Soa­re al Drep­tă­ţii;
De ace­ea Mai­ca Ta,
Care Te‑a năs­cut,
De dure­re şi de jale
Se stin­gea.
26. Iadul s‑a-ngro­zit,
Dătă­to­ru­le de via­ţă, Doam­ne,
Când pră­da­tă şi‑a văzut
Bogă­ţia lui
Şi pe morţii cei din vea­curi –
Învi­a­ţi.
27. Soa­re lumi­nos
După noap­te stră­lu­ceş­te, Doam­ne,
Iar Tu, după moar­tea Ta,
Stră­lu­ceşti mai mult,
Învi­ind din groa­pă ca un
Dum­ne­zeu.
28. Zidi­to­ru­le,
Când pri­mi­tu-Te‑a în sân pămân­tul,
De‑a Ta fri­că s‑a clin­tit,
Prea­pu­ter­ni­ce,
Şi pe morţi cutre­mu­rul i‑a
Deş­tep­tat.
29. O, Hris­to­a­se-al meu!
Iosif şi Nico­dim cu miruri,
Într-un chip deo­se­bit,
Te gătesc acum –
Şi-au stri­gat: „Te-nfri­coşea­ză,
O, Pământ!”.
30. Doam­ne, ai apus,
Şi cu Tine‑a Soa­re­lui lumi­nă;
Iar făp­tu­ra pe Pământ
S‑a cutre­mu­rat,
Ară­tând că eşti a toa­te
Făcă­tor.
31. Pia­tra cea din unghi
O aco­pe­ră pia­tra tăi­a­tă
Şi pe Domnu‑n groa­pă Îl
Pune-un muri­tor.
O, Pămân­tu­le, de-acum să
Te-nfi­ori!
32. „Vezi-ne aici:
Uce­ni­cul cel iubit şi Mai­ca,
Deci răs­pun­de, Fiu iubit,
Cu-al Tău dul­ce glas!”,
A stri­gat, plân­gând, Cura­ta,
Cu amar.
33. Tu, Cel Care eşti
De via­ţă dătă­tor, Cuvin­te,
Pe iudei nu i‑ai ucis,
Fiind răs­tig­nit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi
Înviezi.
34. Nici chip ai avut,
Nici, în patimi, fru­mu­seţe, Doam­ne;
Dar mai mult ai stră­lu­cit
Când ai învi­at,
Şi în inimi ne-ai dat sfin­te
Fru­mu­seţi.
35. Ai apus în trup,
Sub pământ, nes­tin­su­le Lucea­făr;
Şi aceas­ta nerăb­dând,
Soa­re­le din Cer
S‑a întu­ne­cat pe boltă‑n
Miez de zi.
36. Luna, Soa­re­le
Se întu­ne­că-mpre­u­nă, Doam­ne,
Şi robi bine­vo­i­tori
Ţi s‑au ară­tat,
Că văl negru pes­te feţe
Îşi aştern.
37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar suta­şul Dum­ne­zeu Te ştie;
Iar eu cum să Te ating,
Dum­ne­ze­ul meu,
Mă cutre­mur!”, a stri­gat cel
Bun la chip.
38. A dor­mit Adam
Şi din coas­ta lui îşi scoa­se moar­te;
Al lui Dum­ne­zeu Cuvânt,
Tu adormi acum
Şi izvor de Viaţă‑i lumii
Coas­ta Ta.
39. Ai dor­mit puţin
Şi-ai dat via­ţă celor morţi, Hris­to­a­se,
Şi-nvi­ind, ai ridi­cat
Pe cei îngro­pa­ţi,
Ce-ador­mi­se­ră din vea­curi,
Bunu­le.
40. De ai şi murit,
Dar ai dat, de mân­tu­i­re, vinul,
Viţă care izvo­ră­şti
Via­ţă tutu­ror!
Pati­ma şi Cru­cea Ta noi
Le slă­vim.
41. Cum pot suferi
Cete­le din Ceruri îndrăz­ne­a­la
Celor ce Te-au răs­tig­nit,
Dum­ne­ze­u­le,
Când Te văd însân­ge­rat şi
Osân­dit?
42. O, neam jido­vesc
Îndă­ră­t­nic, ce-ai pri­mit arvu­na!
Ridi­ca­rea Bise­ri­cii
Cunos­cut-ai tu;
Pen­tru ce, dar, pe Hris­tos L‑ai
Osân­dit?
43. În batjo­cu­ră,
Tu îmbraci pe-mpo­do­bi­to­rul,
Care Cerul a‑ntărit
Şi-a-nfru­mu­seţat
Tot Pămân­tul, într-un chip prea
Minu­nat.
44. Ca un peli­can,
 Te-ai rănit în coas­ta Ta, Cuvin­te;
Şi-ai dat via­ţă l‑ai Tăi fii,
Care au murit,
Vii izvoa­re pes­te dânşii
Răs­pân­dind.
45. Oare­când Navi
Opri soa­re­le, zdro­bind duş­ma­nii;
Iar Tu, Soa­re, ascun­zând
Stră­lu­ci­rea Ta,
Pe-al Iadu­lui stă­pân Tu
L‑ai zdro­bit.
46. Nu Te-ai des­pă­rţit
De-al Părin­te­lui sân, Milos­ti­ve,
Ai pri­mit, bine­vo­ind,
Chip de muri­tor;
Şi în Iad, Hris­to­a­se-al meu, ai
pogorât.
 47. Cel întins pe lemn
Aşe­ză pămân­tul pes­te ape;
Fără suflu în pământ
Pogo­rînd acum,
S‑a cutre­mu­rat Pămân­tul,
Nerăb­dând.
48. „Vai, o, Fiul meu!”,
Pre­a­cu­ra­ta zice şi jeleş­te,
Că „pe Care‑L aştep­tam
Ca pe-un Împă­rat,
Osân­dit acum pe Cru­ce
Îl pri­vesc!”.
49. „Ast­fel mi‑a ves­tit
Gavri­il, venind din Cer la mine:
Că-mpă­ră­ţia cea
Dată Fiu­lui
Este o Împă­ră­ţie
Veş­ni­că”.
50. „Vai, s‑a împli­nit
A lui Sime­on pro­o­ro­ci­re
Că prin ini­mă-mi tre­cu
Sabie acum,
O, Ema­nu­e­le, Cel ce
Eşti cu noi!”.
51. O, iude­i­lor!*
Ruşi­na­ţi-vă măcar de morţii
Învi­a­ţi de Cel ce‑a dat
Duh de via­ţă lor,
Cel pe Care, plini de ură,
L‑aţi ucis.
52. S‑a cutre­mu­rat
Şi lumi­na Soa­re­le şi‑a stins‑o,
Când în groa­pă Te‑a văzut
Neîn­su­fleţit;
Nevă­zu­ta mea lumi­nă,
Bunu­le!
53. Cu amar plân­gea
Pre­a­cu­ra­ta Mai­ca Ta, Cuvin­te,
Când pe Tine Te‑a văzut
în mor­mânt zăcând,
Ne-nce­put şi negră­i­te
Dum­ne­zeu!
54.  Mai­ca Pre­cista
Răs­tig­ni­rea Ta văzând, Hris­to­a­se,
Cu amar ea sufe­rind,
Ţie Îţi gră­ia:
„Să nu zăbo­veşti, Via­ţă,
Între morţi!”.
55. Iadul cel cum­plit
Tre­mu­ra, văzân­du-Te pe Tine,
Pe Hris­tos, Cel Prea­mă­rit,
Veş­nic Soa­re Sfânt,
Şi în grabă‑a dat afa­ră pe
Cei lega­ţi.
56. Iadul cel cum­plit
Mare şi gro­zav acum se vede;
Căci al Vieţii Dătă­tor
Moarte‑a sufe­rit,
Vrând să dăru­ias­că Via­ţă
Tutu­ror!
57. Coas­ta Ţi-au împuns,
Mâi­ni­le Ţi-au piro­nit, Stă­pâ­ne,
Şi cu rana coas­tei Tu
Vin­de­ca­şi deplin
Pofta mâi­ni­lor ace­lor
Pri­mi stră­moşi.
58. Oare­când jelea
Pe-al Rahi­lei fiu întrea­ga casă;
Iar acu­ma Îl jelesc
Pe al Fecioa­rei Fiu
Mai­ca Lui şi cea­ta cea de
Uce­nici.
59. Pal­me şi loviri
Lui Hris­tos I s‑au dat pes­te faţă,
Celui ce cu mâna Sa
Pe om plăs­mui,
Şi‑a zdro­bit cu totul ale
Fia­rei fălci.
60. Toţi cei cre­din­cioşi,
Cu-ngro­pa­rea Ta scă­pa­ţi de moar­te,
O, Hris­to­a­se, Îţi cin­stim,
Plini de lau­de,
Răs­tig­ni­rea şi-ngro­pa­rea
Ta acum.
61. Ceea ce-ai năs­cut,
Tu, Fecioa­ră Pre­a­cu­ra­tă, Via­ţa,
Cur­mă în Bise­ri­că
Ori­ce dez­bi­nări
Şi dă pace, ca o bună,
Tutu­ror.
62. Cel făr’ de-nce­put,
Care eşti Părin­te, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte‑i pe cre­ş­tini
În cre­dinţa lor
Şi le dă izbân­dă-asu­pra,
Celor răi.
63. Se cuvi­ne, dar,
Să cădem la Tine, Zidi­to­rul,
Căci pe Cru­ce Ţi-ai întins
Ale Tale mâini
Şi-ai zdro­bit de tot pute­rea
Celui rău.
STAREA A TREIA
(gla­sul al 3‑lea)

Prohod 3

1. Nea­mu­ri­le toa­te
Lau­dă-ngro­pă­rii
Ţi-aduc, Hris­to­a­se-al meu.
2. Ari­ma­te­ea­nul
Jal­nic Te pogoa­ră
Şi în mor­mânt Te-ngroa­pă.
3. De mir pur­tă­toa­re,
Mir Ţie, Hris­to­a­se,
Ţi-aduc acum cu râv­nă.
4. Vino-întrea­gă fire,
Psalmi de îngro­pa­re
Noi lui Hris­tos s‑aducem.
5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să‑L ungem,
Cu voi, miro­no­si­ţe.
6. Feri­ci­tul losif
Tru­pul ce dă via­ţă,
Al lui Hris­tos, îngroa­pă.
7. Cei hră­ni­ţi cu mană,
Ţie-oţet şi fie­re
Ţi-aduc, Hris­to­a­se al meu.
8. Ca rob făr’ de min­te,
A tră­dat el, Iuda,
Pe-Adân­cu-nţe­lep­ciu­nii.
9. Rob ajun­ge-acu­ma
Iuda mult viclea­nul,
Ce L‑a vân­dut pe Dom­nul.
10. Zis‑a înţe­lep­tul:
„Groa­pă-adân­că este
Gâtle­jul jido­vi­lor”.
11. Iosif şi Nico­dim
Pe Hris­tos îngroa­pă,
Cu toa­tă cuvi­inţa.
12. Sla­vă Ţie, Doam­ne,
Cel ce dai Via­ţă
Şi‑n Iad cobori puter­nic.
13. Mai­ca Pre­a­cu­ra­tă
Se jelea, Cuvin­te,
Acum văzân­du-Te mort.
14. „Pri­mă­va­ră dul­ce,
 Fiu prea­dul­ce, unde-Ţi
 Apu­se Fru­mu­seţea?”.
15. Plân­ge­re pornit‑a
Mai­ca Pre­a­cu­ra­tă,
Când ai murit, Cuvin­te.
16. Vin, cu mir să‑L ungă,
De mir pur­tă­toa­re,
Pe Însu­şi Mirul din Cer.
17. Moar­tea cu‑a Ta moar­te
O omori Tu, Doam­ne,
Cu sfân­ta Ta pute­re.
18. Pie­re-amă­gi­to­rul,
Sca­pă amă­gi­tul
Cu-nţe­lep­ciu­nea-Ţi, Doam­ne.
19. Cade vân­ză­to­rul
În Ghe­e­na-adân­că,
În groa­pa stri­căciu­nii.
20. Cur­se de ciulini sunt
Căi­le lui Iuda,
Cel cu urzeli nebu­ne.
21. „Fiu­le din Tatăl,
Împă­rat a toa­te,
Cum ai pri­mit Tu chi­nul?”
22. Tân­gu­ie-se ast­fel
Mai­ca, Mie­lu­şea­ua,
Că‑i Mie­lul ei pe Cru­ce.
23. Tru­pul ce dă via­ţă
Iosif împre­u­nă
Cu Nico­dim îngroa­pă.
24. Mult înlă­cri­ma­tă
A stri­gat Fecioa­ra,
Cu inima‑n dure­re:
25. „O, a mea lumi­nă,
Fiul meu prea­dul­ce,
Cum Te-ai ascuns în groa­pă?”
26. „Nu mai plân­ge Mai­că;
Pe Adam şi Eva
Ca să‑i slo­bod, Eu sufăr”.
27.  „Fiul meu, slă­ves­cu-Ţi
Mul­ta îndu­ra­re
Prin care rabzi aces­tea”.
28. Cu oţet şi fie­re
Stins-au setea-Ţi, Doam­ne,
Să strici gus­ta­rea veche.
29. La toţi fari­se­ii,
Vor­be­le vicle­ne
Sunt cur­se-ntin­se şi ghimpi.
30. Cei hră­ni­ţi cu mană*
Îl lovesc pe Dom­nul
Şi Bine­fă­că­to­rul.
31. O, ce nebu­nie !
Pe Hris­tos omoa­ră
Cei ce-au ucis pe pro­feţi**.
32. Te-ai suit pe Cru­ce,
Cel ce altă­da­tă
Umbreai popo­rul sub nor.
33. A pier­ză­rii groa­pă
Lao­lal­tă-nghi­te,
Pe făcă­to­rii de rău.
34. De mir pur­tă­toa­re
Adu­ceau cu ele
La groa­pă miruri, Doam­ne.
35. Scoală-Te,-ndurate,
Şi pe noi ne scoa­te
Din a Ghe­e­nei groa­pă!
36. „Doam­ne, învi­a­ză!”,
Zis‑a, prin­tre lacri­mi,
De Tine Năs­că­toa­rea.
37. Înviază‑n gra­bă,
Alun­gând dure­rea
Cura­tei Mai­cii Tale!
38. Prin­se-au fost de fri­că
Cete­le din Ceruri,
Când Te-au văzut mort, Doam­ne.
39. De greşeli îi iar­tă
Pe cei ce, cu fri­că,
Cin­stesc ale Tale patimi.
40. Spai­mă dă vede­rea
Cea de tot stră­i­nă:
Pâmân­tul cum Te-ascun­de?
41. Altă­dat’ un Iosif
Ţi‑a slu­jit în fugă,
Şi-acum Te-ngroa­pă altul…
42. Plân­ge, Te jeleş­te,
Pre­a­cu­ra­ta-Ţi Mai­că,
Fiind Tu mort, Cuvin­te.
43. Spai­mă ia pe îngeri
De gro­za­va-Ţi  moar­te,
O, Făcă­tor a toa­te!
44. Pier răs­tig­ni­to­rii*,
Împă­ra­te Sfin­te,
Dum­ne­ze­ies­cu­le Fiu.
45. Uită, Milos­ti­ve,
Fă-le bine, Doam­ne,
Şi celor ce Te-au urât.
46. Până‑n zori, cu miruri
Ţi-au stro­pit mor­mân­tul
Feme­i­le-nţe­lep­te.
47. Pace în Bise­rici,
Lumii mân­tu­i­re,
Cu‑a Ta-nvi­e­re dă-ne!
48. O, Tre­i­me Sfân­tă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Pe toţi ne mân­tu­ieş­te.
49. Robi­lor tăi, Mai­că,
Dă-le har să‑L vadă
Pe al tău Fiu învi­at!
50. Nea­mu­ri­le toa­te
Lau­dă-ngro­pă­rii
Ţi-aduc, Hris­to­a­se al meu.

* Înlo­cu­it cu Fari­se­i­lor!
* Înlo­cu­it cu Cei ce-au cerut milă.
** Înlo­cu­it cu Cei păti­ma­şi cu cei răi.
* Înlo­cu­it cu Iartă‑i pe toţi, Doam­ne.


Acest Prohod, intreg, a fost can­tat si in bise­ri­ca unde merg. Nu s‑a sim­tit vreo ofen­sa impo­tri­va nima­nui, pen­tru ca este asa cum s‑a scris si in Biblie, aces­tea sunt mar­tu­ri­i­le. Asta nu inseam­na ca evre­ii ar tre­bui dis­cri­mi­nati si per­se­cu­tati, doar pen­tru ca au ales pe Bara­ba. A fost ico­no­mie divi­na ca El sa fie omo­rat de cei care il astep­tau si au dat mar­tu­rii, prin Pro­fe­tii lor, pen­tru asta. Tot ei o sa-si dea sea­ma ca ade­va­ra­tul Hris­tos a venit. “Izba­ves­te, Dum­ne­ze­u­le, pe Isra­el din toa­te neca­zu­ri­le lui.”(Psalmul 24) Desi nere­cu­nos­ca­tor, popo­rul lui Isra­el va fi ier­tat de Cel nas­cut in sanul lui, atunci cand o sa accep­te ca Hris­tos este Cel Invi­at, iar nu un vre­mel­nic sta­pa­ni­tor al aces­tei lumi.
Dum­ne­zeu sa ne dea intrea­ga masu­ra a sacri­fi­ci­u­lui Sau de pe Cru­ce. Ne‑a cura­tat de paca­te, iar noi ne omo­ram cuge­te­le in con­ti­nu­a­re. Con­tri­bu­im fie­ca­re la moar­tea aces­tei lumi pe care nu o iubim, (dar ne iubim asa de mult sufle­te­le), asa cum nu ne iubim cu ade­va­rat nici Dum­ne­ze­ul, pe Iisus Hris­tos. Doar ne adu­cem amin­te de El la oca­zii si mai ales cand ne este greu. Eu asa sunt, fra­ti­lor.
Nu‑L meri­tam, atat mai spun.
Vasi­le I.

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: