Evangelia zilei:
Cautã:

Viata Sfântului Luca al Crimeei

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Sfân­tul Luca al Cri­me­ei – doc­tor fără de arginţi


Sfântul Luca al CrimeeiPe 11 iunie, Bise­ri­ca îl prăz­nu­ieş­te pe Sfân­tul Luca, Arhi­e­pi­sco­pul Cri­me­ei şi Sim­fe­ro­po­lu­lui, om de şti­inţă valo­ros şi ves­tit, pro­fe­sor de chi­rur­gie, apre­ciat în lumea medi­ca­lă pen­tru des­co­pe­ri­ri­le sale, dar şi un mare pro­po­vă­du­i­tor şi păti­mi­tor pen­tru dreap­ta cre­dinţă în vre­mea stă­pâ­ni­rii bolşe­vi­ce din Rusia.

Sfân­tul Ierarh Luca s‑a năs­cut în fami­lia lui Felix Voi­no-Iase­neţ­ki, în Kesţ, Cri­me­ea răsă­ri­tea­nă, pe 27 apri­lie 1877, şi a pri­mit din botez nume­le Valen­tin. Cre­dinţa sa a fost înrâu­ri­tă de apro­pi­e­rea Lavrei Peş­te­ri­lor (fami­lia se muta­se în Kiev), pre­cum şi de o Sfân­tă Scrip­tu­ră, pri­mi­tă cu pri­le­jul absol­vi­rii lice­u­lui. Avea un mare talent artis­tic, pre­cum şi dorinţa de a şi‑l cul­ti­va, însă asu­pra aces­tu­ia a pre­do­mi­nat dorinţa sa de a‑i aju­ta pe ţăra­nii săraci din jur, aşa că s‑a înscris la cur­su­ri­le şco­lii medi­ca­le din Kiev, pe care a absolvit‑o în 1903.

În 1904, răz­bo­i­ul ruso-japo­nez l‑a adus pe Valen­tin în Orien­tul Înde­păr­tat ca şi chi­rurg. Aco­lo îşi va întâl­ni vii­toa­rea soţie, Anna Vasi­li­ev­na Lanska­ia. S‑au căsă­to­rit şi au avut patru copii. În acest răs­timp, Valen­tin s‑a spe­cia­li­zat în ope­ra­ţi­i­le chi­rur­gi­ca­le oftal­mo­lo­gi­ce, împre­u­nă cu ane­ste­zia loca­lă şi tra­ta­rea infe­cţi­i­lor pio­ge­ni­ce (care au deve­nit mai târ­ziu pen­tru el un subiect de stu­diu). Valen­tin avea şi o cre­dinţă uri­a­şă pen­tru ace­le vre­muri gre­le – fami­lia sa găz­du­ia lunar o mai­că de la mănăs­ti­rea Fio­do­ro­v­s­ki, şi mer­gea regu­lat la bise­ri­că. El refu­za să ope­re­ze fără să se roa­ge mai îna­in­te în faţa unei icoa­ne a Mai­cii Dom­nu­lui din sala de ope­ra­ţie, şi apoi să‑l însem­ne­ze pe pacient cu iodi­nă, în sem­nul cru­cii. La un moment dat, ofi­ci­a­li­tă­ţi­le comu­nis­te au dat jos icoa­na; atunci, Valen­tin a refu­zat să mai ope­re­ze până ce icoa­na nu va fi aşe­za­tă la locul ei. După puţi­nă vre­me, soţia unui ofi­ci­al al Par­ti­du­lui a avut nevo­ie de ope­ra­ţie, şi l‑a cerut în mod anu­me pe Valen­tin. El însă s‑a ţinut neclin­tit de hotă­rârea sa. Atunci, auto­ri­tă­ţi­le s‑a supus cere­rii sale, au aşe­zat la loc icoa­na, iar el a intrat în sala de operaţie.

Soţia lui Valen­tin s‑a îmbol­nă­vit de tuber­cu­lo­ză şi a murit pre­ma­tur. Deşi Valen­tin şi‑a plâns mult soţia, a izbu­tit totu­şi să vadă mâna Dom­nu­lui ce‑l călă­u­zea chiar şi‑n aces­te cli­pe gre­le – Dum­ne­zeu i‑a tri­mis o infir­mie­ră care să‑l aju­te cu cre­ş­te­rea copi­i­lor, şi l‑a che­mat la pre­o­ţie. Făcând ascul­ta­re de Arhi­e­pi­sco­pul Inno­chen­tie, Valen­tin a răs­puns degra­bă aces­tei dum­ne­ze­ieşti che­mări, fiind hiro­to­nit dia­con pe 26 ianu­a­rie şi pre­ot pe 2 febru­a­rie 1921. Apoi, fiind­că în ace­le vre­muri de pri­goa­nă Bise­ri­ca ducea lip­să de păs­tori, părin­te­le Valen­tin s‑a supus che­mă­rii noro­du­lui şi a intrat în mona­hism (a luat nume­le Luca, după Sfân­tul Evan­ghe­list pe care‑l urma în lucra­rea apos­to­leas­că şi de tămă­du­i­tor al tru­pu­ri­lor şi sufle­te­lor), fiind hiro­to­nit episcop.

Era o peri­oa­dă foar­te grea pen­tru Bise­ri­ca Rusă, care era ata­ca­tă şi de‑a dreap­ta, de zeloţi şi fana­tici, pre­cum şi de‑a stân­ga, de guver­na­rea atee şi „bise­ri­ca vie” pe care o odră­sli­se. Din pri­ci­na măr­tu­ri­si­rii cre­dinţei sale, în ciu­da uri­a­şe­lor sale rea­li­zări medi­ca­le şi şti­inţi­fi­ce, Sfân­tul Luca a fost arun­cat în tem­ni­ţe, chi­nu­it şi sur­ghiu­nit vre­me de 11 ani, prin Sibe­ria şi alte locuri cumplite.

Vir­tu­ţi­le, lup­te­le şi rea­li­ză­ri­le Sfân­tu­lui Luca sunt copleşi­toa­re. Acest arhi­e­reu plin de har a izbu­tit să redes­chi­dă mul­te bise­rici închi­se de comu­ni­şti, a dat naş­te­re unor lucrări teo­lo­gi­ce de mare pro­fun­zi­me, i‑a întă­rit pe cre­din­cioşi şi a adus pe mulţi alţii la Orto­do­xie. Pe lân­gă toa­te aces­tea, dra­gos­tea, iscu­sinţa şi dăru­i­rea sa pen­tru pacienţi au sal­vat mii de vieţi (înde­o­se­bi ale sol­da­ţi­lor răni­ţi în răz­boi), iar teh­ni­ci­le sale medi­ca­le au câş­ti­gat mul­te pre­mii şti­inţi­fi­ce, fiind preţu­i­te de cole­gii săi chi­rurgi dece­nii la rând. După o via­ţă de rea­li­zări medi­ca­le şi lup­te duhov­ni­ceşti în măr­tu­ri­si­rea drep­tei cre­dinţe, Sfân­tul Luca a tre­cut la Dom­nul pe când se afla în sca­u­nul de Arhi­e­pi­scop al Sim­fe­ro­po­lu­lui, pe 11 iunie 1961.

Uimi­toa­re­le vir­tu­ţi ale Sfân­tu­lui Luca, pre­cum şi nemăr­gi­ni­ta sa dra­gos­te pen­tru Dom­nul şi aproa­pe­le au întă­rit din prea­plin tur­ma cre­din­cioşi­lor în ace­le vre­muri gre­le, ale sta­tu­lui ateu. După moar­tea sa, Par­ti­dul Comu­nist s‑a folo­sit de pro­pa­gan­dă şi de inti­mi­da­re pen­tru a zădăr­nici izbân­zi­le sfân­tu­lui arhi­e­pi­scop, dar dra­gos­tea şi dăru­i­rea copleşi­toa­re ale cre­din­cioşi­lor au năru­it aces­te unel­tiri. Deşi s‑a vrut ca pro­ce­siu­nea de îngro­pa­re să ţină doar câte­va minu­te, fără cin­stiri şi cân­tări bise­ri­ceşti, ea s‑a sfârşit după ore bune, căci cre­din­cioşii s‑au aşe­zat în jurul dri­cu­lui şi l‑au împie­di­cat să goneas­că spre cimi­tir. Un stol uri­aş de porum­bei a urmat în chip minu­nat cor­te­gi­ul, de la bise­ri­că până la cimitir.

Pe 17 mar­tie 1996, ose­min­te­le Sfân­tu­lui Luca au fost dezgro­pa­te, în pre­zenţa a aproa­pe 40.000 de oameni. Moa­ş­te­le sale răs­pân­deau o mireas­mă negră­i­tă, iar ini­ma sa rămă­se­se nestri­ca­tă, ca o măr­tu­rie a marii iubiri pe care a avut‑o pen­tru Hris­tos şi aproa­pe­le său. După trei zile, pe 20 mar­tie, moa­ş­te­le sale au fost muta­te în Bise­ri­ca Sfin­tei Tre­imi. În noiem­brie 1995, Bise­ri­ca Ucrai­ne­a­nă l‑a cano­ni­zat ca sfânt, hotă­râre încu­vi­inţa­tă de întreg sino­dul Patri­ar­hi­ei Ruse la 25 mai 1996. Sem­ne­le sfinţe­ni­ei sale s‑au ară­tat şi prin darul face­rii de minuni, cu care Dum­ne­zeu l‑a pro­slă­vit pe sfân­tul Său.

Am iubit păti­mi­rea, fiind­că minu­nat cură­ţeş­te sufle­tul!”, îi scria Sfân­tul Luca fiu­lui său. Pri­goa­ne­le, calomni­e­ri­le, sufe­rinţe­le, păţa­ni­i­le de necre­zut, anche­te­le isto­vi­toa­re, întem­ni­ţă­ri­le, tor­tu­ri­le, depor­tă­ri­le, exi­lă­ri­le – chi­pul lui sfinţit şi via­ţa muce­ni­ceas­că – au mul­te de ofe­rit cre­ş­ti­nu­lui zile­lor noas­tre. Ca mulţi din­tre noi, el s‑a aflat în faţa dile­mei de a‑L ale­ge pe Hris­tos şi a urma căii Sale păti­mi­toa­re sau de a urma duhu­lui aces­tui veac, căl­di­cel, care fuge de sufe­rinţă, de jert­fă, de măr­tu­ri­si­re – şi, în cele din urmă, de dra­gos­te. Însă „Dum­ne­zeu dra­gos­te este, şi cel ce rămâ­ne în dra­gos­te rămâ­ne în Dum­ne­zeu şi Dum­ne­zeu rămâ­ne întru dân­sul” (I Ioan 4:16); fiind­că a ales acel „sin­gur lucru care tre­bu­ieş­te” (Luca 10:42), Dom­nul l‑a numă­rat în cea­ta sfinţi­lor pe Sfân­tul Ierarh Luca, a cărui pil­dă să ne învred­ni­cim toţi a o urma, pen­tru rugă­ciu­ni­le sale.

Tro­pa­rul Sf. Ierarh Luca, gla­sul al 3‑lea

Nou sfânt al Mân­gâi­e­to­ru­lui te‑a ară­tat pe tine, Luca, harul, în vre­muri de neca­zuri şi pri­goa­nă, că boli­le ca un doc­tor le-ai tămă­du­it şi sufle­te­le ca un păs­tor le-ai călă­u­zit, Părin­te cin­sti­te, pil­dă călu­gă­ri­lor şi mire­ni­lor, roa­gă-te să se mân­tu­ias­că sufle­te­le noastre.”

Sur­sa: http://www.ortodoxia.md

Am iubit păti­mi­rea, fiind­că minu­nat cură­ţeş­te sufle­tul!

„Cuvin­te ale vieţii veş­ni­ce” ros­ti­te de Sfân­tul Luca

Cel ce şi‑a închi­nat via­ţa Dom­nu­lui nu poa­te fi nici­o­da­tă orb, fiind­că Dum­ne­zeu îi dă lumi­nă la fel cu cea de pe Tabor”.

De pe Cru­cea lui Hris­tos se revar­să nemă­su­ra­tul şuvoi al dra­gos­tei dum­ne­ze­ieşti, dra­gos­te minu­na­tă, ce nimi­ceş­te în chip tai­nic rău­ta­tea şi vră­j­mă­şia, ce vin­de­că dure­rea şi tul­bu­ra­rea ini­mii, ce întă­reş­te pute­ri­le noas­tre tru­peşti şi sufleteşti…”

Nici­o­da­tă nu vor afla mân­gâi­e­re în neca­zuri cei ce n‑o cau­tă unde tre­bu­ie. Unde să cău­tăm mân­gâi­e­re în neca­zuri? Des­pre aceas­ta Sfân­tul Pro­roc David spu­ne: «De la Dom­nul e mân­tu­i­rea mea» (Ps. 61:1). Feri­ci­ţi cei ce află mân­gâi­e­re adân­că în rugă­ciu­nea fier­bin­te, care ţâş­neş­te din ini­mă, în împăr­tă­şi­rea duhov­ni­ceas­că cu Dumnezeu!”

Cele din urmă cuvin­te ale Sfân­tu­lui Luca

Copi­ii mei, cu mare stă­ru­inţă vă îndemn, îna­r­ma­ţi-vă cu pavă­za dată de la Dum­ne­zeu, ca să vă puteţi păzi de unel­ti­ri­le dia­vo­lu­lui. Nici nu vă închi­pui­ţi ce viclean este. Nu tre­bu­ie să lup­tăm cu oame­nii, ci cu stă­pâ­ni­i­le şi pute­ri­le, adi­că duhu­ri­le rele. Aveţi gri­jă! Dia­vo­lu­lui nu‑i este de folos să gân­deas­că şi să sim­tă cine­va că îi stă aproa­pe. Un vră­j­maş ascuns şi necu­nos­cut e mai pri­mej­di­os decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaz­ni­că e oas­tea dra­ci­lor! Fără de număr este hoar­da lor întu­ne­ca­tă! Neschim­ba­tă, neo­bo­si­tă, zi şi noap­te cău­tând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce cre­dem în nume­le lui Hris­tos, să ne ade­me­neas­că pe calea necre­dinţei, a vicle­ni­ei şi a necu­vi­inţei. Aceşti vră­j­ma­şi nevă­zu­ţi ai lui Dum­ne­zeu au ca sin­gur rost, zi şi noap­te, nimi­ci­rea noas­tră. Însă nu vă temeţi, lua­ţi pute­re din nume­le lui Iisus!”

www.familiaortodoxa.ro

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: