Staretul Partenie de la Pecerska: Despre prezenta şi purtarea de grijã a lui Dumnezeu
- Dacă Dumnezeu nu Se descoperă înauntrul nostru câtă vreme trăim aici pe pamânt, nu vom putea să‑L vedem nici în Cer.
- Purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu are hotar. El ne cârmuieste nevăzut şi nimic nu se face fără voia Lui. În toate este statornicită ziua şi ceasul(A nu se întelege din spusele Stareţului Părtenie că acesta ar susţine predestinarea; el se referă la atotştiinţa lui Dumnezeu. Vezi Sfântul loan Damaschin: Dogmatică, Cartea a 2‑a, Cap. 30 n.tr.), încredinteaza lui Dumnezeu orice nădejde a ta, şi El va avea grijă de tine. Dacă te bizui pe tine însuti, atunci Dumnezeu te va ajuta într‑o oarecare măsură, dar atotlucratoarea Lui purtare de grijă se va retrage de la tine.
- Când apare ajutorul omenesc, cel dumnezeiesc se îndeparteaza. Pe un oarecare pustnic îl slujeau îngerii, dar când s‑au apropiat de el oamenii şi au început să îl ajute, atunci îngerii l‑au părăsit.
- Desavârşita sărăcie pentru Hristos este o mare comoară. O dobândeste numai acela care nădăjduieşte neclintit în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Să ai nădejde neclintită, şi vei vedea că Domnul nu va îngadui să mori de foame sau să îţi lipsească ceva din cele materiale, însa atunci când te îndoiesti şi cauţi ajutorul omenesc, şi când te bizui numai pe tine însuti, atunci purtarea de grijă dumnezeiască se va retrage. Apostolul Petru mergea pe valuri pâna în clipă când s‑a îndoit în cugetul său.
- Pentru a dobândi rabdare în întristari şi în încercari, crede ca toate se fac în viata noastra cu voia lui Dumnezeu.
din ” Ne vorbeşte Staretul Partenie de la Pecerska”
Lasã un Rãspuns:
Lasă un Răspuns:
Un rãspuns la Staretul Partenie de la Pecerska: Despre prezenta şi purtarea de grijã a lui Dumnezeu