Rugãciunea de vineri

Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Mân­tu­i­to­rul cel dul­ce al sufle­tu­lui meu, în aceas­tă zi a Răs­tig­ni­rii Tale pe Cru­ce ai păti­mit şi ai luat moar­te pen­tru păca­te­le noas­tre, mă măr­tu­ri­sesc îna­in­tea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răs­tig­nit cu păca­te­le mele cele multe. 
Mă rog însă Bună­tă­ţii Tale celei nespu­se, să mă învred­ni­ceşti cu Darul Tău, Doam­ne, ca şi eu să pot răb­da patimi pen­tru cre­dinţa, spe­ranţa şi iubi­rea ce le am către Tine, pre­cum Tu Cel îndu­rat ai răb­dat pen­tru mân­tu­i­rea mea. Întă­reş­te-mă, o, Doam­ne ca de astăzi îna­in­te să port Cru­cea Ta cu bucu­rie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cuge­te­le mele şi voinţe­le mele cele rele. Sădeş­te în ini­ma mea întris­ta­rea de moar­tea Ta ca să o simt pre­cum au simţit‑o iubi­ta ta Mai­că, uce­ni­cii Tăi şi feme­i­le pur­tă­toa­re de mir, ce stă­teau lân­gă Cru­cea Ta. 
Lumi­nea­ză-mi simţi­ri­le cele sufle­teşti, ca să se miş­te şi să pri­cea­pă moar­tea Ta, pre­cum ai făcut de Te-au cunos­cut făp­tu­ri­le cele neîn­su­fleţi­te, când s‑au miş­cat la Răs­tig­ni­rea Ta, şi mai vîr­tos, cum te‑a cunos­cut tâlha­rul cel cre­din­cios şi pocă­it, şi ţi s‑a ple­cat, de l‑ai pus în rai. Dă-mi, Doam­ne, şi mie, tâlha­ru­lui celui rău, Darul Tău, pre­cum atunci l‑ai dat ace­lu­ia şi-mi iar­tă păca­te­le, pen­tru Sfin­te­le Tale Patimi, şi cu bună întoar­ce­re şi căinţă mă aşea­ză împre­u­nă cu el în rai, ca un Dum­ne­zeu şi Zidi­tor ce-mi eşti. 
Mă închin Cru­cii Tale, Hris­to­a­se, şi pen­tru iubi­rea Ta către noi, zic către dân­sa: Bucu­ră-te, cin­sti­tă Cru­ce a lui Hris­tos, pe care ridi­cat şi piro­nit fiind Dom­nul, a mân­tu­it lumea! 
Bucu­ră-te, pom bine­cu­vân­tat, pen­tru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne‑a mân­tu­it de moar­tea păca­tu­lui. Bucu­ră-te, dru­gul cel tare, care ai sfă­râ­mat uşi­le iadului. 
Bucu­ră-te, che­ie împă­ră­teas­că, ce ai des­chis uşa raiului. 
O, Hris­to­a­se al meu răs­tig­nit, câte ai păti­mit pen­tru noi! Câte răni, câte scui­pă­ri şi câtă oca­ră ai răb­dat pen­tru păca­te­le noas­tre şi pen­tru a ne da încă pil­dă de ade­vă­ra­tă răb­da­re în sufe­rinţe­le şi neca­zu­ri­le vieţii acesteia! 
Si fiind­că aces­tea ni le tri­mi­te Dum­ne­zeu pen­tru păca­te­le noas­tre, ca să ne îndrep­tăm şi să ne apro­pi­em de El, şi aşa, numai spre folo­sul nos­tru ne pedep­seş­te în aceas­tă via­ţă. De ace­ea, rogu-mă Ţie,
Stăpâ­ne, ca la neca­zu­ri­le, ispi­te­le şi dure­ri­le câte ar veni asu­pra mea, să-mi înmulţeşti împre­u­nă şi răb­da­rea, pute­rea şi mulţu­mi­rea, căci cunosc, că nepu­tin­cios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumi­na; legat de nu mă vei dez­le­ga; fri­cos de nu mă vei face îndrăz­neţ; pier­dut de nu mă vei cer­ca; sclav de nu mă vei răs­cum­pă­ra cu boga­ta şi Dum­ne­ze­ias­ca Ta pute­re şi cu Darul Sfin­tei Tale Cruci, căre­ia mă închin şi o măresc, acum, şi puru­rea şi în vecii veci­lor. Amin.