Evangelia zilei:
Cautã:

Mãnãstirea Nicula – Documentar

Mări­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare

 

 

 

Nu ne amin­tim de Nicu­la şi de Mai­ca Dom­nu­lui doar de 15 august, pen­tru că zil­nic bene­fi­ci­em de mij­lo­ci­ri­le Oran­tei. Ea se roa­gă neîn­ce­tat pen­tru fie­ca­re. Este atât de aproa­pe de fie­ca­re sufe­rind, de fie­ca­re orfan, de fie­ca­re om sin­cer.

La Nicu­la foş­nesc pădu­ri­le de siha­ş­tri! Aici este şcoa­la pocă­inţei, cu das­căli remar­ca­bili. Aici toţi sunt pre­mi­anţi, nu exis­tă cori­genţi. Dacă stai cu tărie în cre­dinţă, eşti un om feri­cit. Oran­ta Nicu­lei îţi redă feri­ci­rea Fiu­lui ei.

Cine vine la Nicu­la, devi­ne alt om, mai bun, mai paş­nic, mai ier­tă­tor. Min­tea încă­l­zi­tă de dorul Oran­tei de la Nicu­la nu mai acor­dă atenţie gân­du­ri­lor stră­i­ne de Dum­ne­zeu. Aici înveţi o lecţie: în cele duhov­ni­ceşti, nu poţi tri­şa. Rugă­ciu­nea este o forţă uri­a­şă. Nu ne dăm sea­ma cât de uri­a­şă…

Oran­ta Nicu­lei ne sfă­tu­ieş­te să facem ceea ce ne va spu­ne El, să Îl punem pe Dum­ne­zeu câr­mu­i­tor al vieţii noas­tre. În dum­bra­va minu­na­tă de la mar­gi­nea Gher­lei, putem excla­ma: “Sla­vă lui Dum­ne­zeu pen­tru toa­te!”

Cău­tăm lini­ş­tea de la Nicu­la, pacea şi feri­ci­rea. Numai în aceas­tă atmosfe­ră putem spe­ra la cură­ţi­rea ini­mii. Oran­ta noas­tră ne rea­min­teş­te sme­re­nia. Numai aşa ne simţim tică­loşia, dar şi marea recu­noş­tinţă faţă de Dum­ne­zeu.

Cât de uşor ne poa­te vin­de­ca Dum­ne­zeu, chiar într‑o sin­gu­ră cli­pi­tă! Oran­ta Nicu­lei este pre­zenţa sal­va­toa­re, che­ia care ne redes­chi­de Rai­ul. Şi nu ne unim doar cu Dum­ne­zeu, ci ne unim unii cu alţii în Dum­ne­zeu. Aceas­ta este Nicu­la: pre­zenţa uno­ra în ini­mi­le celor­la­lţi.

Mai­ca Dom­nu­lui Rugă­toa­rea (Oran­ta) este icoa­na Nicu­lei în sta­re de rugă­ciu­ne. Iar dacă Dum­ne­zeu S‑a făcut totul pen­tru noi, noi vom face totul pen­tru El! Doar El este Uni­cul Izvor al bună­tă­ţi­lor din uni­vers. Mer­gem până la capăt, ne îngro­păm împre­u­nă cu Dom­nul Iisus Hris­tos, nu mai sun­tem cei dina­in­te.

La mij­loc de august deve­nim oameni abia atunci când tin­dem către Dum­ne­zeu. Azi, acum, aici este tim­pul pocă­inţei. Ori­ce necaz vom avea, ne vom ruga Mai­cii Dom­nu­lui! De acum şi până în veş­ni­cie, Dum­ne­zeu va rămâ­ne cu noi.

Fecioa­ra noas­tră dra­gă s‑a mutat la Via­ţă, fiind Mai­că Vieţii.

S‑a mutat la cele cereşti, că să ne găteas­că nouă loc Aco­lo.

Mor­mân­tul nu a putut‑o ţine, pen­tru că nu i‑a putut opri rugă­ciu­nea (cât de fru­mos zice Părin­te­le Stă­ni­loae). Necre­dinţa în nemu­ri­re are un sin­gur nume: legiu­ne!

Uma­nis­mul con­tem­po­ran este o fal­să evan­ghe­lie, remar­că Cuvi­o­sul Ius­tin Popo­vici. Ne pro­pu­ne muta­rea la moar­te, la spai­me şi la nefe­ri­ci­re. Omul născo­ceş­te zei ai tris­teţii. Omul pre­fe­ra să Îl înlo­cu­ias­că pe Dum­ne­zeu. Şi nu îşi da sea­ma cât de obo­sit este de ido­la­trie. Păgâ­nis­mul este doar o matu­ri­za­re a dis­pe­ră­rii, nu învin­ge moar­tea. Fără Învi­e­re, Iisus Hris­tos ar fi fost pri­mul şi ulti­mul cre­ş­tin.

Sin­gu­ra revo­lu­ţie auten­ti­că rămâ­ne Învi­e­rea, zice sfân­tul sârb amin­tit. Noi sun­tem în Bise­ri­ca sla­vei, ca exten­sie a Învi­e­rii. Fără cre­dinţă aceas­ta, am deve­ni labo­ra­toa­re ale viclean-min­ci­no­su­lui dia­vol. Fără Iisus Hris­tos nu putem nimic (nimic bun, nimic drept, nimic veş­nic). Când se împu­ţi­nea­ză râv­nă, sufle­tul se ofi­leş­te, dorinţe­le devin păcă­toa­se, cău­tăm mai puţin Bine­le şi ajun­gem la ură (ca înde­păr­ta­re de Izvor).

Răs­tig­nim cele vechi şi doar aşa sun­tem ai lui Dum­ne­zeu (şi nu alt­fel). Dile­ma e evi­dent: ori vei fi ucis tu, ori păca­te­le tale (logi­ca răz­bo­i­u­lui), iar tu rămâi viu. Aşa­dar, omorâţi mădu­la­re­le pămân­teşti: omorâţi desfrâ­na­rea din voi, dar şi lăco­mia şi nu omi­teţi nici mânia. Iisus Hris­tos Dom­nul şi Mân­tu­i­to­rul S‑a pogorât până la iad (expli­că Cuvi­o­sul Ius­tin Popo­vici), dar aco­lo nu L‑au răs­tig­nit (cum am făcut‑o noi, oame­nii).

Hris­tos ne vin­de­că de lepră, iar noi Îl răs­tig­nim (nici măcar Luci­fer nu a făcut asta). Noi Îl încu­nu­năm cu spini, El ne încu­nu­nea­ză cu nemu­ri­rea. Muta­rea la Via­ţă, ală­tu­ri de Mai­ca Vieţii, pre­su­pu­ne să ne stră­duim să dobân­dim un sin­gur lucru: simţi­rea în Dum­ne­zeu (eli­be­ra­rea de păcat/nebunie). Muta­rea la Via­ţă este cel mai mare seism posi­bil, pen­tru că mută cen­tru vieţii noas­tre de la moar­te la nemu­ri­re.

Doam­ne Iisu­se Hris­to­a­se, Fiul lui Dum­ne­zeu, pen­tru rugă­ciu­ni­le Prea Cură­ţei Mai­cii Tale, ale Sfân­tu­lui Ioan de Kron­sta­dt, ale Sfân­tu­lui Efrem cel Nou şi ale tutu­ror sfinţi­lor, milu­ieş­te pe copi­ii noş­tri şi stă­pâ­neş­te cuge­te­le noas­tre, ca să fim în Rai­ul Tău!

Prea Sfân­ta Năs­că­toa­re de Dum­ne­zeu, milu­ieş­te pe toţi copi­ii tăi! Te cin­stim sca­ră dum­ne­ze­ias­că, care pe Dum­ne­zeu Îl cobo­rî la noi şi pe noi ne urci la Dum­ne­zeu. Ador­mi­rea ta, Prea Cura­tă, este încă o dova­dă a învi­e­rii… Lucru­ri­le mari şi ade­vă­ra­te pro­mi­se la Apo­ca­lip­sa şi bucu­ria Nunţii Mie­lu­lui sunt posi­bi­le doar prin Tine, Sfân­ta Mai­că şi Fecioa­ra! Şi cre­ş­ti­nii de cin­stesc şi ara­bii te lau­dă şi înge­rii te prea­mă­resc.

Avo­ca­ta noas­tră din cer, fii mij­lo­ci­toa­re. Tu repre­zinţi în cer nemăr­gi­ni­ta dra­gos­te mater­nă. Arhan­ghe­lul îţi ara­tă res­pect şi se plea­că în faţă noi, iar noi îl imi­tăm. Bucu­ră-te, scă­pa­re sigu­ră! Avo­ca­ta noas­tră din cer, tu vezi în noi preţul morţii Fiu­lui tău. Te ară­ţi nouă că Mamă, să ne ară­tăm şi noi ca fii.

Bucu­ră-te, lumi­na sfinţe­ni­ei! Tu ai gonit noap­tea. Nu mai orbe­că­im în întu­ne­ric, ci găsim lumi­na. Scă­păm de tris­teţe şi aflăm bucu­ria. Bucu­ră-te crin, care nici­o­da­tă nu ţi-ai pier­dut podoa­bă albi­ciu­nii! Bucu­ră-te, rug aprins, care nu se mis­tu­ie!

Cum scur­tăm rugă­ciu­nea, înda­tă vin ispi­te­le. Toa­tă nesi­mţi­rea vine numai din lip­sa de cre­dinţă. Aju­tă-ne, avo­ca­ta noas­tră din cer, să scă­păm de tri­vi­a­li­ta­te şi să dobân­dim deli­ca­teţea. Cel mai mare dar este pacea ini­mii (avem asta, avem totul). Dacă două zile nu ne mai rugăm ţie, Mai­că, ne stin­gem… Întă­reş­te ceea ce Dom­nul a lucrat în noi.
Ştim că tu eşti Mama care nu îşi uită copi­ii. Nu ne lăsa să ne lăco­mim la prea mul­te pâini. Aju­tă-ne să ier­tăm dato­ri­i­le alto­ra. De fie­ca­re dată când ne rugăm ţie, avem încre­dinţa­re că vom pri­mi milă. În Bise­ri­ca ta, che­măm nume­le tău zi de zi. Ai lucrat, Sfân­ta, pen­tru Dom­nul, acum Dom­nul lucrea­ză pen­tru ţine.

Dom­nul înde­pli­neş­te degra­bă rugă­ciu­ni­le tale pen­tru noi. Tu eşti aproa­pe de ini­mi­le sme­ri­te. Eşti cea mai bună pri­e­te­nă a noas­tră. Eşti Prea Sfân­tă, eşti vie şi gata să ne aju­ţi. Numai trân­dă­via noas­tră ne împie­di­că de la rugă­ciu­ne. În 1898 te-ai ară­tat Sfân­tu­lui Ioan de Kron­sta­dt, zicandu‑i: Eşti fiu prea­iu­bit al Tată­lui Ceresc! Fă-ne şi pe noi mem­bri ai fami­li­ei cereşti.

Fără ţine, rămâ­nem în deşert. Cu ţine, tre­cem în Canaan. Tu ne treci Ior­da­nul. Fără ţine, tră­im de par­tea greşi­tă a Ior­da­nu­lui. Toa­tă lumea ai sfinţit. Pe noi nu ne-ai pără­sit. Nu înce­ta a te ruga pen­tru noi. Tu ne repre­zinţi în cer, la jude­ca­tă. Tu eşti bile­tul nos­tru pen­tru veş­ni­cie. Lipeş­te-ne de Tatăl Ceresc. Prin ţine, nimic nu ne mai sepa­ră de veş­ni­cie.

Aju­tă-ne să ne recu­pe­răm via­ţa, care ne e con­fis­ca­tă de lume. Bucu­ria noas­tră, lău­da­tă fii în veci de veci. Tu ai tre­cut exa­me­nul cură­ţi­ei, aju­tă-ne şi pe noi în necaz.

Mari­us MATEI

Print Friendly, PDF & Email
Dis­tri­bu­ie:

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: