Sfânta şi Marea Joi

În Sfân­ta şi Marea Joi, dum­ne­ze­ieş­tii Părinţi care au rân­du­it pe toa­te bine, urmând pre­da­ni­i­lor dum­ne­ze­ieş­ti­lor Apos­toli şi Sfin­te­lor Evan­ghe­lii, ne-au pre­dat să prăz­nuim patru lucruri: sfân­ta spă­la­re a picioa­re­lor, Cina cea de tai­nă, adi­că pre­da­rea înfri­coşă­toa­re­lor Tai­ne, rugă­ciu­nea cea mai pre­sus de fire din Ghet­si­mani şi vân­za­rea Domnului.
– După eve­ni­men­te­le pe care le-am pome­nit în pri­me­le trei zile din Săp­tămâ­na Sfin­te­lor Păti­miri, am ajuns să ne gân­dim şi la cele petre­cu­te şi în Joia pre­mer­gă­toa­re păti­mi­ri­lor Dom­nu­lui, şi ne-am bucu­rat de toa­te cele ce au rân­du­it Părinţii cei duhov­ni­ceşti să fie pome­ni­te în Bise­ri­că şi de către toţi cre­din­cioşii. Ne-am oprit cu bucu­ria de a înţe­le­ge măreţia Dom­nu­lui Hris­tos, Cel ce Dum­ne­zeu fiind, a spă­lat picioa­re­le uce­ni­ci­lor Săi. Ne-am minu­nat de Dum­ne­zeu Cel ce spă­lă picioa­re­le omu­lui şi care a rân­du­it că şi noi să facem la fel. Pen­tru că a zis apoi: “Voi mă numi­ţi pe mine Învă­ţă­to­rul şi Dom­nul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu Dom­nul şi Învă­ţă­to­rul v‑am spă­lat vouă picioa­re­le voas­tre, şi voi sun­teţi datori să vă spă­la­ţi picioa­re­le unii alto­ra, pil­da v‑am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel” (In. 13, 14). Este o porun­că a Mân­tu­i­to­ru­lui ca să fim unii faţă de alţii cin­sti­tori, de a ne smeri unii în faţa alto­ra, de a fi cură­ţi­tori ai fra­ţi­lor noş­tri. Pen­tru că duhov­ni­ceş­te asta înseam­nă şi la asta sun­tem che­ma­ţi de către Dom­nul Hristos.
Am pome­nit apoi Cina cea de tai­nă, ulti­ma cină pe care a avut‑o Dom­nul Hris­tos împre­u­nă cu uce­ni­cii săi îna­in­te de Sfin­te­le Sale Păti­miri, când a rân­du­it că cele ce le‑a făcut El atunci, aco­lo, să se facă în con­ti­nu­a­re spre pome­ni­rea Lui, căci luând pâi­ne în sfin­te­le, pre­a­cu­ra­te­le şi fără pri­ha­nă mâi­ni­le sale a sfinţit, a bine­cu­vân­tat, a frânt şi a dat uce­ni­ci­lor săi, zicând: “Lua­ţi, mân­ca­ţi, aces­ta este tru­pul Meu care se frân­ge pen­tru voi spre ier­ta­rea păca­te­lor. Ase­me­nea şi păha­rul după cină zicând: Beţi din­tru aces­ta toţi, aces­ta este sân­ge­le Meu al legii celei noi care pen­tru voi şi pen­tru mulţi se văr­sa spre ier­ta­rea păca­te­lor” (Mt. 26, 26–27). În Sfân­ta Evan­ghe­lie de la Luca şi în Epis­to­la I către Corin­te­ni a Sfân­tu­lui Apos­tol Pavel se afir­mă că Dom­nul Hris­tos după ce a spus aces­te cuvin­te a rân­du­it: “Aceas­ta să faceţi întru pome­ni­rea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), şi aceas­ta o facem şi noi la fie­ca­re Sfân­tă Litur­ghie, când ne adu­cem amin­te de aceas­tă porun­că mân­tu­i­toa­re şi de toa­te cele ce s‑au făcut pen­tru noi: de cru­ce, de groa­pă, de învi­e­rea cea de a tre­ia zi, de sui­rea la cer şi de şede­rea de‑a dreap­ta Tată­lui, şi de cea de‑a doua slă­vi­tă iară­şi veni­re, adu­cem cin­sti­te­le daruri şi le ofe­rim Mân­tu­i­to­ru­lui, şi le ofe­rim lui Dum­ne­zeu în gene­ral, zicând: “Ale Tale din­tru ale Tale, Ţie adu­cem de toa­te şi pen­tru toa­te”. Aces­tea le facem la fie­ca­re Sfân­tă Litur­ghie, dar le pome­nim în chip deo­se­bit în Joia cea Mare, când pome­nim Cina cea de tai­nă în pome­ni­rea cea de pes­te an. Am făcut şi aceas­ta în Joia cea Mare. 

Noi pome­nim şi am pome­nit în Joia cea Mare şi rugă­ciu­nea din gră­di­na Ghet­si­mani, când Dom­nul Hris­tos L‑a rugat pe Tatăl ceresc să trea­că păha­rul sufe­rinţe­lor de la El dacă este cu putinţă şi a pre­ci­zat că vrea să împli­neas­că voia Părin­te­lui ceresc, pen­tru că a zis: “Nu voia Mea, ci voia Ta să se împli­neas­că” (Mt. 26, 39). Este rugă­ciu­nea de care pome­nesc sfinţii evan­ghe­li­şti şi pe care o pome­nim şi noi în Joia cea Mare, şi la care e bine să ne gân­dim şi noi, şi ne gân­dim de fapt, şi când putem să ne oprim la acest eve­ni­ment minu­nat şi pen­tru noi dătă­tor de orien­ta­re, în sen­sul că şi rugă­ciu­nea noas­tră tre­bu­ie să fie o rugă­ciu­ne cât mai adân­că, o rugă­ciu­ne tota­lă. Mai pome­nim şi prin­de­rea Mân­tu­i­to­ru­lui nos­tru Iisus Hris­tos, ares­ta­rea lui în gră­di­na Ghet­si­mani, când Iuda l‑a săru­tat şi i‑a zis” “Bucu­ră-te, Invă­ţă­to­ru­le” (Mt. 26, 49), şi când cei care au venit împre­u­nă cu el l‑au prins pe Dom­nul Hris­tos şi l‑au dus la jude­ca­ta lor, şi l‑au dus să‑l chi­nu­ias­că. În faţa Sfân­tu­lui Potir cu dum­ne­ze­ieş­ti­le, sfin­te­le, pre­a­cu­ra­te­le, nemu­ri­toa­re­le, cereş­ti­le şi de via­ţa făcă­toa­re­le Tai­ne ale lui Hris­tos, noi spu­nem Mân­tu­i­to­ru­lui: “Nu-ţi voi da săru­ta­re că Iuda, nu voi spu­ne Tai­na Ta vră­j­ma­şi­lor Tăi; ci, că tălha­rul mar­tu­ri­sin­du-mă, strig Ţie: Pome­neş­te-mă, Doam­ne, întru împă­ră­ţia Ta”.
În aceas­tă Joi minu­na­tă şi vred­ni­că de ţinut min­te, Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că ne con­du­ce să vor­bim cu Mân­tu­i­to­rul şi să zicem:
“Când mări­ţii uce­nici, la spă­la­rea Cinei s‑au lumi­nat, atunci Iuda cel rău cre­din­cios, cu iubi­re de argint bol­na­vin­du-se, s‑a întu­ne­cat şi jude­că­to­ri­lor celor fără de lege pe Tine, Jude­că­to­rul cel drept, Te‑a dat. Vezi, iubi­to­ru­le de avu­ţii, pe cel ce pen­tru aceas­tă spân­zu­ra­re şi‑a ago­ni­sit; fugi de sufle­tul nesă­ţi­os, cel ce a îndrăz­nit une­le care aces­tea asu­pra Învă­ţă­to­ru­lui. Cela ce eşti spre toţi bun, Doam­ne, mări­re Ţie”.