Cine oare mã va mângâia pe mine?

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând adormi.

În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
– Eu te voi mângâia…
– Dar cine eşti tu?
– Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
– Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.

Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
– Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
– Dar, cine eşti tu?, întrebă omul.
– Eu sunt slava oamenilor…
Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
– O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea!

Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe şi-i zise:
– Eu te voi putea mângâia…
– Dar cine eşti?
– Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
– Piei din faţa mea, că tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe.

După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
– Eu sunt CREDINŢA, şi glas bun îţi aduc de la cel ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise:
,,Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma”.

Şi într-adevăr CREDINŢA (şi faptele CREDINŢEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-au însoţit şi dincolo de mormânt.
Amin.