Evangelia zilei:

Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri – 8 Noiembrie

Mări­mea textului:
Mic | Mare

 

 

 

Sfântul Arhangel Mihail icoana pictată de Silvia Pătraşcu

Sobo­rul Sfinţi­lor îngeri se prăz­nu­ieş­te de Bise­ri­că cu bună cin­ste după pre­da­ni­i­le părinţi­lor insu­fla­ţi de Dum­ne­zeu, care au lepă­dat de mult cre­dinţa cea rea a închi­nă­rii de îngeri care era la ere­tici şi la închi­nă­to­rii de idoli. Căci încă în Legea Veche, când popo­rul ales s‑a depăr­tat de la Dum­ne­zeu, a înce­put a se închi­na ido­li­lor făcu­ţi după ase­mă­na­rea făp­tu­ri­lor văzu­te, câte sunt în cer, sus şi pe pământ, jos. Atunci oame­nii adu­ceau soa­re­lui jert­fă de închi­nă­ciu­ne ca lui Dum­ne­zeu, pre­cum şi lunii şi ste­le­lor, pe care le soco­teau că au suflet viu.

Tot cu ast­fel de închi­nă­ciu­ne şi cu jert­fe se închi­nau ei şi înge­ri­lor, des­pre care lucru se pome­neş­te în cărţi­le împă­ra­ţi­lor, unde zice: “Se cade a adu­ce tămâie lui Baal şi soa­re­lui, lunii, pla­ne­te­lor şi la toa­tă pute­rea ceru­lui, adi­că înge­ri­lor, căci aceş­tia sunt osta­şii cereşti”. Acea cre­dinţă rătă­ci­tă a închi­nă­rii de îngeri se înmulţi­se şi în zile­le Sfinţi­lor Apos­toli, pe care dezrădăcinând‑o Sfân­tul Apos­tol Pavel, gră­ieş­te ast­fel în Epis­to­la sa către Colo­seni: “Nimeni să nu vă amă­geas­că pe voi, vrând aceas­ta în sme­ri­ta cuge­ta­re şi în slu­j­ba înge­ri­lor, învă­ţând cele ce nu ştiu, în deşert fiind îngâm­fat de gân­di­rea tru­pu­lui său şi neţinând capul (adi­că pe Hristos)”.

Căci erau în acea vre­me oare­ca­re ere­tici care, ară­tân­du-se sme­ri­ţi şi cu mân­drie lău­dân­du-se că urmea­ză înge­ri­lor prin înfrâ­na­re şi prin via­ţa lor cea cura­tă, învă­ţau a da ase­me­nea închi­nă­ciu­ne înge­ri­lor ca şi lui Dum­ne­zeu. După ace­ea s‑au ivit alţii, care ziceau că înge­rii sunt zidi­tori ai făp­tu­rii celei văzu­te mai pre­sus şi mai cin­sti­ţi decât Hris­tos, Fiul lui Dum­ne­zeu, ca niş­te fiinţe fără de tru­puri; iar des­pre Miha­il ziceau că este Dum­ne­ze­ul evre­i­lor. Apoi alţii dân­du-se vră­ji­to­ri­i­lor, che­mau pe dia­voli şi le slu­jeau lor, numindu‑i pe ei îngeri.

Mai ales între colo­seni, care erau sub Mitro­po­lia Lao­di­ce­ei, se înmulţi­se un ase­me­nea eres; şi de către mulţi se săvârşea în tai­nă păgâ­neas­ca închi­na­re de îngeri, ase­me­nea cu închi­na­rea de idoli, pe care Sobo­rul Sfinţi­lor Părinţi din Lao­di­ce­ea a blestemat‑o, dând‑o ana­te­mei. Deci, bles­te­ma­tă şi lepă­da­tă fiind cre­dinţa rătă­ci­tă a închi­nă­rii la îngeri, s‑a legiu­it dreap­ta cre­dinţă şi vred­ni­ca cin­sti­re a prăz­nu­i­rii sfinţi­lor îngeri, ca unor slu­ji­tori ai lui Dum­ne­zeu şi păzi­tori ai nea­mu­lui omenesc.

Chiar şi în Colo­se, unde la înce­put se adu­cea închi­nă­ciu­ne înge­ri­lor, a înce­put a se săvârşi cu dreap­tă mări­re prăz­nu­i­rea sobo­ru­lui înge­resc, zidin­du-se bise­rici prea­fru­moa­se în nume­le Sfân­tu­lui Arhan­ghel Miha­il, căpe­te­nia înge­ri­lor. Ast­fel s‑a zidit şi în Hone o mări­tă şi prea­fru­moa­să bise­ri­că, în care însu­şi Sfân­tul Arhan­ghel Miha­il s‑a ară­tat Sfân­tu­lui Arhip. Apoi s‑a aşe­zat a se prăz­nui sobo­rul Sfinţi­lor îngeri în a opta zi a lunii noiem­brie, care este a nouă după lună mar­tie – ce este întâia de la zidi­rea lumii -, spre închi­pu­i­rea numă­ru­lui cete­lor înge­reşti, în număr de nouă, pe care le‑a numă­rat Sfân­tul Dio­ni­sie Are­o­pa­gi­tul, uce­ni­cul Sfân­tu­lui Apos­tol Pavel. Căci, răpit fiind Sfân­tul Pavel până la al tre­i­lea cer şi văzând aco­lo deo­se­bi­ri­le cete­lor sfinţi­lor îngeri, a spus aceas­ta şi lui Dio­ni­sie, ca unui uce­nic al său. Iar ace­le nouă cete sunt des­pă­rţi­te în trei ierar­hii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mij­loc şi cea mai de jos.

În cea din­tâi ierar­hie, mai sus şi mai aproa­pe de Preasfân­ta Tre­i­me, sunt Sera­fi­mii, Heru­vi­mii şi Sca­u­ne­le. Cei care stau mai întâi îna­in­tea Făcă­to­ru­lui şi Zidi­to­ru­lui, sunt iubi­to­rii de Dum­ne­zeu Sera­fimi, cei cu câte şase aripi, pre­cum a văzut Isa­ia pro­o­ro­cul, care a zis: Sera­fi­mii stau împre­ju­rul Lui, având câte şase aripi. Ei sunt în chi­pul focu­lui, pre­cum scrie: Dum­ne­ze­ul nos­tru este foc mis­tu­i­tor. Sca­u­nul Lui pară de foc, iar îmbră­că­min­tea sla­vei Dom­nu­lui este ca focul. Şi în alt loc zice: Cel ce faci pe înge­rii tăi duhuri şi pe slu­gi­le tale pară de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dum­ne­ze­ieş­tii iubiri, pre­cum şi nume­le lor îi ara­tă, căci în lim­ba evre­ias­că sera­fim se tâl­cu­ieş­te cel ce aprin­de sau încălzeşte.

După Sera­fimi, stau îna­in­tea lui Dum­ne­zeu Celui Atoa­te­vă­ză­tor, Care vieţu­ieş­te în lumi­na cea nea­pro­pi­a­tă, înţe­le­pţii Heru­vimi cei cu ochi mulţi, care mai mult decât alte cete mai de jos, stră­lu­cesc tot­dea­u­na cu lumi­na înţe­le­ge­rii şi a cunoş­tinţei lui Dum­ne­zeu. Căci, fiind lumi­na­ţi în tai­ne­le lui Dum­ne­zeu şi ale şti­inţei adân­cu­lui înţe­lep­ciu­nii, lumi­nea­ză şi pe alţii, pen­tru care nume­le heru­vim, în ace­ea­şi lim­bă evre­ias­că, se tâl­cu­ieş­te mul­tă înţe­le­ge­re sau revăr­sa­re de înţe­lep­ciu­ne. Căci prin Heru­vimi se revar­să înţe­lep­ciu­nea şi se dă ochi­lor sufle­teşti lumâ­na­re pen­tru vede­rea şi cunoş­tinţa lui Dumnezeu.

Apoi, îna­in­tea Celui ce şade pe sca­un îna­lt, stau pur­tă­to­rii de Dum­ne­zeu – pre­cum îi numeş­te Sfân­tul Dio­ni­sie -, adi­că Sca­u­ne­le; căci pe dânşii, ca pe niş­te sca­u­ne înţe­le­gă­toa­re, se odih­neş­te Dum­ne­zeu gân­di­tor – pre­cum scrie Sfân­tul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul. Iar pur­tă­tori de Dum­ne­zeu se înţe­leg nu cu fiinţa, ci cu darul şi cu slu­ji­rea; căci scrie Sfân­tul Vasi­le cel Mare că şi tru­pul lui Hris­tos a fost pur­tă­tor de Dum­ne­zeu. Dar tru­pul Dom­nu­lui era unit după fiinţă şi după ipos­tas cu Însu­şi Dum­ne­zeu Cuvân­tul, ca Cel ce pur­ta pe Dum­ne­zeu, după uni­re nedes­pă­rţi­tă. Iar Sca­u­ne­le se soco­tesc aşa, nu după fiinţă, ci după darul cel dat pen­tru o slu­ji­re ca aceas­ta, odih­nin­du-se Dum­ne­zeu pe ele; de ace­ea se zic pur­tă­toa­re de Dumnezeu.

Deci, cu negră­it chip odih­nin­du-Se Dum­ne­zeu pe dân­se­le, rân­du­ieş­te jude­că­ţi­le Sale cele drep­te, după cuvin­te­le lui David: Şezut-ai pe sca­un, Cel ce faci drep­ta­tea. Pen­tru aceas­ta, stră­lu­ceş­te în ele mai ales drep­ta­tea jude­că­ţi­lor lui Dum­ne­zeu. Ei slu­jesc jude­că­ţii lui Dum­ne­zeu celei drep­te şi o prea­mă­resc pe dân­sa, revăr­sând pute­rea drep­tei Sale jude­că­ţi pes­te sca­u­ne­le jude­că­to­ri­lor aces­to­ra de jos, dând împă­ra­ţi­lor şi stă­pâ­ni­to­ri­lor, duhul drep­tei judecăţi.

În ierar­hia cea de mij­loc, la fel, sunt tot trei cete ale sfinţi­lor îngeri, Domni­i­le, Pute­ri­le şi Stă­pâ­ni­i­le. Se numesc Domnii pen­tru că domnesc pes­te cei­la­lţi îngeri care sunt sub dânşii şi care, fiind slo­bozi şi lepă­dând – după Dio­ni­sie – toa­tă teme­rea de rob, de bună­vo­ie şi cu bucu­rie slu­jesc neîn­ce­tat Dom­nu­lui. Ei revar­să aces­to­ra de jos, adi­că oame­ni­lor care sunt puşi de Dum­ne­zeu ca stă­pâ­ni­tori, pute­rea stă­pâ­ni­rii cu bună înţe­le­ge­re şi a ico­no­mi­ei celei înţe­lep­te, pen­tru ca să domneas­că bine şi cu drep­ta­te pes­te ţări­le ce le sunt încre­dinţa­te. Apoi înva­ţă a stă­pâni simţi­ri­le, a smeri pofte­le, cele fără de rân­du­ia­lă­şi pati­mi­le; iar pe trup îl face rob duhu­lui, adi­că a domni pes­te voia sa şi a fi mai pre­sus de ori­ce ispită.

Iar Pute­ri­le, umplân­du-se de dum­ne­ze­ias­ca pute­re, slu­jesc voii celei tari şi puter­ni­ce a Dom­nu­lui Celui Pre­a­ta­re şi Ato­tpu­ter­nic, fără zăba­vă şi fără oste­ne­a­lă săvârşind slu­j­ba. Apoi fac minuni mari şi ace­la­şi dar al face­rii de minuni îl revar­să pes­te plă­cu­ţii lui Dum­ne­zeu care sunt vred­nici de acest dar, ca să tămă­du­ias­că toa­tă dure­rea şi să spu­nă mai îna­in­te cele vii­toa­re. După ace­ea, sfin­te­le Puteri aju­tă oame­ni­lor ce se oste­nesc şi sunt însăr­ci­na­ţi cu pur­ta­rea jugu­lui cel pus asu­pra lor, în ori­ce fel de ascul­ta­re, ca să fie puter­nici a împlini che­ma­rea şi a pur­ta sar­ci­na celor nepu­tin­cioşi. Ele întă­resc pe tot omul cu răb­da­re, ca să nu dez­nă­dăj­du­ias­că în neca­zuri, ci să rab­de cu tărie, cu mări­me de suflet şi cu băr­bă­ţie puter­ni­că, toa­te cele ce vin asupră‑i şi să mulţu­meas­că lui Dum­ne­zeu cu sme­re­nie, căci El toa­te le rân­du­ieş­te spre folo­sul nostru.

Stă­pâ­ni­i­le se numesc aşa, pen­tru că au stă­pâ­ni­re pes­te dia­voli, ca să poto­leas­că stă­pâ­ni­rea cea dră­ceas­că şi să ne fereas­că de ispi­te­le adu­se de ei asu­pra oame­ni­lor şi a nu‑i lăsa să vată­me pe cine­va atât cât ar voi ei. Apoi întă­resc pe nevo­i­to­rii cei buni în nevo­inţe­le şi oste­ne­li­le lor cele duhov­ni­ceşti, păzindu‑i ca să nu piar­dă împă­ră­ţia cereas­că. Iar celor ce se lup­tă cu pati­mi­le şi cu pofte­le, le aju­tă în cea­sul ispi­tei pen­tru a izgo­ni gân­du­ri­le cele rele şi asu­pri­ri­le vră­j­ma­şu­lui şi a birui pe dia­vo­lul. Însă toa­te aces­tea le săvârşesc ei prin sfin­te­le Înce­pă­to­rii, Arhan­gheli şi Îngeri, după cum spu­ne mare­le Dio­ni­sie Are­o­pa­gi­tul, în capi­to­lul 50, des­pre ierar­hia cea din mij­loc şi după cum zice şi Sfân­tul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul la tâl­cu­i­rea dum­ne­ze­ieş­ti­lor nume: “Că aceas­ta este ierar­hia cea mai de jos şi mai aproa­pe de noi”.

Ase­me­nea şi în ierar­hia cea mai de jos, după cum s‑a spus, sunt trei cete: Înce­pă­to­ri­i­le, Arhan­ghe­lii şi Îngerii.

Înce­pă­to­rii se numesc pen­tru că sunt mai mari pes­te înge­rii cei mai de jos, rânduindu‑i pe dânşii spre împli­ni­rea dum­ne­ze­ieş­ti­lor porunci. Lor le este încre­dinţa­tă îndrep­ta­rea a toa­tă lumea şi păzi­rea împă­ră­ţi­i­lor şi a domni­i­lor, a ţinu­tu­ri­lor, a popoa­re­lor, a nea­mu­ri­lor şi a lim­bi­lor. Căci fie­ca­re împă­ră­ţie, neam şi lim­bă are deo­se­bit păzi­tor şi îndrep­tă­tor al între­gii sale lătu­ri pe un înger din­tr-aceas­tă cea­tă cereas­că ce se zice Înce­pă­to­rie. Slu­j­ba aces­tei cete, după înţe­le­ge­rea lui Gri­go­rie, este a învă­ţa pe oameni ca să dea cuvi­in­cioa­să cin­ste la tot dre­gă­to­rul, după vred­ni­cia slu­ji­rii lui. Aceşti îngeri îna­lţă pe cei vred­nici la trep­te­le ierar­hi­i­lor celor mai cin­sti­te şi‑i povă­ţu­iesc pe dânşii ca să nu cau­te dre­gă­to­ria pen­tru câş­ti­gul şi chi­ver­ni­sea­la lor, pen­tru iubi­rea de cin­ste şi mări­rea cea deşar­tă, ci pen­tru cin­stea lui Dum­ne­zeu şi pen­tru cre­ş­te­rea şi înmulţi­rea lau­dei Lui şi pen­tru folo­sul celor de aproa­pe, slu­jind de obş­te tutu­ror tre­bu­ri­lor celor ce sunt sub stă­pâ­ni­rea lor.

Arhan­gheli se numesc cei mari şi ves­ti­tori de bine, adi­că cei care ves­tesc tai­ne­le cele mari şi prea­mă­ri­te şi aceş­tia au slu­j­be, pre­cum zice mare­le Dio­ni­sie, a des­co­peri pro­o­ro­ci­i­le, cunoş­tinţa voii lui Dum­ne­zeu şi înţe­le­ge­ri­le pe care le pri­mesc ei de la cete­le cele mai de sus, pen­tru ca să ves­teas­că înge­ri­lor celor mai de jos şi prin­tr-înşii oame­ni­lor. Iar Sfân­tul Gri­go­rie Dia­lo­gul zice: “Aceş­tia înmulţesc sfân­ta cre­dinţă între oameni, luminând min­tea lor cu lumi­na înţe­le­ge­rii Sfin­tei Evan­ghe­lii, des­co­pe­rin­du-le tai­ne­le cre­dinţei celei drepte”.

Înge­rii, în orân­du­ie­li­le cele cereşti, sunt mai jos decât toa­te rân­du­ie­li­le şi mai aproa­pe de oameni. Aceş­tia ves­tesc oame­ni­lor tai­ne­le lui Dum­ne­zeu şi voi­le Lui cele mai mici, povăţuindu‑i să vieţu­ias­că cu fap­te bune şi cu drep­ta­te după Dum­ne­zeu. Apoi sunt puşi să ne păzeas­că pe noi, pe fie­ca­re cre­din­cios. Deci, pe cei ce sun­tem buni, ne ţin ca să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridi­că. Ei nici­o­da­tă nu ne lasă, deşi une­ori greşim şi sunt tot­dea­u­na gata a ne aju­ta, numai să voim şi noi.

Cu ace­la­şi nume se numesc toa­te cete­le cele mai pre­sus de cer, adi­că îngeri, cu toa­te că au şi alte nume, după rân­du­ia­la şi ico­no­mia lui Dum­ne­zeu şi după numi­ri­le daru­lui de la Dân­sul, pre­cum: Sera­fimi, Heru­vimi, Sca­u­ne, şi cele­lal­te cete. Însă toţi de obş­te se numesc îngeri, căci nume­le înger nu ara­tă însă­şi natu­ra lor, ci numai slu­j­ba. Deci, toţi sunt îngeri pen­tru că toţi slu­jesc lui Dum­ne­zeu, după cele scri­se: Au nu sunt toţi duhuri slu­ji­toa­re, ce se tri­mit spre slujire?

Numai slu­j­be­le lor sunt des­pă­rţi­te şi nu‑s la fel; ci fie­ca­re cea­tă are slu­j­bă rân­du­ie­lii sale ce i se cuvi­ne. Pen­tru că Prea­înţe­lep­tul Zidi­tor nu des­co­pe­ră deo­po­tri­vă tutu­ror tai­ne­le dum­ne­ze­ieş­tii Sale voinţe, ci prin mij­lo­ci­tori, adi­că prin cete­le cele mai de sus, luminând pe cele mai de jos; ară­tân­du-le ast­fel voia Sa cea sfân­tă, le porun­cesc să o înde­pli­neas­că, pre­cum se vede ară­tat în car­tea Pro­o­ro­cu­lui Zaha­ria. Când înge­rul vor­bea cu pro­o­ro­cul, alt înger ieşea în întâm­pi­na­rea înge­ru­lui ace­lu­ia, poruncindu‑i să mear­gă la pro­o­roc şi să‑i ves­teas­că cele ce aveau să fie pen­tru Ieru­sa­lim. Ast­fel, se scrie: “Iar înge­rul stă­tea gră­ind către mine şi un alt înger ieşea în întâm­pi­na­rea sa şi a zis către dân­sul, gră­ind: Alear­gă şi spu­ne tână­ru­lui ace­lu­ia – adi­că către pro­o­ro­cul Zaha­ria: Fără zid vor locui în Ieru­sa­lim, pen­tru mulţi­mea oame­ni­lor şi Eu voi fi lui, zice Dom­nul, zid de foc împrejur”.

La aces­te cuvin­te, Sfân­tul Gri­go­rie zice: “Când înger către înger gră­ieş­te: “alear­gă şi spu­ne către tână­rul ace­la”, nu este îndo­ia­lă că înge­rii unul pe altul se tri­mit, adi­că cei mai de sus tri­mit pe cei mai de jos. Deci sunt mai mici cei tri­mi­şi şi mai mari cei ce tri­mit”. La fel şi în pro­o­ro­cia lui Dani­il, se spu­ne că un înger porun­ceş­te înge­ru­lui să‑i spu­nă pro­o­ro­cu­lui vede­nia. Deci, de aici este ară­tat că înge­rii cete­lor celor mai de jos se ves­tesc şi se lumi­nea­ză de înge­rii cete­lor celor mai de sus des­pre dum­ne­ze­ias­ca voinţă a Făcă­to­ru­lui lor.

De ace­ea, în a opta zi a lunii noiem­brie, care este a nouă după lună mar­tie, când a fost cre­a­tă lumea, Sfân­ta noas­tră Bise­ri­că lup­tă­toa­re, căre­ia îi tre­bu­ie aju­tor, prăz­nu­ieş­te cu cân­tări minu­na­te sobo­rul celor nouă cete ale sfinţi­lor îngeri. Toa­te aces­te cete înge­reşti se vor adu­na în ziua cea înfri­coşa­tă a jude­că­ţii Dom­nu­lui, care se soco­teş­te de dum­ne­ze­ieş­tii învă­ţă­tori ai Bise­ri­cii, ziua a opta: după vea­cul aces­ta, va veni Fiul Omu­lui, Jude­că­to­rul cel drept, întru sla­va Sa şi toţi sfinţii Îngeri cu Dân­sul, pre­cum Dom­nul sin­gur a zis în Evan­ghe­lia Sa: Şi va tri­mi­te pe înge­rii Săi cu glas de trâm­bi­ta şi vor adu­na pe aleşii Lui din cele patru vân­turi, adi­că de la răsă­rit, de la apus, de la mia­zăzi şi de la miazănoapte.

Deci atunci şi pe noi, cei ce prăz­nuim sobo­rul lor cu cin­ste, o! de ne-ar adu­na în cea­ta aleşi­lor Dom­nu­lui. Iar înce­pă­to­rii şi voie­vo­zii tutu­ror aces­tor trei cete mai de jos, după Sfân­tul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul, sunt rân­dui­ţi de Dum­ne­zeu Sfinţii Arhan­gheli Miha­il şi Gavri­il, ca niş­te cre­din­cioşi slu­ji­tori ai lui Dum­ne­zeu, care în vre­mea căde­rii sata­nei, din pri­ci­na mân­dri­ei şi a depăr­tă­rii lui de la Dum­ne­zeu, au adu­nat aces­te trei cete şi oşti înge­reşti şi arhan­ghe­lul Miha­il a stri­gat cu mare glas: “Să luăm amin­te! Să stăm bine, să stăm cu fri­că îna­in­tea Celui ce ne‑a făcut pe noi şi să nu cuge­tăm cele potri­v­ni­ce lui Dum­ne­zeu. (Fiind­că din­tre aceş­tia au fost şi cei ce au căzut, şi din îngeri lumi­na­ţi, s‑au făcut dia­voli întu­ne­ca­ţi, pen­tru mân­dria lor). Să luăm amin­te ce au păti­mit cei ce erau împre­u­nă cu noi zidi­ţi şi cum se împăr­tă­şeau cu noi din dum­ne­ze­ias­ca lumi­nă. Să luăm amin­te cum, înda­tă, din lumi­nă s‑au pre­fă­cut în întu­ne­ric pen­tru mân­dria lor şi din înă­lţi­me au fost arun­ca­ţi jos în adânc. Să luăm amin­te, cum a căzut din cer lucea­fă­rul cel ce răsă­rea dimi­nea­ţa şi s‑a sfă­râ­mat pe pământ”.

Ast­fel gră­ind Arhan­ghe­lul Miha­il către tot sobo­rul înge­resc, a înce­put cel ce stă­tea la locul cel din­tii cu Sera­fi­mii, cu Heru­vi­mii şi cu toa­te cete­le cereşti, a slă­vi pe Sfân­ta cea de o fiinţă şi nedes­pă­rţi­tă Tre­i­me, pe Unul Dum­ne­zeu, cân­tând cu glas de prăz­nu­i­re: Sfânt, sfânt, sfânt, Dom­nul Sava­ot, plin este cerul şi pămân­tul de mări­rea Ta!

Deci aceas­tă con­glă­su­i­re a sfinţi­lor îngeri s‑a numit sobor înge­resc, adi­că lua­re amin­te, o cuge­ta­re, o glă­su­i­re, o uni­re; căci împre­u­nă şi cu un glas slă­vesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfân­tul Duh, pe Sfân­ta Tre­i­me, Căre­ia şi noi cei de ţari­nă să‑I adu­cem mări­re în veci. Amin.

Notă. Bise­ri­ca, după cre­dinţa noas­tră, se împar­te în două: Bise­ri­ca lup­tă­toa­re, adi­că ace­ea care cuprin­de pe cre­din­cioşii care sunt încă în via­ţă şi lup­tă împo­tri­va tutu­ror rele­lor; şi Bise­ri­ca biru­i­toa­re sau tri­um­fă­toa­re, care cuprin­de pe cre­din­cioşii care au tre­cut din via­ţă şi au biru­it toa­te unel­ti­ri­le cele rele, şi împă­ră­ţesc cu Dom­nul în cer.

Dis­tri­bu­ie:

Un rãspuns la Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri – 8 Noiembrie

Lasã un Rãspuns:

Lasă un Răspuns: