Doi sfinti cu numele Dimitrie – Dacã intrebi ale cãrui Dimitrie, nu putine sunt cazurile când se rãspunde greşit!

Se întâm­plă ade­sea, ca cei doi sfinţi cu nume­le Dimi­trie să fie con­fun­da­ţi. Sunt per­soa­ne care ştiu că la Cate­dra­la Patri­ar­ha­lă din Bucu­reşti, sunt pre­zen­te moa­ş­te­le Sfân­tu­lui Dimi­trie. Dacă întrebi ale cărui Dimi­trie, nu puţi­ne sunt cazu­ri­le când se răs­pun­de greşit. Acest lucru vine pe de o par­te din coin­ci­denţa de nume, dar şi din fap­tul că unul este săr­bă­to­rit pe data de 26 octom­brie, iar cela­la­lat pe data de 27 octom­brie. Pen­tru a nu‑i mai con­fun­da, pre­ci­zăm că Sfân­tul Mare Muce­nic Dimi­trie este o per­soa­nă dis­tinc­tă de Cuvi­o­sul Dimi­trie Basarabov.

Sfân­tul Mare Muce­nic Dimi­trie – este cin­stit pe data de 26 octom­brie. A tră­it în tim­pul domni­ei împă­ra­ţi­lor Maxi­mian şi Dio­cleţian. Din via­ţa sa, înscri­să în Sina­xa­re, aflăm că a fost fiul pre­fec­tu­lui din Tesa­lo­nic. Dato­ri­tă cali­tă­ţi­lor sale, este numit după moar­tea tată­lui sau, guver­na­tor al Tesa­lo­ni­cu­lui. Ţinând sea­ma de fap­tul că Dimi­trie nu a ascuns că este cre­ş­tin, a fost întem­ni­ţat. În vre­mea ace­ea, cre­ş­ti­nii erau tri­mi­şi ca pedeap­să, să lup­te cu gla­di­a­to­rii. În aces­te lup­te, cre­ş­ti­nii erau vic­ti­me sigu­re. Potri­vit tra­di­ţi­ei, Nes­tor – un tânăr cre­ş­tin, cere bine­cu­vân­ta­rea de la Sfân­tul Dimi­trie să‑l omoa­re pe Lie, gla­di­a­to­rul favo­rit al împă­ra­tu­lui, pen­tru a pune capăt lup­te­lor sân­ge­roa­se. Dimi­trie îl va însem­na cu sem­nul sfin­tei cruci pe frun­te şi îi va spu­ne: “Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hris­tos Îl vei măr­tu­ri­si”. Prin ruga­ciu­ne­le Sfân­tu­lui Dimi­trie, Nes­tor reu­şeş­te să‑l stră­pun­gă cu lan­cea pe Lie. La fina­lul aces­tei lup­te, împă­ra­tul Maxi­mian porun­ceş­te ca lui Nes­tor să i se taie capul, iar Dimi­trie să fie stră­puns cu suli­ţe­le. Din tru­pul lui Dimi­trie, nu a curs sân­ge, ci mir tămă­du­i­tor de boli.

Con­form cer­ce­tă­ri­lor, Sfân­tul Dimi­trie a fost mar­ti­ri­zat la Sir­mi­um (Srem­ska Mitro­vi­ta, în Ser­bia), iar moa­ş­te­le sale au fost adu­se în Tesa­lo­nic, pe 26 octom­brie 413. Bise­ri­ca actu­a­lă în care se află moa­ş­te­le Sfân­tu­lui Muce­nic Dimi­trie a fost con­stru­i­tă la puţin timp de la incen­di­ul bise­ri­cii ridi­ca­te de guver­na­to­rul Leon­tie, din anii 626–634. A fost trans­for­ma­tă în mos­chee în anul 1493 şi reda­tă cul­tu­lui cre­ş­tin în 1912.

Sfân­tul Cuvi­os Dimi­trie Basa­ra­bov – este săr­bă­to­rit pe 27 octom­brie. S‑a năs­cut în satul Basa­ra­bi, la sud de Dună­re (în Bul­ga­ria). A tră­it în seco­lul al XIII-lea, în tim­pul “impe­ri­u­lui” vla­ho-bul­gar de la Târ­no­vo, înte­me­iat de fra­ţii Petru şi Asan. Iubind via­ţa asce­ti­că, se va retra­ge într‑o peş­te­ră. Nu ştim cât timp s‑a nevo­it în aceas­tă peş­te­ra şi nici când a tre­cut la cele veş­ni­ce. Tra­di­ţia spu­ne că îna­in­te de a muri, s‑a aşe­zat sin­gur între două les­pezi de pia­tră, ca într-un sicriu, fiind aco­pe­rit în timp de ape­le rău­lui. Moa­ş­te­le sale au rămas mul­tă vre­me sub ape, până când o copi­lă care păti­mea de duh necu­rat a avut o reve­la­ţie: i s‑a ară­tat Sfân­tul Dimi­trie Basa­ra­bov, care i‑ar fi spus: “Dacă părinţii tăi mă vor scoa­te din apă, eu te voi tămă­dui”. Părinţii vor mer­ge la locul indi­cat în vis, lân­gă râul Lom, şi vor găsi tru­pul nepu­tre­zit al sfân­tu­lui între două pietre.

Moa­ş­te­le Cuvi­o­su­lui Dimi­trie vor fi duse şi aşe­za­te în bise­ri­ca din Basa­ra­bi. Au stat în aceas­tă bise­ri­că până în tim­pul răz­bo­i­u­lui ruso-turc (1768–1774). Gene­ra­lul rus Petru Sal­ti­cov, tre­când prin satul Basa­ra­bov, a luat moa­ş­te­le cu intenţia de a le tri­mi­te în Rusia, însă, la rugă­min­tea lui Hagi Dimi­trie, negus­tor de ori­gi­ne mace­do-româ­nă, pre­cum şi a mitro­po­li­tu­lui Gri­go­rie II al Ţării Româ­neşti, le‑a dăru­it popo­ru­lui român. Moa­ş­te­le au fost aşe­za­te cu cin­ste, în iunie 1774, în actu­a­la cate­dra­lă patri­ar­ha­lă din Bucureşti.

Menţio­năm că racla cu moa­ş­te­le Cuvi­o­su­lui Dimi­trie a fost scoa­să în pro­ce­siu­ne pe stră­zi­le Bucu­reş­ti­u­lui de mai mul­te ori. Ast­fel, în 1815, din porun­ca domni­to­ru­lui Cara­gea, pen­tru a se pune capăt epi­de­mi­ei de ciu­mă, în 1831, la cere­rea gene­ra­lu­lui Paul Kise­le­ff, în spe­ranţa opri­rii epi­de­mi­ei de hole­ră şi în 1827, în tim­pul lui Gri­go­re Ghi­ca, pen­tru ploa­ie. Gene­ra­li­za­rea cul­tu­lui Cuvi­o­su­lui Dimi­trie a fost hotă­râ­tă în şedinţe­le Sfân­tu­lui Sinod al Bise­ri­cii Orto­do­xe Româ­ne, din­tre anii 1950–1955.

Adri­an Cocosila