Proorociri despre vremurile din urmã (7)

Pro­fe­ți­i­le Sf. Ioan Maximovici

“Nimeni nu cunoaș­te ziua ace­ea, afa­ră de Dum­ne­zeu-Tatăl, dar sem­ne­le apro­pi­e­rii ei sunt date și în Evan­ghe­lie, și în Apo­ca­lip­sa Sfân­tu­lui Ioan Teo­lo­gul. Apo­ca­lip­sa vor­beș­te des­pre eve­ni­men­te­le sfâr­și­tu­lui lumii și des­pre înfri­co­șa­ta Jude­ca­tă cu pre­că­de­re în sim­bo­luri și în ghi­ci­tu­ră, dar Sfin­ții Părinți au tâlcuit‑o și exis­tă o tra­di­ție auten­ti­că a Bise­ri­cii care ne vor­beș­te și des­pre sem­ne­le apro­pi­e­rii sfâr­și­tu­lui lumii, și des­pre Jude­ca­ta de Apoi…

Îna­in­te de sfâr­și­tul vie­ții pe pământ vor fi tul­bu­ra­re, răz­bo­a­ie, frămân­tări civi­le, foa­me­te, cutre­mu­re. Oame­nii vor suferi de spai­mă, vor muri de aștep­ta­rea neno­ro­ci­ri­lor (Luca, 21, 26). Nu va fi nici via­ță, nici bucu­ria vie­ții, ci o sta­re chi­nu­i­toa­re de pier­de­re a legă­tu­rii cu via­ța. Dar nu se va pier­de numai legă­tu­ra cu via­ța, ci și cu cre­din­ța: «Fiul omu­lui, venind, va găsi oare cre­din­ța pe pământ?» (Luca 18, 8). Oame­nii vor fi mân­dri, vor fi nemul­țu­mi­tori, vor res­pin­ge Legea lui Dum­ne­zeu: ală­tu­ri de pier­de­rea legă­tu­rii cu via­ța, va slă­bi și mora­la. Bine­le va slă­bi și răul va crește.

Des­pre aces­te vre­muri vor­beș­te și Sfân­tul Apos­tol Ioan Teo­lo­gul în lucra­rea sa insu­fla­tă de Dum­ne­zeu, numi­tă Apo­ca­lip­sa. El însuși măr­tu­ri­seș­te că ‘a fost în Duh’, ceea ce înseam­nă că Însuși Duhul Sfânt era în el când i s‑au des­co­pe­rit în dife­ri­te ima­gini sim­bo­li­ce des­ti­ne­le Bise­ri­cii și ale lumii; de ace­ea Apo­ca­lip­sa este o des­co­pe­ri­re a lui Dum­ne­zeu. El pre­zin­tă des­ti­nul Bise­ri­cii în chi­pul unei femei care se ascun­de în ace­le zile în pustie (…)

Vor avea impor­tan­ță hotă­râ­toa­re for­țe­le care pre­gă­tesc veni­rea lui Anti­hrist… Anti­hrist va fi un om, iar nu dia­vo­lul intru­pat. (…) Acel om doreș­te să fie în locul lui Hris­tos, să ocu­pe locul Său și să aibă ceea ce ar tre­bui să aibă Hris­tos. El doreș­te să aibă ace­eași pute­re de fas­ci­na­ție și ace­eași stă­pâ­ni­re asu­pra între­gii lumi.

El va pri­mi acea pute­re îna­in­te de piei­rea sa și a între­gii lumi. El îl va avea ca un aju­tor pe un mag care, prin pute­rea fal­se­lor minuni, îi va împlini toa­tă voia și‑i va uci­de pe cei ce nu recu­nosc stă­pâ­ni­rea lui Anti­hrist. Îna­in­te de moar­tea lui Anti­hrist vor apă­rea doi drepti, care îl vor da în vileag. Magul îi va omo­rî și timp de trei zile tru­pu­ri­le lor vor rămâ­ne neîn­gro­pa­te. Aceas­ta va fi cea mai mare jubi­la­re a lui Anti­hrist și a tutu­ror slu­ji­to­ri­lor lui. Dar, deo­da­tă acei drepți vor învia și toa­tă oști­rea lui Anti­hrist va fi în mare tul­bu­ra­re și se va îngrozi, iar Anti­hrist va cădea deo­da­tă mort, omorât de pute­rea Duhului.

Dar ce se știe des­pre omul-Anti­hrist? Ori­gi­nea lui exac­tă nu se cunoaș­te. Tatăl este cu totul necu­nos­cut, iar mama este o feme­ie stri­ca­tă care se dă drept fecioa­ră. El va fi evreu din semin­ția lui Dan. Pen­tru aceas­ta avem semn că Iacov, murind, a spus că, prin­tre urma­șii săi, “Dan va fi șar­pe la drum, vipe­ră la pote­că, înve­ninând picio­rul calu­lui, ca să cadă călă­re­țul” (Face­rea 49, 17). Aceas­ta ne indi­că meta­fo­ric că el va acțio­na prin vicle­nie și rău­ta­te. Ioan Teo­lo­gul vor­beș­te în Apo­ca­lip­să des­pre mân­tu­i­rea fii­lor lui Isra­el, că îna­in­te de sfâr­și­tul lumii o mul­ți­me de evrei se vor întoar­ce la Hris­tos, dar din șirul semin­ții­lor mân­tu­i­te lip­seș­te semin­ția lui Dan. Anti­hrist va fi foar­te inte­li­gent și va ști cum să se poar­te cu oame­nii. Va fi fer­me­că­tor și pri­e­te­nos.… Până la veni­rea lui Anti­hrist în lume, veni­rea lui este deja pre­gă­ti­tă. ‘Tai­na lucrea­ză deja‘ și for­țe­le care‑i pre­gă­tesc apa­ri­ția se lup­tă, în pri­mul rând, împo­tri­va împă­ră­ți­ei legiu­i­te. Sfân­tul Apos­tol Pavel spu­ne că Anti­hrist nu poa­te apă­rea până nu va fi înde­păr­tat ‘cel care o împie­di­că‘ (II Tesa­lo­ni­ceni 2, 7). Sfân­tul Ioan Gură de Aur tâl­cu­ieș­te că ‘cea care o împie­di­că’ este stă­pâ­ni­rea legiu­i­tă cin­sti­toa­re de Dumnezeu.

Aceas­tă stă­pâ­ni­re (Rega­li­ta­tea) se lup­tă cu răul. ‘Tai­na’ (Lucra­rea lui Anti­hrist) care lucrea­ză în lume nu doreș­te aceas­ta, nu doreș­te lup­ta cu răul prin mij­loa­ce­le for­ței: dim­po­tri­vă, ea doreș­te stă­pâ­ni­rea fără­de­le­gii și când o va obține, nimic nu va mai împie­di­ca veni­rea lui Anti­hrist. El nu va fi doar inte­li­gent și fer­me­că­tor, dar va fi milos­tiv, va face acte de cari­ta­te și fap­te bune pen­tru întă­ri­rea stă­pâ­ni­rii sale. Iar când și‑o va întări într-atât, încât îl va recu­noaș­te întrea­ga lume, atunci își va ară­ta fața.

Capi­ta­la pe care o va ale­ge va fi Ieru­sa­li­mul, pen­tru că aici Mân­tu­i­to­rul și‑a des­co­pe­rit învă­ță­tu­ra dum­ne­ze­ias­că și Per­soa­na Sa, aici întrea­ga lume a fost che­ma­tă să gus­te feri­ci­rea bine­lui și a mân­tu­i­rii. Dar lumea nu L‑a pri­mit pe Hris­tos și L‑a răs­tig­nit la Ieru­sa­lim. În tim­pul lui Anti­hrist, Ieru­sa­li­mul va deve­ni capi­ta­la lumii, care i‑a recu­nos­cut stăpânirea.…

El {Anti­hris­tul} va crea con­di­ții de via­ță Bise­ri­cii, îi va îngă­dui să slu­jeas­că, va pro­mi­te că va con­strui bise­rici splen­di­de, cu con­di­ția recu­noaș­te­rii lui ca ‘fiin­ță supre­mă’ și ca lumea să i se închi­ne. (…) Va fi o apos­ta­zie gene­ra­lă și, pe dea­su­pra, mulți epi­scopi vor tră­da cre­din­ța, iar ca jus­ti­fi­ca­re, vor ară­ta spre sta­rea stră­lu­ci­tă a Bise­ri­cii. Cău­ta­rea com­pro­mi­su­lui va fi ati­tu­di­nea carac­te­ris­ti­că a oame­ni­lor. Fer­mi­ta­tea măr­tu­ri­si­rii va dis­pă­rea. Oame­nii vor cău­ta cu asi­du­i­ta­te să-și moti­veze căde­rea, iar răul, ca o mole­șe­a­lă malig­nă, va sus­ți­ne aceas­tă sta­re gene­ra­lă. Oame­nii vor avea obiș­nu­in­ța lepă­dă­rii de drep­ta­te, a dul­ce­ții com­pro­mi­su­lui și a păcatului. (…)

Anti­hrist va îngă­dui oame­ni­lor totul, numai ca ei „căzând în fața lui, să i se închi­ne“. Nu este o ati­tu­di­ne nouă față de oameni: și împă­ra­ții romani erau gata să le redea liber­ta­tea creș­ti­ni­lor cu con­di­ția ca ei să le recu­noas­că divi­ni­ta­tea și supre­ma pute­re divi­nă și îi chi­nu­iau doar pen­tru că ei măr­tu­ri­seau că „Dom­nu­lui Dum­ne­ze­u­lui tău să te închini și Lui Sin­gur să‑i slu­jești” (Matei 4, 9–10).

Întrea­ga lume i se va supu­ne și atunci el își va des­co­peri fața și ura față de Hris­tos și de creș­ti­nism. Sfân­tul Ioan Teo­lo­gul spu­ne că toți cei ce i se vor închi­na vor avea un semn pe frun­te și pe mâna dreap­tă. Nu se știe dacă aceas­ta va fi cu ade­vă­rat un semn pe trup sau este o expri­ma­re sim­bo­li­că a fap­tu­lui că oame­nii vor recu­noaș­te și cu min­tea nece­si­ta­tea închi­nă­rii la Anti­hrist și că întrea­ga lor voin­ță îi va fi supusă. (…)

Pro­o­ro­cul Daniel, vor­bind des­pre Jude­ca­ta de Apoi, poves­teș­te des­pre un Bătrân Jude­că­tor așe­zat pe tron, în fața căru­ia este un râu de foc. Focul este ele­men­tul cură­ți­tor. Focul mis­tu­ie păca­tul, îl arde și dacă păca­tul s‑a alto­it de sufle­tul omu­lui, atunci îl mis­tu­ie și pe om. Acest foc se va aprin­de înlă­un­trul omu­lui: văzând Cru­cea, unii se vor bucu­ra iar alții vor cădea în dis­pe­ra­re, se vor tul­bu­ra, se vor îngrozi. Ast­fel, oame­nii se vor des­păr­ți dintr‑o dată: în rela­ta­rea evan­ghe­li­că unii se așea­ză la dreap­ta, în fața Jude­că­to­ru­lui, iar alții la stân­ga: i‑a des­păr­țit con­ști­in­ța. Însăși sta­rea sufle­teas­că a omu­lui îl arun­că într‑o par­te sau în cea­lal­tă, la dreap­ta sau la stânga.