Proorociri despre vremurile din urmã (6)

Pro­fe­ți­i­le Sf. Nil Athonitul

Pen­tru aceas­ta zic: Când va tre­ce de patru ori câte 25, care fac o sută de ani (adi­că de la 1776 până la 1875) atunci care în ce sta­re o să ajun­gă via­ța mona­hi­ces­că, și după aces­ta când vor mai tre­ce de trei ori câte 25 (adi­că de la 1875 până la 1950 care este în mij­lo­cul mile­ni­lui al 8‑lea de la zidi­rea lumii, adi­că 7500 de ani) oare câtă tul­bu­ra­re o să se facă? Ames­te­ca­re de sân­ge, stri­ca­re de copii, sodo­mii, cur­vii, pre­a­cur­vii și toa­te alte fără­de­legi pier­ză­toa­re. Și o să se păcă­tu­ias­că neîn­ce­tat și nu o să se găseas­că nici înce­pu­tul și nici sfârșitul.

După ace­ea va fi sobo­rul al 8‑lea; aces­ta va ale­ge: bine­le de rău, pra­vo­sla­via din ere­suri. Pre­cum la arie ale­ge grâul din paie, grâul pen­tru oameni, iar paie­le pen­tru foc. Și o să se facă pace puți­nă vre­me și apoi iar o să se întoar­că la vicle­șu­guri și spre piei­re. Și nu o să se cunoas­că ce este fra­te sau soră, tată sau mamă, fiul se va împre­u­na cu mama lui, și nu vor cunoaș­te cunu­nie, numai vor avea o vol­ni­cie spre cur­vi­re. Ca la Sodo­ma și Gomo­ra și la cele mai rele. Că fra­te­le va avea pe sora lui în loc de muie­re și fiul pe mama lui de muie­re, și va omo­rî fiul pe tatăl sau ca să cur­veas­că în slo­bo­ze­nie cu mama sa. Și alte mii de rău­tăți vor face și cât vor spori rău­tă­ți­le, atâ­ta neno­ro­ci­re se va face. Iubi­rea de avu­ții sfă­tu­ieș­te spre pier­za­re iar nea­go­ni­sea­la spre mân­tu­i­re pen­tru că mân­tu­i­rea omu­lui o pri­mej­du­ieș­te să se pră­pă­deas­că, iubi­rea de averi. Și a încă­put între monahi în ziua de azi în schi­turi și la pus­t­nici și mai vâr­tos în toa­tă lumea. Iubi­rea de avu­ții e sca­un a lui anti­hrist. Pre­cum pro­o­ro­cii au pro­o­ro­cit veni­rea Dom­nu­lui Hris­tos, asa și aceas­tă iubi­re a adus min­ciu­na în lume, și pen­tru mul­ta îngri­ji­re a pier­ză­rii și a fără­de­le­gii și momin­du-se cu min­ciu­na oame­nii fac fără­de­legi, nedrep­tă­țesc, fură, răpesc, fiind­că au pier­dut ade­vă­rul iar min­ciu­na îi împărtășește.

Ade­vă­rul este întru­pa­rea Mân­tu­i­to­ru­lui Hris­tos și pro­po­vă­du­i­rea Evan­ghe­li­ei iar min­ciu­na este ară­ta­rea lui anti­hrist și Împă­ră­ția lui, care va adu­ce lip­să în lume și pier­za­rea, fiind­că mul­ta gri­jă îl întu­ne­că pe om și‑l face nesim­ți­tor și își face găti­re spre pier­za­re la anti­hrist. Mân­tu­i­rea atâr­nă la cei ce nu se supun lui anti­hrist, iar lucra­rea aces­tu­ia este: gri­ja celor deșar­te și mate­ria lucru­ri­lor lumii, câști­ga­rea meta­lu­ri­lor pămân­tu­lui. Aces­ta este capul rău­tă­ți­lor și pro­pa­vă­du­i­rea pier­ză­rii și stri­ca­rea mân­tu­i­rii.… Gân­di­tor, anti­hrist se află în lume și de la înce­put, de când a căzut din sta­rea lui, lucrea­ză. Și a amă­git pe oameni în deșer­tă­ciu­ne și i‑a făcut nesim­ți­tori: cur­vesc, pre­a­cur­vesc, păca­tul sodo­mi­ei și săvâr­șesc negu­ță­to­rii tru­pești mân­când și bând, uitând de Dum­ne­zeu.      Și Dum­ne­zeu s‑a milos­ti­vit cu face­rea Chi­vo­tu­lui, ca să se pocă­i­as­că, iar ei s‑au dat spre cele tru­pești și așa nesim­ți­rea lor a adus Poto­pul. Pre­cum și astăzi s‑au dat la mul­ta câști­ga­re și gri­ja vie­ții, a răpi­rii, a vân­ză­rii, a min­ciu­nii, a cur­vi­ei, a sodo­mi­ei, a lăco­mi­ei, a mân­dri­ei, a nedrep­tă­ții, a dez­nă­dăj­du­i­rii, a lene­vi­ei de cele bune, a mân­dri­ei ini­mii, a pome­ni­rii de rău, a vra­j­bii, a iubi­rii de averi, a iubi­rii de argint, iubi­tor de avu­ții în vasul său, la veni­rea lui anti­hrist. Fiind­că mai îna­in­te or să se-ntu­ne­ce sim­țu­ri­le oame­ni­lor cu nesim­ți­rea întu­ne­ri­cu­lui și oame­nii or să se-ntu­ne­ce de patimi pre­cum zice Sf. Apos­tol Pavel: “Pre­cum n‑au ținut ade­vă­rul Evan­ghe­li­ei, dând cin­ste și întâi­ciu­ne pati­mi­lor, i‑a dat pe dân­șii Dum­ne­zeu duhu­lui înșe­lă­ciu­nii, ca să se împli­neas­că întru dân­șii fărădelegea…”

Când se va înmulți fără­de­le­gea o să se adu­ne toa­te pri­hă­ni­ri­le și necu­ră­ți­i­le lumii, și o să se învis­te­ri­as­că necu­ra­ta fii­că a cur­vi­ei care să fie lăcaș al pre­a­cur­vi­ei. Că pre­cum Doam­na noas­tră de Dum­ne­zeu Năs­că­toa­re a fost Pre­a­cu­ra­tă mai îna­in­te de Naș­te­re și în Naș­te­re și după Naș­te­re, Preasfân­ta Fecioa­ră, și a Năs­cut pe Iisus care nu a ști­ut păcat; așa din con­tra necu­ra­ta ace­ea fii­că, muma fără­de­le­gi­lor, va fi și mai îna­in­te de naș­te­re și în naș­te­re și după naș­te­rea spur­ca­tu­lui anti­hrist, o să fie cur­vă necu­ra­tă și pre­a­cur­vă în toa­tă via­ța ei. La aceas­tă necu­ra­tă o să se adu­ne toa­te fără­de­le­gi­le și o să nas­ca pe fiul pier­ză­rii. Și din pri­ci­na lip­si­rii Daru­lui Sfân­tu­lui Duh la oameni, pen­tru păca­te­le și fără­de­le­gi­le lor, o să se adu­ne și o să învie toa­te fără­de­le­gi­le oame­ni­lor în pân­te­ce­le ei. Și dupa naș­te­rea fiu­lui păca­tu­lui, o sa vină toa­tă lip­sa la oameni. Întâi o să se lip­seas­că de dra­gos­te, de uni­re, de cură­țe­nie. Al doi­lea tot locul și ora­șul de păs­tori temă­tori de Dum­ne­zeu și pro­is­toși cre­din­cioși. Al tre­i­lea Bise­ri­ci­le lui Dum­ne­zeu de arhi­e­rei și de duhov­nici și pre­oți evla­vi­oși, pre­cum de acum au înce­put a se lip­si. După ace­ea o să se ara­te și acest necu­rat dupa creș­te­rea vâr­stei lui și o să se umple de sata­ni­ceas­că pute­re ca să facă sem­ne și minuni îna­in­tea ochi­lor oame­ni­lor păti­mași, pre­cum a făcut Chi­nop­sos min­ci­noa­sa învi­e­re, fiind­că la sfinți nu are lucra­re în slă­bi­ciu­ne ci numai la cei întu­ne­cați de patimi. Pre­cum mare­le Maca­rie vedea pe muie­re în firea ei, pe care o vedeau oame­nii ca pe o iapă. Și o să se fățăr­ni­ceas­că cu blân­de­țea, pen­tru ca să ple­ce pe noroa­de la înșe­lă­ciu­nea lui, ca să se faca monah. Ase­me­nea se va ară­ta paș­nic și sme­rit, ca să i se închi­ne toți. Fiind­că hra­na lui o să fie tul­bu­ra­rea oame­ni­lor, când se vor tul­bu­ra oame­nii se va bucu­ra. Aceas­ta este uita­rea cre­din­ței și a fri­cii lui Dum­ne­zeu, pre­a­cur­via, cur­via, sodo­mia, iubi­rea de avu­ții, iubi­rea de argint, pome­ni­rea de rău, zavis­tia, osân­di­rea, min­ciu­na, cle­ve­ti­rea și cele­lal­te rău­tăți. Cu aces­tea o să se hră­neas­ca și o să stă­pâ­neas­că toa­te cetă­ți­le. Fiind­că nu o să se găseas­că alt om vred­nic să stă­pâ­neas­că cetă­ți­le, pen­tru ace­ea toa­tă lumea o va stă­pâni și o să‑l aibă pe aces­ta atot­stă­pâ­ni­tor.      Atunci pe cât vor căpă­tui, vor soco­ti că-și lucrea­ză mân­tu­i­rea. Atunci o să se defai­me Sfân­ta Evan­ghe­lie și Bise­ri­ca lui Dum­ne­zeu și o să fie mul­tă lip­să în lume. Sem­ne și ară­tări de la Dum­ne­zeu în mij­lo­cul lip­si­rii. Foa­me îndo­ită, sim­ți­tă și gân­di­tă. Sim­ți­tă, că o să se închi­dă cerul ca în zile­le lui Ilie, pen­tru fără­de­le­gi­le lor și nu o să dea ploa­ie și vor flămânzi oame­nii de cuvân­tul lui Dum­ne­zeu, că nu o să se găseas­că vre-un Drept cu fap­te bune ca să‑i învețe Cuvân­tul mân­tu­i­rii. Și o să se ridi­ce bla­go­slo­ve­nia lui Dum­ne­zeu de la mân­că­ruri și bău­turi. Fiind­că pe cât vor mân­ca mai mult vor flămânzi. Atunci cei bogați își vor des­chi­de como­ri­le lor și aurul și argin­tul vor fi defă­i­ma­te și o să se cal­ce pe dru­muri ca pie­tre­le. Atunci o să se zămi­sleas­că rău­ta­tea lucea­fă­ru­lui în ini­mi­le oame­ni­lor și atunci o sa vie­țu­ias­că păgâ­nă­ta­tea cu pân­te­ce­le lui anti­hrist. Și se va ridi­ca Darul lui Dum­ne­zeu de la oameni, pre­cum zice Scrip­tu­ra. Nu va locui Duhul lui Dum­ne­zeu în acești oameni fiind­că sunt tru­puri. O să se împu­ți­ne­ze și oame­nii și o să moa­ră pe dru­muri pre­cum păsă­ri­le, pece­tlu­iți de anti­hrist, vor mân­ca căr­nuri de oameni morți, nepu­tând suferi foa­mea și leși­na­rea, și mân­când tru­puri moar­te vor muri și ei.      Iar înțe­le­sul pece­ții lui anti­hrist (666) este așa: “Al meu ești și al tău sunt, de bună voie viu, nu de silă”. Vai și amar celor pece­tlu­iți! Și o să se facă tul­bu­ra­re mare în lume. Și auzind oame­nii în altă par­te pace, o să se mute aco­lo. Și o sa găseas­că mai mul­tă lip­să. Și o să audă de la locu­i­tori: O, cum ați venit în acest bles­te­mat loc, unde nu a rămas înțe­le­ge­re ome­neas­că? Atunci, văzând Dum­ne­zeu tul­bu­ra­rea oame­ni­lor, o să porun­ceas­că mării să-și ia cea din­tâi sta­re și o să se urce focul cel de sub pământ din care se înfi­er­bân­tă ape­le cal­de, și o să fiar­bă apa lumii pre­cum fierb ape­le de la meta­le și atunci vor înce­ta oame­nii să se mute din loc în loc. Și din fier­be­rea mării o să se desfi­in­țe­ze fața pămân­tu­lui și o să se usu­ce pămân­tul și nu va răsări iar­ba și copa­cii nu vor da lăs­ta­re, izvoa­re­le ape­lor se vor usca, dobi­toa­ce­le și păsă­ri­le vor muri de abu­rii mării și ai pucioa­sei. Și iată vre­mea se apro­pie și voi nu înțe­le­geți, fiind­că vicle­șu­gu­ri­le oame­ni­lor s‑au înmul­țit și s‑au făcut sti­hi­i­le gra­b­nic, pen­tru a se apro­pia sfâr­și­tul ce l‑a orân­du­it Dum­ne­zeu în mij­lo­cul mile­ni­u­lui al 8‑lea.      Deci Dum­ne­zeu, pur­tând gri­jă de mân­tu­i­rea oame­ni­lor celor cu bună­vo­in­ță, o să tri­mi­tă pe Enoh, pe Ilie și pe Ioan Bogo­slo­vul (Evan­ghe­lis­tul) să pro­po­vă­du­ias­că și să întă­reas­că mar­tu­ri­si­rea pen­tru acei ce o să se mân­tu­ias­că și să învețe că cei care nu se vor pece­tlui se vor mân­tui în Împă­ră­ția Ceru­ri­lor. Să se însem­ne­ze cu sem­nul Cru­cii, că însem­na­rea Sfin­tei Cruci izbă­veș­te pe om de osân­da iadu­lui, iar lui anti­hrist îi dă osân­da iadu­lui. De flămân­zit să răb­dați, că Dom­nul va va tri­mi­te aju­tor din înăl­ți­me, iar oame­ni­lor le va zice: Iată câți s‑au pece­tlu­it, s‑au mul­țu­mit. Și le va zice: Oame­nii nu s‑au mul­țu­mit la însem­na­rea pece­tei pier­ză­rii, ci înșe­lă­ciu­nea i‑a făcut nesim­ți­tori și nu cunosc mân­tu­i­rea lor. Oame­nii cei mate­ri­al­nici, s‑au făcut draci și nu simt foa­mea și setea pen­tru care s‑au făcut într‑o uni­re cu dân­șii, însă flămân­zesc și înse­to­șea­ză mai mult decât voi, de șap­te ori câte șap­te. Răb­dați puțin­tel și o să vedeți pe cei pece­tlu­iți murind sufle­teș­te și tru­peș­te. Iar cei ce vor răb­da din voi o sa tră­iți via­ța veș­ni­că.      Opt mile­nii, opt mii de ani sunt. Deci veni­rea Dom­nu­lui a fosat la anul 5508, care fac cinci mile­nii. Iar în jumă­ta­tea mile­ni­u­lui al 8‑lea adi­că la 7500 de la face­rea lumii și de la Hris­tos 2000, Deci 500 s‑au lăsat si de se vor mai lăsa 50, vine.      Atunci anti­hrist văzând pe cei trei pro­o­roci pro­po­vă­du­ind Ade­vă­rul și dovedindu‑i înșe­lă­ciu­nea lui, o să se mânie și o să porun­ceas­că să i se adu­că îna­in­tea lui. Și întâi o să‑i momeas­că zicând: Pen­tru ce voi nu vă pece­tlu­iți cu împă­ră­teas­ca pece­te? Atunci o să doje­neas­că ei (sfin­ții) în față pen­tru înșe­lă­ciu­nea lui, zicându‑i: O, înșe­lă­to­ru­le și amă­gi­to­ru­le anti­hris­te! Nu-ți ajun­ge că ai pier­dut atâ­tea sufle­te, ci ne silești și pe noi să te ascul­tăm? Bles­te­ma­tă este pece­tea ta și sla­va ta și cu pier­za­rea ta a venit și sfâr­și­tul lumii. Iar spur­ca­tul auzind doja­na și bles­te­mu­ri­le ce i‑au făcut sfin­ții, sin­gur o să ia sabia și o să‑i taie, iar după moar­tea lor o să porun­ces­că la ai săi să facă mai cum­pli­te rău­tăți. Adi­că: cur­vii, pre­a­cur­vii, sodo­mii, uci­deri, răpiri, min­ciuni, fur­ti­șa­guri, tira­nii, vân­zări de oameni și cum­pă­rări de copii, par­te băr­bă­teas­că și feme­ias­că, și o să cur­veas­că în dru­muri de față pre­cum câi­nii. Iar oame­nii celui spur­cat, având liber­ta­te să stingă firea ome­neas­că cu mul­te chi­puri ale rău­tă­ții, silin­du-se sim­ți­tor și gân­di­tor cu rău­ta­tea lor să pră­pă­deas­că bună­ta­tea oame­ni­lor și să-și iasă din min­ți­le lor, din mul­ta neas­tâm­pa­ra­re și o să se facă scurți la tru­puri ca dra­cii. (firea dra­ci­lor e scur­tă și rot­un­dă, și firea oame­ni­lor o să se uneas­că cu a dra­ci­lor sunt la scur­ti­mea tru­pu­lui, vor fi până la cinci pal­me lun­gi­me și o să se facă mai vicleni decât dracii).