Denia din Sfânta şi Marea Miercuri

Denia din Sfân­ta şi Marea Mier­curi, care s‑a ofi­ci­at marţi sea­ra, are drept temă cen­tra­lă pocă­inţa şi ier­ta­rea păca­te­lor feme­ii păcă­toa­se care a spă­lat picioa­re­le lui Hris­tos cu lacri­mi, le‑a şters cu părul capu­lui şi le‑a uns cu mir, în anti­te­ză cu fap­ta ruşi­noa­să a vin­de­rii lui Hris­tos de către Iuda Iscarioteanul.
Din punct de vede­re litur­gic, cu Sfân­ta şi Marea Mier­curi se ter­mi­nă peri­oa­da de pocă­inţă, fiind şi ulti­ma zi când se mai ros­teş­te rugă­ciu­nea Sfân­tu­lui Efrem Sirul. “Exis­tă peri­co­lul ca în Săp­tămâ­na Mare să Îl plân­gem pe Hris­tos, să fim împre­u­nă cu El în patimi, dar mai mult într‑o păti­mi­re ome­neas­că. Bise­ri­ca, prin ceea ce face, ne ara­tă că nu este vor­ba de o păti­mi­re a noas­tră, ci de întoar­ce­rea noas­tră către Dum­ne­zeu printr‑o înţe­le­ge a teo­lo­gi­ei Cru­cii”, spu­ne pr. drd. Mari­an Vild de la Cate­dra de teo­lo­gie bibli­că a Facul­tă­ţii de Teo­lo­gie din Bucu­reşti. Bise­ri­ca a rân­du­it în Sfân­ta şi Marea Mier­curi din Săp­tămâ­na Mare să se facă pome­ni­rea feme­ii păcă­toa­se care a spă­lat picioa­re­le lui Hris­tos cu lacri­mi, le‑a şters cu părul capu­lui şi le‑a uns cu mir. 

Acest epi­sod este rela­tat de toţi cei patru evan­ghe­li­şti. Exis­tă însă o dife­renţă – în timp ce sinop­ti­cii Matei, Mar­cu şi Luca vor­besc la modul gene­ral, spu­nând că este vor­ba de o feme­ie păcă­toa­să, Sfân­tul Evan­ghe­lis­tul Ioan, în capi­to­lul al doi­spre­ze­ce­lea al Evan­ghe­li­ei sale, spu­ne că aceas­tă feme­ie păcă­toa­să ar fi fost Maria, sora lui Lazăr. Părin­te­le Mari­an Vild ne‑a spus că, potri­vit Sfân­tu­lui Chi­ril al Ale­xan­dri­ei, în comen­ta­ri­ul său la Evan­ghe­lia după Ioan, ar fi posi­bi­le mai mul­te tâl­cu­iri. “El lea­gă pe Maria de sora ei, Mar­ta, şi spu­ne că Mar­ta ar putea repre­zen­ta “vir­tu­tea făp­tu­i­toa­re”, în timp ce Maria ar fi “con­tem­pla­ţia duhov­ni­ceas­că”. În acest sens, spu­ne Sfân­tul Părin­te, Mar­ta ar repre­zen­ta Vechiul Tes­ta­ment, Maria ar fi repre­zen­tan­tul Sfin­tei Evan­ghe­lii, iar mirul cu care unge picioa­re­le Dom­nu­lui ar fi învă­ţă­tu­ra Evan­ghe­li­ei care a umplut de bună mireas­mă întrea­ga lume”. Tot potri­vit Sfân­tu­lui Chi­ril, Mar­ta repre­zin­tă sina­go­ga iude­i­lor, care slu­jeş­te lui Dum­ne­zeu prin cele tru­peşti mai mult, iar Maria ar repre­zen­ta Bise­ri­ca din­tre nea­muri, care adu­ce lui Hris­tos jert­fe duhov­ni­ceşti şi cre­dinţă bine miro­si­toa­re. În acest sens, vasul cu mir ar fi măsu­ra desă­vârşi­tă a cre­dinţei, mai spu­ne pr. Vild.

Recu­noa­ş­te­rea lui Hris­tos ca Dumnezeu

Potri­vit Sfân­tu­lui Evan­ghe­list Mar­cu, preţul miru­lui ar fi fost foar­te mare. El rela­tea­ză cum unul din cei 12 apos­toli, Iuda Isca­ri­o­tea­nul, s‑a scan­da­li­zat faţă de ges­tul feme­ii păcă­toa­se şi a spus că mai bine s‑ar fi vân­dut mirul cu 300 de dinari, iar aceas­tă sumă să fi fost împă­rţi­tă săra­ci­lor. “Suma este foar­te mare, pen­tru că un dinar era pla­ta unui lucră­tor, păl­maş, pe o zi, deci toa­tă suma era pla­ta lui pe un an; aşa de scump era acest mir”, expli­că pr. Mari­an Vild. Sfân­tul Ioan Gură de Aur spu­ne că ges­tul aces­ta al feme­ii de a şter­ge picioa­re­le, după ce le‑a uns cu mir, cu părul capu­lui ei, nu este întâm­plă­tor, şi că în ges­tul aces­ta noi putem vedea fap­tul că feme­ia păcă­toa­să Îl recu­noa­ş­te pe Hris­tos ca Dum­ne­zeu. Spu­ne Sfân­tul Ioan Gură de Aur: “Unui om sim­plu nu i‑ar fi şters picioa­re­le cu părul capu­lui. Şi atunci înseam­nă că ea vede în Hris­tos pe cine­va mai mult decât un om”. Şi, de ase­me­nea, fap­tul că îi şter­ge picioa­re­le cu părul capu­lui ei con­du­ce spre aceas­tă idee că ea vedea în Hris­tos pe Dumnezeu.

Exem­plul pocăinţei

Foar­te inte­re­sant este moti­vul pen­tru care Bise­ri­ca rân­du­ieş­te chiar în Mier­cu­rea Mare pome­ni­rea aces­tei femei păcă­toa­se. Sunt mai mul­te raţiuni, cre­de părin­te­le Mari­an Vild. În pri­mul rând, pen­tru că tot în Mier­cu­rea Mare, ştim din Sfin­te­le Evan­ghe­lii, Iuda L‑a vân­dut pe Hris­tos. Acest lucru apa­re şi în imno­gra­fie, “şi atunci, aces­tui exem­plu nega­tiv al lui Iuda, Bise­ri­ca îi opu­ne exem­plul pozi­tiv al feme­ii celei păcă­toa­se”. În pri­ma sedel­nă (imn bise­ri­cesc din cadrul Utre­ni­ei – Denia de mier­curi – care se cân­tă ime­di­at după citi­rea catis­mei de rând din Psal­ti­re, moment în care cre­din­cioşii se pot aşe­za; “şezân­dă”; “sede­a­lă”) se spu­ne acest lucru: “Păcă­toa­sa a venit la Tine, văr­sând mir cu lacri­mi pe picioa­re­le Tale, Iubi­to­ru­le de oameni, şi s‑a vin­de­cat cu porun­ca Ta de miro­sul greu al rău­tă­ţi­lor; iar uce­ni­cul cel nemulţu­mi­tor, suflând împo­tri­va haru­lui Tău, l‑a lepă­dat pe el şi s‑a ames­te­cat cu noro­i­ul, vân­zân­du-te pen­tru dra­gos­tea bani­lor. Sla­vă, Hris­to­a­se, milos­ti­vi­rii Tale”. “Deci aceas­ta este pri­ma raţiu­ne, adu­ce­rea unui model pozi­tiv. În timp ce Iuda Îl vin­de pe Hris­tos, feme­ia cea păcă­toa­să Îl pre­gă­teş­te cum­va de înmor­mân­ta­re”, mai spu­ne pr. Vild.

“Feme­ia se mân­tu­ia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului”

Şi înca­dra­rea litur­gi­că a între­gii săp­tămâni poa­te fi un motiv. “Noi ştim că pos­tul cel mare al Păre­si­mi­lor de 40 de zile s‑a înche­iat cu săr­bă­toa­rea Intră­rii în Ieru­sa­lim a Dom­nu­lui, timp în care Bise­ri­ca reco­man­dă cre­ş­ti­nu­lui să dobân­deas­că pocă­inţa, schim­ba­rea. Săp­tămâ­na Pati­mi­lor, care a înce­put dumi­ni­că sea­ra, nu se con­cen­trea­ză aşa de mult pe cre­ş­te­rea duhov­ni­ceas­că a omu­lui, ci toa­te slu­j­be­le sunt orien­ta­te spre Hris­tos, de a urca împre­u­nă cu Hris­tos spre Gol­go­ta şi după ace­ea spre Învi­e­re. Cu toa­te aces­tea, până în Mier­cu­rea Mare, cele două lucruri se supra­pun. Adi­că, de luni până mier­curi exis­tă totu­şi ele­men­te în imno­gra­fia Tri­o­du­lui care vor­besc des­pre pocă­inţa noas­tră cea din cea­sul al doi­spre­ze­ce­lea. În acest sens, iată, în ulti­ma zi când ne mai gân­dim la noi, Bise­ri­ca rân­du­ieş­te acest model extra­or­di­nar de pocă­inţă al feme­ii celei păcă­toa­se”. “Când păcă­toa­sa adu­cea mirul, atunci s‑a înţe­les uce­ni­cul cu cei fără de lege. Ace­ea se bucu­ra, tur­nând mirul cel de mult preţ, iar el se gră­bea să vân­dă pe Cel fără de preţ; ace­ea a cunos­cut pe Stă­pâ­nul, iar aces­ta se des­pă­rţea de Stă­pâ­nul; ace­ea se mân­tu­ia, iar Iuda se făcea rob vră­j­ma­şu­lui. Rea este lene­vi­rea, mare este pocă­inţa, pe care dăruieşte‑o mie, Mân­tu­i­to­ru­le, Cel ce ai păti­mit pen­tru noi, şi ne mân­tu­ieş­te pe noi”, spu­ne una din­tre Lau­de­le de la Denia Mier­cu­rii celei Mari.

Sur­sa: https://ortodoxiacuunclick.wordpress.com