ORTODOXISM.COM

 


Învierea lui Hristos – lumina bucuriei veşnice

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul!Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!“(Filipeni 4, 4)

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi Preacucernici Pãrinti,
Iubiti credincioşi şi credincioa­se,

Pentru Ortodoxie, săr­bătoarea Sfin­te­lor Paşti este o icoa­nă de lumină a bu­cu­­riei veşnice din Împărăţia ce­ru­rilor. Însă această bucurie a­re izvorul în Iisus Hristos Cel răs­­tignit şi înviat, Biruitorul pă­­­catului, al iadului şi al mor­ţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această bi­ru­in­ţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, to­tuşi veselia, bucuria, este co­mu­­nă, este şi a noastră. Căci pen­tru mântuirea noastră s-au fă­cut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin a­celea l-a biruit Hristos pe dia­vo­l. (…) Prin pom l-a biruit dia­vo­lul pe Adam; prin Cruce l-a bi­ruit Hristos pe diavol. Lem­nul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Cru­cii, a chemat din iad pe cei ple­caţi acolo. Lemnul acela, cel din­tâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul a­cesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte în­tr-o parte, şi moarte în alta: u­na a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu a­devărat pe cei ce muriseră îna­inte de moartea lui Hristos. «Ci­ne va grăi puterile Dom­nu­lui şi cine va face auzite toate la­udele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am în­vi­at. Am fost biruiţi şi am ajuns bi­ruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s do­ve­zi­le cele mari ale Învierii! As­tăzi îngerii saltă şi toate pute­ri­­le cereşti se veselesc şi cântă îm­preună pentru mântuirea în­tregului neam omenesc. (…) As­tăzi a eliberat Domnul din ti­rania diavolului firea ome­neas­­c­ă şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pre­tutindeni, peste toată lu­mea, bucurie şi veselie du­hov­ni­cească. Astăzi poporul în­ge­resc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oa­menilor“ 1.

Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucu­riei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugă­ciu­ne fierbinte şi fapte bune, a­du­ce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioşilor. A­ceas­tă bucurie a credinţei în Hris­tos şi a iubirii statornice fa­ţă de El este o constantă a vie­ţii creştine şi este numită de că­tre Sfântul Apostol Pavel bu­curie în Domnul (cf. Fili­peni 4, 4). Ea este roadă a Du­hu­lui Sfânt în sufletul omului cre­dincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Îm­părăţia lui Dumnezeu (cf. Ro­mani 14, 17). Această bucu­rie, ca prezenţă a harului lui Hris­tos în sufletul omului cre­din­­cios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Co­rinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesa­lo­ni­c­eni 1, 6; 2, 19), ci, dimpo­tri­vă, creşte când creştinul cre­dincios suferă pentru Hristos şi pen­tru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa du­hov­nicească a creştinului, bu­cu­­ria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fier­binte, prin pocăinţă şi ier­ta­re de păcate, prin eliberarea de pat­imile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.

În „laboratorul învierii“ primim bucuria preaslãvitã a mântuirii

Când Sfânta Biserică a lui Hris­­­tos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucu­rie sfân­tă în Hristos – Izvorul bu­­cu­riei veşnice. După ce Hris­tos-Dom­nul Cel răstignit a în­vi­at din morţi, El întâmpină pe ca­le fe­meile mironosiţe, care ve­ni­se­ră la mormântul Său, cu sa­lu­ta­rea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).

Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ce­ruri, El făgăduieşte ucenici­lor Săi că va fi permanent îm­pre­u­nă cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toa­te zilele, până la sfâr­şi­tul vea­curilor“ (cf. Matei 28, 20), iar u­cenicii Săi trăiesc cu „bu­curie ma­re“ (cf. Luca 24, 52) a­devărul fă­găduinţei lui Hris­tos şi al pre­zen­ţei Lui în ei, prin lu­crarea Du­hului Sfânt, Mân­gâ­­ietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).

Bucuria celor ce cred în Hris­tos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul A­pos­tol Petru ca fiind bucurie prea­slă­vită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hris­tos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bu­cu­­rie negrăită şi preaslăvită, do­bândind răsplata credinţei voas­tre, mântuirea sufletelor“ (1 Petru 1, 8-9).

Pacea şi bucuria dăruite Bi­se­ricii de către Hristos Cel în­viat ca pace sfântă şi bucurie ne­g­răită şi preaslăvită ni se des­coperă în luminile şi în­ţe­le­su­rile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „la­borator al învierii“ (cum o nu­meşte Sfântul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul) şi „anticameră a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor“ (cum o nu­meşte Sfântul Nicolae Caba­si­la).

Învierea lui Hristos, darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire

Frumuseţile liturgice şi sen­su­­rile duhovniceşti ale săr­bă­to­rii Sfintelor Paşti ne înalţă min­tea şi inima spre lumina sau sla­va netrecătoare a Îm­pă­ră­ţiei lui Dumnezeu în care vor lo­cui drep­ţii şi sfinţii după Învi­e­rea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).

Iată câteva din înţelesurile du­hovniceşti ale slujbei de În­viere şi ale tradiţiilor creştine de Paşti:

În noaptea Sfintelor Paşti, în­tunericul produs prin stinge­rea luminii şi a lumânărilor în bi­serica locaş de cult, exact la mie­zul nopţii, simbolizează „în­tu­­nericul cel mai din afară“ (Ma­tei 25, 30) al morţii şi al ia­du­lui, în care a coborât Hristos Dum­nezeu cu sufletul Său u­man (cf. 1 Petru 3, 18-19). Tot­o­dată, sufletul viu şi îndumne­zeit al lui Hristos coborât la iad es­te simbolizat de singura can­de­­lă care rămâne aprinsă în bi­se­rică, şi anume candela de pe Sfân­ta Masă, din Sfântul Al­tar, deoarece Sfânta Masă sim­bo­­lizează mormântul Dom­nu­lui Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau pre­otul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Ma­să, iese din Altar şi ridică lu­mânarea în văzul tuturor, a­ceas­­ta semnifică taina ridicării sau Învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă, învierea es­te redată prin cuvântul anás­ta­s­is, care înseamnă ridicare). A­poi, de la această singură lu­mâ­nare a protosului, se aprind toa­te lumânările clerului şi cre­din­cioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic a­de­­vărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învi­e­rii) celor adormiţi“ (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi“ (Coloseni 1, 18), „întâiul năs­­cut între mulţi fraţi“ (Ro­mani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumi­nă poporului (evreu) şi neamu­ri­lor“ (Fapte 26, 23). Aşadar, în­­­ţe­legem că Învierea lui Hris­tos este începutul şi temelia în­vi­erii tuturor oamenilor, a în­vi­e­rii de obşte. Din acest motiv, pro­clamarea Învierii lui Hris­tos se face în afara edificiului bi­sericii, în auzul şi în văzul tu­tu­­ror oamenilor, deoarece în­vie­rea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pen­tru întreaga omenire.

La Paşti, toate mãrturisesc biruinta lui Hristos asupra lumii robite de pãcat şi moarte

Bucuria Învierii este o bucu­rie mai tare decât suferinţa şi moar­tea, pentru că nu este bu­cu­­rie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bu­cu­­rie izvorâtă din Hristos Cel în­viat, Cel ce a biruit păcatul şi moar­tea. Bucuria Învierii este bu­curia intrării omului în sla­va şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin po­că­inţă şi împărtăşire euharisti­că, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar cre­dincioşii ortodocşi poartă hai­ne noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi ca­se­le lor, ca să fie pline de lumi­nă şi frumuseţe.

Lumânările de Paşti simbo­li­­zează lumina lui Hristos Cel în­viat împărtăşită oamenilor. Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa fru­moa­­să trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare de­cât păcatul şi moartea. Crucea u­nită cu lumânarea de Înviere a­rată biruinţa lui Hristos Cel răs­tignit şi înviat asupra rău­tă­ţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.

Troparul Învierii: „Hristos a în­viat din morţi cu moartea pe moar­te călcând şi celor din mor­minte viaţă dăruindu-le“, cân­tat pe glasul al V-lea, este o cân­tare de biruinţă şi de bucu­rie care devine în acelaşi timp măr­turisirea şi respiraţia spiri­tu­­ală a Bisericii timp de 40 de zi­le, din noaptea de Paşti şi pâ­nă la sărbătoarea Înălţării Dom­nului. Acest tropar ne a­du­ce bucurie şi lumină în suflet a­tât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evan­ghe­lia sau Vestea cea Bună a iu­birii milostive nesfârşite a lui Dum­nezeu pentru lume, dar şi toa­tă credinţa şi speranţa Bise­ri­cii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.

Forma concisă a troparului În­vierii este salutul pascal: Hris­tos a înviat!, Adevărat a în­viat!, pe care-l adresăm unii al­tora în această perioadă. Sa­lu­tul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că ade­vă­rul Învierii lui Hristos a fost pri­mit de noi pentru a-l trans­mi­­te mai departe lumii; astfel, fi­e­care creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Dom­nu­lui, urmând pildei femeilor mi­ro­nosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.

Iubiti fii şi fiice duhovniceşti,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pen­tru oameni şi pentru în­tre­gul univers. Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens vieţii creştine zil­nice, pentru că Hristos Cel în­viat, prin harul Său, rămâne tai­nic prezent şi lucrător în Bi­se­rica Sa, până la sfârşitul vea­cu­rilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toa­te zilele, până la sfârşitul vea­curilor“ (Matei 28, 20). Lu­mi­na şi bucuria Învierii lui Hris­tos dau sens istoriei uni­ver­­sale a omenirii, pentru că o în­dreaptă spre învierea univer­sa­­lă (de obşte) şi spre judecata u­niversală, adică spre evalua­rea spirituală a vieţii tuturor oa­menilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit crite­riu­lui iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens întregii creaţii, î­n­tregului univers sau cosmos, pen­tru că ea îndreaptă actua­lul univers, care îmbătrâneşte, spre „un cer nou şi un pământ nou“, în care „moarte nu va mai fi“ (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De a­ce­ea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toa­te s-au umplut de lumină şi ce­rul şi pământul şi cele de sub pă­mânt“. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de spe­ran­ţă, pentru că existenţa u­ma­­nă şi întreaga creaţie vor fi eli­be­ra­­te şi vindecate de ab­sur­dita­tea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).

Însă, dacă nu ar fi înviere a mor­­ţilor, viaţa omului, ca fiin­ţă ra­ţională, liberă şi iubi­toa­re, s-ar reduce la un orizont bi­ologic li­mitat, care se termi­nă la mormânt.

„Credinta-n zilele de apoi/E singura tãrie-n noi“

Fără înviere, toate idealu­ri­le omenirii de adevăr, dreptate, bu­nătate şi iubire sinceră ră­mân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această pri­vin­ţă, Sfântul Grigorie de Ny­ssa se întreabă: „Dacă nu este în­viere, ce folos avem din drep­ta­­te, şi din adevăr, şi din bu­nă­ta­te, şi din tot binele? (…) Dacă în­viere nu este, ci sfârşitul vie­ţii este moartea, atunci în­gă­du­i­te-mi sunt învinuirile şi hu­le­le; (…) călcătorul de jurământ ne­încetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât vo­ieş­te, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l mi­lu­iască pe cel sărac, căci ne­răs­plă­tită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere, atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dum­nezeu este izgonită, iar un­de frica nu dăruieşte înţelep­ciu­­ne, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psal­mul acela: «Zis-a cel nebun în­tru inima lui: Nu este Dum­nezeu! Stricatu-s-au şi s-au u­râ­ţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)“. Dar pentru că este în­vi­e­re, spune Sfântul Grigorie, „mor­ţii îşi vor recăpăta sufle­te­l­e, fiecare se va scula spre a răs­punde pentru cele făcute în via­ţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup“ 2.

Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere es­te izvor de lumină şi putere spi­rituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lup­ta pentru dreptate şi libertate, pen­tru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi fap­tele bune, mai ales când so­cie­­tatea umană este robită de mul­te răutăţi pricinuite înde­o­sebi de lăcomia de avere, de pu­te­re, de plăcere şi de slavă de­şar­tă. De aceea, în afirmarea sen­sului vieţii, poetul exclamă: „Cre­dinţa-n zilele de apoi/E sin­gu­­ra tărie-n noi“ (G. Coşbuc).

În lumina Învierii, ca biruin­ţă a iubirii milostive a lui Hris­tos, înţelegem că vindecarea oa­menilor de fapte nedrepte şi pa­timi rele, individuale şi colec­ti­­ve, necesită pocăinţă sau con­ver­­tire, adică regret profund pen­tru răul săvârşit şi dorinţa pu­ternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi e­ve­ni­ment spiritual de înnoire a vie­ţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hris­tos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu“ (Lu­ca 15, 10). Uneori, dacă oame­nii nu se pocăiesc din propria con­vingere, ajung mai târziu în si­tuaţii dificile, care-i determi­nă să se pocăiască prin con­strân­­geri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schim­bă în bine, devenind mai sme­riţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii, încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pen­tru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.

Iubiti frati şi surori,

Într-o lume marcată de in­sta­­bilitate şi nesiguranţă, de con­­flicte violente şi neînţelegeri în­tre popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi dez­nă­dăj­duiţi. De aceea, trebuie să că­utăm mai intens bucuria pe ca­re ne-o aduce întâlnirea cu Hris­tos Cel înviat, Cel Care a bi­ruit păcatul şi moartea, şi să îm­păr­tăşim această bucurie ce­lor în­tristaţi, prin rugăciune şi fap­te de ajutorare şi solidarita­te.

Bucuria prezenţei iubirii mi­los­tive a lui Hristos Cel înviat în inima creştinilor inspiră fi­lan­­tropia sau dragostea mi­los­ti­vă sau generoasă, care alină în­tristarea tuturor celor pe ca­re nu îi mai iubesc cei ce i-au cu­nos­cut cândva, dar pe care îi iu­beşte Dumnezeu Cel milos­tiv.

De aceea, fiecare dintre noi sun­tem chemaţi să fim în jurul nos­tru martori şi slujitori ai pă­cii şi bucuriei lui Hristos Cel în­vi­at, mai ales în spitale, orfeli­na­­te, închisori, aziluri de bă­trâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, în­tris­tare şi singurătate.

Să arătăm în jurul nostru lu­mină din lumina Învierii lui Hris­tos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hris­tos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubi­rea lui Hristos pentru oameni.

Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află de­par­­te de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină or­todoxă strămoşească şi să cul­tive iubirea faţă de valorile noas­tre spirituale şi culturale ro­mâneşti!

Fie ca pacea şi bucuria adu­se de Hristos-Domnul Apostoli­lor şi femeilor mironosiţe în zi­ua Învierii Sale să umple ini­mi­­le şi casele tuturor, ca îm­pre­u­nă să preamărim bogăţia iu­bi­­rii şi milostivirii lui Dum­nezeu pentru oameni prin cu­vân­­tul bun şi fapta cea bună.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfin­tele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pa­ce şi bucurie, sănătate şi mân­­tuire, a­dresându-vă toto­da­­tă salutul pascal: Hristos a în­viat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 ‑Sfântul Ioan Gură de Aur, Pre­dici la sărbători îm­pă­ră­teşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2006, pp. 150-151.

2 ‑Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice îm­pă­ră­teşti, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2015, pp. 112-113.



Comentarii:

Adaugã Comentariu:



Copyright © 2017 - † Ortodoxism.com Toate drepturile rezervate.
Credo.ro
Pagina de Contact