ORTODOXISM.COM

 


Sfânta Spovedanie

Mãri­mea tex­tu­lui:
Mic | Mare | Nor­mal

 

 

 

sfanta spovedanie

SFANTA SPOVEDANIE

In cele ce urmeaza, m-am gan­dit sa vor­besc cate ceva des­pre taina Sfin­tei Spo­ve­da­nii.
Una din marile dato­rii duhov­ni­cesti, atat ale mona­hi­lor, cat şi ale cres­ti­ni­lor, este spo­ve­da­nia paca­te­lor. Tre­buie sa stim mai intai ca toti gre­sim ina­in­tea lui Dum­ne­zeu, unii mai mult, altii mai putin, şi nimeni nu este fara de pacat.
Acest lucru ni-l arata Sfanta Scrip­tura care zice : Toti multe gre­sim. Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inse­lam şi ade­va­rul nu este in noi; iar daca ne vom mar­tu­risi paca­tele, cre­din­cios şi drept este Dum­ne­zeu, ca sa ne ierte noua paca­tele şi sa ne cura­teasca pe noi de toată inti­na­ciu­nea şi nedrep­ta­tea.
Daca mi-am mar­tu­ri­sit cu cainta şi cu pre­ga­tire cuve­nita şi m-am spo­ve­dit curat, pre­o­tul, numai daca a pus mana pe cap şi a zis : ” Dum­ne­zeu sa te ierte “, paca­tele mele s-au ridi­cat.
Iar daca nu m-am dus cu cainta şi cu pre­ga­tire cuve­nita la cel mai iscu­sit duhov­nic, şi n-am stiut sa ma mar­tu­ri­sesc curat, sa des­co­par toate paca­tele mele, sa pri­mesc canon pen­tru ele şi sa le para­sesc, pot sa fac o mie de dez­le­gari, ca paca­tul, otrava, a ramas tot in mine, de nu m-am dus pre­ga­tit.
De aceea folo­sul, valoa­rea cea scumpa a Sfin­tei Spo­ve­da­nii nu tine de preot, ci de mine. Eu, daca ma duc cu toată sfin­te­nia, cu toată con­vin­ge­rea in fata lui Dum­ne­zeu — ca, atunci cand ma duc in fata pre­o­tu­lui, ina­in­tea lui Dum­ne­zeu ma duc, ca pre­o­tul este numai un mar­tor -, tre­buie sa-i spun toate paca­tele mele.
Alt­fel crezi ca in ziua jude­ca­tii pre­o­tul poate să-ţi ajute ceva, daca n-ai spus drept ? Doamne fereste ! Pre­o­tul n-a putut dez­lega la spo­ve­da­nie decat ce i-ai spus tu. Iar daca tu ai avut vreo rezerva şi ai tinut vreun pacat nespus, toate paca­tele le ai indo­ite. Asa spun Sfin­tii Parinti, pen­tru ca ai cre­zut ca Dum­ne­zeu nu stie ce ai facut tu.
Iata care sunt con­di­ti­ile pe care tre­buie sa le impli­neasca spovedania :

1. Spo­ve­da­nia tre­buie sa se facă ina­in­tea duhov­ni­cu­lui. Deci, eu cand ma duc la spo­ve­da­nie ina­in­tea pre­o­tu­lui, ma duc in fata lui Dum­ne­zeu. Pre­o­tul este un sim­plu mar­tor. In ziua jude­ca­tii el atat poate spune, cat i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dez­le­gat nici pe pământ, nici in cer. Dar eu, daca m-am dus la spo­ve­da­nie şi i-am spus toate şi pre­o­tul mi-a facut dez­le­gare cu mai­nile pe cap, eu sunt dezlegat.

2. Spo­ve­da­nia tre­buie sa fie com­pleta şi sa nu se ascunda nimic din cele fap­tu­ite, cum am spus mai ina­inte. Ai auzit ce spune Sfan­tul Apos­tol Pavel ? Cuvan­tul lui Dum­ne­zeu este mai ascu­tit decat toată sabia cea cu doua tai­suri şi stra­bate pana la des­par­ti­tura tru­pu­lui de a duhu­lui, cea mai inalta unire intre om şi Dumnezeu.

3. Spo­ve­da­nia tre­buie facuta de buna voie, dupa mar­tu­ria Duhu­lui Sfant, care zice : şi din voia mea ma voi mar­tu­risi Lui;

4. Spo­ve­da­nia tre­buie sa fie facuta cu umi­linta, caci inima infranta şi sme­rita Dum­ne­zeu nu o va urgisi;

5. Spo­ve­da­nia sa nu fie pri­ha­ni­toare, adica sa nu dam vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidira a lui Dum­ne­zeu, nici chiar pe dia­voli. La spo­ve­da­nie numai pe noi sa ne invi­nuim şi sa ne pri­ha­nim, cum zice Sfan­tul Ioan Sca­ra­rul : ” A mea este buba, a mea este rana; din­tru a mea lene­vire s-a facut, iar nu dintr-a altuia “.

6. Spo­ve­da­nia se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui ade­va­rul, spune cum ai facut toate, fara rusine. Iisus Sirah spune : Este rusine care aduce pacat şi este rusine care aduce slava şi har.
Rusi­nea aceasta pe care o suferi la spo­ve­da­nie te scu­teste pe tine de rusi­nea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infri­co­sata a Jude­ca­tii lui Dumnezeu.

7. Spo­ve­da­nia sa fie hota­ra­toare. Sa luam ina­in­tea duhov­ni­cu­lui o mare hota­rare de a nu mai paca­tui, ajutandu-ne noua dum­ne­ze­ies­cul har, şi sa voim mai bine a muri de mii de ori decat a mai paca­tui de acum ina­inte cu vointa noastra.

Sfan­tul Vasile cel Mare zice : ” Nu se folo­seste de mar­tu­ri­sire, nici se mar­tu­ri­seste, cel ce zice la spo­ve­da­nie numai ca a gre­sit, insa ramane iarasi in pacat şi nu-l uraste “. Toata pocainta ta intru aceasta con­sta, adica sa te hota­rasti a-ti schimba viaţa.
Cand ma duc la mar­tu­ri­sire cu parere de rau şi cu pocainta, şi imi cunosc gre­sa­lele, ii spun pre­o­tu­lui cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte şi sa faci o mar­tu­ri­sire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca dia­vo­lul iti ia min­tea şi uiti. Cu o sap­ta­mana sau doua ina­inte, stai intr-o camera linis­tita, ia-ti un caiet şi scrie toate paca­tele tale din copi­la­rie pana in ziua spo­ve­da­niei.
Ce pacate am eu pe con­sti­inta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, ina­inte de casa­to­rie, sau dupa casa­to­rie, cand eram mili­tar, cand eram fla­cau.
Scrie, ca şi dia­vo­lul a scris. Avem con­ta­bil bun, inge­rul rau pe uma­rul stang, care scrie tot, şi inge­rul cel bun pe uma­rul drept, care scrie şi el fap­tele cele bune ale omu­lui.
Și atunci uite ce-i. Stii ca nimic necu­rat nu va intra intru Impa­ra­tia ceru­ri­lor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poti sa-l faci unui om, este acesta. Daca vezi ca s-a imbol­na­vit in casa la tine, tata sau mama sau gine­rele sau nora sau fata sau baia­tul sau fra­tele, cine a sla­bit de boala şi se apro­pie de moarte, nu se poate un bine mai mare decat sa-i aduci pre­o­tul repede. Nu doc­to­rul. Doc­to­rul este un bolo­van de pământ ca şi tine ! Pre­o­tul a luat dar de la Dum­ne­zeu. Nu ati auzit in Evan­ghe­lie ? Ce veti lega voi pe pământ, va fi legat şi in ceruri şi ce veti dez­lega voi pe pământ, va fi dez­le­gat şi in ceruri !
Daca ai reu­sit sa-l spo­ve­desti curat ina­inte de moarte, i-ai sal­vat sufle­tul. Cand se duce la vami, sufle­tul care a avut pacate, daca le-a dez­le­gat pre­o­tul aici, Duhul Sfant a sters tot de pe tabe­lele lor. Crapa, mor de ciuda dia­vo­lii : ” Ia uita-te, dom­nule ! L-am avut in mana ! ” Duhul Sfant i-a sters paca­tele. Aceasta putere le-a dat Dum­ne­zeu pre­o­ti­lor, ca daca nu dadea Dum­ne­zeu aceasta putere pre­o­ti­lor, nimeni din oameni nu s-ar fi man­tuit.
Dar Dum­ne­zeu, Cel ce a facut cerul şi paman­tul, a stiut cum sa facă pen­tru a man­tui lumea. Cand a inviat Hris­tos aceasta putere le-a dat Apos­to­li­lor. Ce le-a spus la Apos­toli ? A suflat asu­pra lor şi le-a zis : Luati Duh Sfant; carora le veti tine paca­tele, tinute vor fi şi carora le veti ierta, ier­tate vor fi şi orice veti dez­lega voi pe pământ, va fi dez­le­gat şi in cer ... Ce, fra­ti­lor, voi nu ati citit ? Nu ati auzit Evan­ghe­lia ?
Deci, cand vezi ca esti bol­nav de moarte, nu alerga la doc­tor, ca poate te omoara acela şi mori nemar­tu­ri­sit. Intai spovedeste-te şi apoi du-te şi la doc­tor, daca este cazul, dar tu sa fii mar­tusri­sit. Daca ai murit, gata, te-ai usu­rat ! Ca vei muri in mai­nile doc­to­ru­lui, ca vei muri acasa, tu sa fii mar­tu­ri­sit. Insa intai doc­to­rul sufle­te­lor, ca el te va scoate din iad. Asa. Și nu te gandi ca n-are dar.
Dupa o spo­ve­da­nie curata, tre­buie sa pri­mim un canon, pe care tre­buie sa-l tinem. Cel ce se spo­ve­deste are mare dato­rie de a-şi face cano­nul dat pen­tru a scapa de chi­nul cel ves­nic al iadu­lui.
Vedem in Sfanta Scrip­tura ca prin canon s-au cura­tit toti cei ce au paca­tuit ina­in­tea Dom­nu­lui. Alt­fel, cel ce a pri­mit canon şi nu-l face, nu se poate curati de lepra paca­tu­lui şi nici sufle­tul sau nu este slo­bo­zit din robia dra­ci­lor.
Este bine stiut ca cel ce se poca­ieste cu ade­va­rat, nu numai ca pri­meste cano­nul dat de duhov­ni­cul sau, ci sin­gur cere mai mult canon, sti­ind ca ori aici vre­mel­nic, ori din­colo ves­nic, păcăto­şii tre­buie sa-şi facă cano­nul.
Iar cano­nul sa fie dupa masura pute­rii fie­ca­ruia. Ai auzit ce spune Sfan­tul Marcu Asce­tul ? ” Cata deo­se­bire are arama de fier şi fie­rul de gateje — adica de vreas­curi -, atata deo­se­bire este intre un trup şi altul “. Altul este din fire sana­tos şi tare şi poate sa pos­teasca şi sa nu manance pana seara; iar altul, sara­cul, daca n-a man­cat de doua — trei ori pe zi, cade jos. In toate aces­tea se cauta sco­pul. De aceea dreapta soco­teala este impa­ra­teasa fap­te­lor bune.
Tu crezi ca pe dra­cul il intreci la fuga ? El intr-o clipa este la mar­gi­nea paman­tu­lui. Numai cu asta il intreci : daca te sme­resti şi te soco­testi a fi praf şi cenusa şi paca­tos şi nepu­tin­cios şi nevred­nic de a trai pe pământ. Numai de sme­re­nie se teme dia­vo­lul ! De alta nu se teme el. Poti sa fii tu nevo­i­tor cat ii lumea, daca nu stii sa ceri ier­tare, esti batjo­co­rit de dia­voli.
De aceea, fra­ti­lor, sa ne ajute mila Dom­nu­lui sa cas­ti­gam oleaca de sme­re­nie şi dreapta soco­teala, fiindca in lumea aceasta sunt curse şi ispite şi fel de fel de nedu­me­riri paman­testi şi duhov­ni­cesti. Dar sa avem in toate dreapta soco­teala. Ca padu­rea nu se teme de cel ce incarca o dată mult pe o caruta. Stie ca mai la vale se rupe osia şi se strica carul. ea se teme de acela care ia cate un lem­ni­sor şi-l duce acasa. Asa şi vra­j­ma­sul, nu se teme de cel care incepe cu multa nevo­inta, ca obo­seste şi ramane. Ci, se teme de cel care ia cate oleaca aşa, incet, incet.
Sfan­tul Teo­do­sie spune : ” De lucrezi cate putin, cate putin se imbo­ga­teste cineva şi la cele tru­pesti şi la cele duhov­ni­cesti !”. Cate oleaca ! Asa sa luati fapta buna, cate oleaca şi sa va para rau ca n-ati facut mai mult.
– Cand se face spo­ve­da­nia gene­rala ? au intre­bat unii cre­din­ciosi.
– O dată pe an tebuie sa faci spo­ve­da­nia gene­rala din mica copi­la­rie. Sfan­tul Nico­dim Aghi­o­ri­tul spune : O dată pe an, in Pos­tul Mare, este bine sa faci spo­ve­da­nia gene­rala. Stii de ce ? Pen­tru sme­re­nie. Te ajuta mult să-ţi aduci aminte paca­tele. Eu ma mar­tu­ri­sesc, dar dra­cul ma face sa uit paca­tele mele cu care am maniat pe Dum­ne­zeu.
Dar eu, cand fac spo­ve­da­nia gene­rala, mi le face inge­rul cat mun­tele in fata mea. ” Vezi cine esti ? ” Sme­re­nia ! Și atunci, mai mult se apro­pie Dum­ne­zeu de noi, cand noi ne sme­rim din adan­cul sufle­tu­lui.
– Dar ce incre­dere avem ca ni s-au ier­tat toate paca­tele prin spo­ve­da­nie ?
– Dar dum­ne­ata daca ai spa­lat o rufa bine, curata, şi daca se mai mur­da­reste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda şi lesie şi o pui la uscat ? Pre­cum camasa tre­buie spa­lata, aşa şi sufle­tul tre­buie spa­lat mereu prin deasa spo­ve­da­nie.
dar Sfin­tii parinti şi mai ales Sfan­tul Nico­dim Aghi­o­ri­tul avea o inva­ta­tura pen­tru duhov­nic : ” Sfatuieste-i, o! duhov­nice, la spo­ve­da­nie deasa şi curata pe toti “. O dată in an se face spo­ve­da­nia gene­rala din nou. Și asta-i pen­tru sme­re­nie şi pen­tru ca omul sa nu uite nepu­tin­tele lui, cu care a supa­rat pe Dum­ne­zeu. Asa este.
De aceea tre­buie sa ne pocaim, sa ne para rau. Pen­tru ca Dum­ne­zeu este atat de milos­tiv şi de bun,ca nu mai tine minte raul ce-am facut, daca noi ne intoar­cem din toată inima şi ne mar­tu­ri­sim.
Ati vazut ce spune pro­o­ro­cul Isaia : Intoarceti-va catre Mine şi Ma voi intoarce catre voi, fiii oame­ni­lor. De vor fi paca­tele voas­tre ca moho­ra­ciu­nea, ca zapada va voi albi, şi de vor fi ca roseala, ca luna le voi face albe şi nu voi mai pomeni cele din­tai ale voas­tre.
In buna­ta­tea Lui cea fara mar­gini, El stie nepu­ţintă noas­tra, ca gre­sim cu voie şi fara voie, cu sti­inta şi cu nes­ti­inta. Nu este clipa cand nu gre­sim ina­in­tea Dom­nu­lui. Dar nimeni nu stie firea omu­lui mai mult ca Dum­ne­zeu, caci El ne-a facut din nimic.
De aceea, cum ne intoar­cem catre El cu lacrimi, cu parere de rau, cu spo­ve­da­nie curata, ne şi iarta. Cine are pacate mai grele tre­buie sa facă oleaca de canon, ca Dum­ne­zeu tot­dea­una este gata sa ne pri­measca şi sa ne ierte, caci sun­tem zidi­rea Lui.
Nimeni nu L-a facut pe Hris­tos sa cobo­are din cer, decat mila Lui, dra­gos­tea Lui pen­tru oameni. I-a fost mila de nea­mul ome­nesc. Ca atat de multa dra­goste are fata de nea­mul ome­nesc, incat auzi ce spune Sfan­tul Ioan Evan­ghe­lis­tul : Atat de mult a iubit Dum­ne­zeu lumea, incat pe Unul nas­cut, Fiul Sau, L-a tri­mis in lume sa man­tu­iasca nea­mul ome­nesc.
A venit Man­tu­i­to­rul Iisus Hris­tos, nu numai sa ne invete ce tre­buie sa facem, ci pen­tru ca sa sufere pen­tru noi sufe­rinte, batjo­curi, scui­pari, batai şi moarte pe Cruce, pen­tru ca sa scoata nea­mul lui Adam din iad, care sta­tea acolo de 5508 ani, cat au fost, de la pri­mul Adam, pana la veni­rea Nou­lui Adam — Hris­tos.
Deci, sa avem catre Dum­ne­zeu inima de fiu, şi sa-L iubim din toată inima. Iar cand am gre­sit ceva, indata sa cerem ier­tare şi sa aler­gam la mar­tu­ri­sire, ca sa-L impa­cam pe Dum­ne­zeu, caci l-am supa­rat, ca Dom­nul nici­o­dată nu tine minte raul. Daca vede ca ne-am intors, se intoarce şi El catre noi.
Sa avem catre noi inima de jude­ca­tor. Adica cum ? Sa ne jude­cam. Oare, ce gan­dim noi ii place lui Dum­ne­zeu ? Ce vor­bim noi oare ii place lui Dum­ne­zeu ? Ce fac eu acum oare ii place lui Dum­ne­zeu ?
Și indata con­sti­inta ne spune da sau nu. Caci de se va judeca omul pe sine, nu va cadea in jude­cata lui Dum­ne­zeu ! Sa ne facem jude­ca­tori noau insine : ” Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vor­besc; aceasta nu-i bun ce inten­tio­nez eu sa fac ! “
Catre aproa­pele sa avem inima de mama. Ai vazut o mama buna ? Chiar daca are copii mai multi şi daca unul o supara, o naca­jeste in fel şi chip, ea are mila de toti. Daca vede ca un copil de-al ei a cazut in apa şi se ine­aca, sau in foc, şi striga : ” Mama, nu ma lasa ! “, ea uita tot. Uita ca a suparat-o şi se duce catre dan­sul şi-l scapa, chiar cu ris­cul vie­tii.
Ca aşa este mama ! Ade­va­rata mama nu mai tine minte raul. Atat iubeste pe copii. Iata, aşa tre­buie sa avem şi noi inima noas­tra fata de toti. Sa ne fie mila de toti, şi de straini şi de ai nos­tri. Asa cere Dum­ne­zeu in Sfanta Evan­ghe­lie.
N-ai vazut closca ? Are atati apui şi daca i-ai luat numai unul, iti sare in cap, macar ca are multi. Asa şi mama cea buna işi pune sufle­tul pen­tru copii. Aceasta inima de mama o cere Dum­ne­zeu de la noi. S-o avem fata de toti. Cand a fi unul, care chiar de ne-a facut rau, chiar de ne-a supa­rat, insa cand il vom vedea ca este la necaz, sa sarim sa-l aju­tam, ca sa vada el ca noi avem dra­goste şi nu tinem minte raul pe care ni l-a facut el. Numai aşa vom fi fii ai lui Dum­ne­zeu dupa dar.

FOLOSUL DESEI SPOVEDANII

Acum sa spu­nem pe scurt des­pre cele cinci foloase ale desei spo­ve­da­nii.
Prea­bu­nul Dum­ne­zeu a pus in lume Taina aceasta a Spo­ve­da­niei, ca daca n-ar fi fost aceasta dupa botez, nimeni nu s-ar putea man­tui. Cine reu­seste sa facă o spo­ve­da­nie curata, reu­seste sa facă al doi­lea Botez; dupa cum ati vazut ca zice pre­o­tul la molifta : ” De vreme ce cu al doi­lea botez te-ai bote­zat, dupa ran­du­iala tai­ne­lor cres­ti­ne­sti “.
Taina Mar­tu­ri­si­rii sau a Spo­ve­da­niei, este una din cele sapte Taine şi cuprinde patru parti.
Prima parte este dure­rea ini­mii pen­tru pacate. Sa-i para rau şi sa planga pen­tru paca­tul prin care a supa­rat pe Dum­ne­zeu.
A doua este spo­ve­da­nia prin viu grai la duhov­nic.
A treia este face­rea cano­nu­lui, prin hota­ra­rea in fata pre­o­tu­lui ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfin­tei Spo­ve­da­nii, este dez­le­ga­rea paca­te­lor, prin pune­rea mai­ni­lor pre­o­tu­lui pe capul cre­din­cio­su­lui. Acesta, dupa cano­nul 8 al Sino­du­lui I Ecu­me­nic, se numeste epi­cleza duhov­ni­ciei, adica veni­rea Duhu­lui Sfant peste capul celui ce s-a mar­tu­ri­sit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfin­tei Spo­ve­da­nii, decat atunci cand a pus pre­o­tul mana pe capul celui ce se mar­tu­ri­seste, dupa cum arhi­e­reul pune mana pe capul dia­co­nu­lui sau al pre­o­tu­lui, cand il hiro­to­ne­ste şi vine Duhul Sfant prin suc­ce­siune apos­to­lica.
Deci, la fel şi aici, Duhul Sfant vine prin mana pre­o­tu­lui, sa dez­lege sufle­tul care s-a spo­ve­dit.
Dar spo­ve­da­nia, fiind o spa­lare sau un botez duhov­ni­cesc al sufle­tu­lui, dupa Bote­zul cel din­tai, este o taina prin care se iarta paca­tele omu­lui prin dez­le­gare de la duhov­nic şi este bine sa se facă cat mai des.
Dum­ne­ze­ies­cul parinte Ioan Gura de Aur zice aşa in car­tea care se numeste ” Putul ” sau ” Fan­tana ” pe roma­ne­ste : ” De este cu putinta, o, cres­tine, şi in fie­care ceas sa te mar­tu­ri­sesti la duhov­nic “.
de ce ? Pen­tru ca nu este clipa şi minut cand nu gre­sim lui Dum­ne­zeu. Deci, daca gre­sim in fie­care clipa lui Dum­ne­zeu, este prea de nevoie sa se facă deasa spo­ve­da­nie, sa spa­lam sufle­tul prin mar­tu­ri­sire curata cu cainta şi canon, pen­tru ca se inn­e­greste haina sufle­tu­lui nos­tru cea cura­tita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas şi din minut in minut.
In vre­mea veche a cres­ti­nis­mu­lui patris­tic, cres­ti­nii se mar­tu­ri­seau in fie­care zi la duhov­nici. Dar pe vre­mea aceea se şi impar­ta­seau in fie­care zi, cum arata la Fapte : ... şi erau toti in bise­rica, cand s-a inte­me­iat Bise­rica, şi sta­ru­iau in inva­ta­tura Apos­to­li­lor şi in impar­ta­sire, in fran­ge­rea pai­nii şi in ruga­ciune. ... iar toti cei ce cre­deau erau lao­lalta şi toate le aveau de obste.
Ast­fel s-a inte­me­iat prima obste apos­to­lica.
Toate le dadeau Bise­ri­cii şi pe ei insisi se dadeau lui Hris­tos. Pe vre­mea aceea, dupa ter­mi­na­rea slu­j­bei, şi masa se dadea in bise­rica, mesele agape. Mai tar­ziu s-au scos in pri­d­vo­rul bise­ri­cii şi pe urma acasa la cres­tini, fiind bine­cu­van­tate de Sfin­tii Apos­toli.
Spo­ve­da­nia se facea la ince­put in fie­care zi. Mai tar­ziu oame­nii, rarind cu Sfanta Impar­ta­sa­nie, au rarit-o şi cu Sfanta Spo­ve­da­nie. Și vedeti acum de-abia se mai spo­ve­desc in cel;e patru pos­turi. Atata s-a racit cre­dinta şi evla­via, mai ales fata de Spo­ve­da­nie, şi chiar de impar­ta­si­rea cu Pre­a­cu­ra­tele Taine, care aduc cel mai mare folos şi putere de cres­tere duhov­ni­ceasca a sufle­te­lor noas­tre prin harul Duhu­lui Sfant, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Aici vom vorbi, nu numai des­pre Spo­ve­da­nie, ci des­pre foloa­sele desei spo­ve­da­nii.
Foloa­sele desei spo­ve­da­nii sunt cinci.
Pri­mul folos al desei spo­ve­da­nii, este acela ca paca­tul nu prinde rada­cini in noi şi se strica din suflet cui­bul sata­nei.
Dia­vo­lul, vazand ca te spo­ve­desti des, te caiesti, te rogi şi-l parasti mereu, zice aşa : ” Degeaba ma oste­nesc cu dan­sul, ca se duce mereu la preot şi se spo­ve­deste, şi-l dez­leaga, şi eu nu cas­tig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de man­tu­ire, care nu se spo­ve­desc cu anii, ca aceia nu mi se mai impo­tri­vesc !”.
Cine se spo­ve­deste des, stie ce a gre­sit, ca tine minte. Daca nu s-a spo­ve­dit de cateva zile : ” Mai, ce-am facut ?”. El indata işi aduce aminte, iar daca lasa sa tre­aca o luna sau doua sau poate şi un an, de unde sa tina el minte ?
Ca intr-o zi daca s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva intr-un unghi de casa, intr-un colt şi pandeste-ti gan­du­rile tale numai timp de doua cea­suri, sa vezi in cate feluri umbla min­tea. Și la cate pacate se duce daca n-o stru­ne­sti cu ruga­ciu­nea şi cu frica de Dum­ne­zeu. Dar intr-o zi sau doua ? Dar umbland in soci­e­tate cu lumea şi vor­bind cu lumea şi vazand şi auzind, cat se incarca sufle­tul nos­tru pe con­sti­inta in fie­care ceas ?
deci pri­mul folos al desei spo­ve­da­nii este acesta. Și sa tineti minte ca prin mar­tu­ri­sire deasa, paca­tele nu pot prinde rada­cini adanci in inima celui ce se mar­tu­ri­seste.
Al doi­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca omul tine minte usor gre­se­lile facute de la ultima spo­ve­da­nie, pe cand cel ce se mar­tu­ri­seste rar, cu ane­voie poate sa-şi aduca aminte de toate cate a facut. Ast­fel, multe din pacate raman nespo­ve­dite şi, prin urmare, neier­tate. Pen­tru aceea dia­vo­lul i le aduce aminte in cea­sul mor­tii, dar fara de folos, caci i se leaga limba şi nu le mai poate mar­tu­risi.
Vai de acela care se duce la mar­tu­ri­sire şi spune o seama de pacate şi o seama nu le spune; sau le spune şi pe ace­lea, dar nu sin­cer cum le-a facut. Cauta cuvinte de aco­pe­rire; aşa de ici de colo, crede el ca poate minti pe Dum­ne­zeu, ca nu stie Dum­ne­zeu cum s-a facut paca­tul şi in ce fel ? El crede ca tre­buie sa-i spuna duhov­ni­cu­lui cateva pacate şi, daca l-a dez­le­gat, este ier­tat.
Duhov­ni­cul dez­leaga numai ce aude; cele­lalte pacate raman legate, ca acela n-a fost sin­cer şi nici­de­cum nu reu­seste sa se usu­reze. Deci a doua pri­cina ca spo­ve­da­nia sa fie buna, tre­buie sa fie sin­cera şi curata. Tot ce tine minte omul sa spuna, ca nu-i spune pre­o­tu­lui. Pre­o­tul e un om de tarana ca şi noi. El a pri­mit pute­rea de a lega şi dez­lega paca­tele, prin lucra­rea Duhu­lui Sfant.
Al tre­i­lea folos al celui ce se mar­tu­ri­seste des, chiar daca i s-ar intam­pla sa cada in pacat de moarte, indata alearga şi se mar­tu­ri­seste şi intra in harul lui Dum­ne­zeu, şi nu sufera sa aiba pe con­sti­inta gre­u­ta­tea paca­tu­lui, fiind deprins a se curati des prin spo­ve­da­nie.
Al patru­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca pe unul ca acesta, il afl amoar­tea cura­tit şi in harul lui Dum­ne­zeu, avand mare nadejde de man­tu­ire.
Dupa mar­tu­ria Sfan­tu­lui Vasile cel Mare, dia­vo­lul merge tot­dea­una la moar­tea drep­ti­lor şi a paca­to­si­lor, cau­tand sa afle pe om in pacate spre a-i lua sufle­tul.
La cei ce se mar­tu­ri­sesc des şi curat nu poate afla nimic, deo­a­rece s-au mar­tu­ri­sit luand dez­le­gare pen­tru pacate.
Al cin­ci­lea folos al desei spo­ve­da­nii este ca unul ca acesta se opreste şi se infra­neaza de la pacate, aducandu-şi aminte ca dupa putine zile se va mar­tu­risi din nou şi va primi canon de la duhov­nic, acesta mustrandu-l pen­tru cele facute.
Acesta care se spo­ve­deste des, cand işi aduce aminte de rusi­nea ce-o s-o aiba de la duhov­nic, de cano­nul pe care o sa-l pri­measca, se opreste de la pacat. Omul are atata putere impo­triva paca­tu­lui, ca toti dia­vo­lii din iad, daca ar veni, n-au ce-i face, daca vrea sa nu facă paca­tul; caci i-a dat Dum­ne­zeu o putere mare, de la Botez, sa biru­iasca ispi­tele dia­vo­li­lor.
Daca n-as avea pute­rea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsa pen­tru pacat. Voi nu auziti in Psal­tire ce spune Duhul Sfant ? Doamne, caci cu arma bunei­vo­iri ne-ai incu­nu­nat pe noi. Și iarasi spune Solo­mon : Dum­ne­zeu l-a zidit pe om, l-a lasat in mana sfa­tu­lui sau.
Daca vrea sa facă paca­tul, il face, daca nu, nu. Dia­vo­lul numai ii da in gand, iar el daca este prost şi se ama­geste, il face. Poti sa spui tu in ziua jude­ca­tii : ” Doamne, dia­vo­lul m-a dus la crasma, dia­vo­lul m-a dus la muie­rea cutare, dia­vo­lul m-a dus la furat, dia­vo­lul m-a dus la betie, dia­vo­lul la avort, la toate ! ” Iar dia­vo­lul vas pune atunci : ” Doamne, sa-m i arate mar­tori, ca m-a vazut cand il duceam de mana la crasma, la desfrau sau la avort !”.
Apoi va zice omu­lui : ” Vezi ca esti prost ? Eu ti-am dat in gand sa faci paca­tul. Daca ai fost prost, te-ai dus tu sin­gur ! Nu te-am dus eu de man ! Daca m-ai ascul­tat esti al meu !”.
Deci prin deasa spo­ve­da­nie se strica cui­bul sata­nei. Ai vazut cocos­tar­cul ? Face cuib pe casa la tine; şi-i o pasare foarte fina. Daca i-ai stri­cat cui­bul o dată, de doua ori, nu-ti mai vine acolo. Stie ca-i esti dus­man. Asa şi noi, daca-i stri­cam cui­bul sata­nei, el nu mai vine repede. Și acesta este un om care tine sufle­tul curat, ca nu poate suferi paca­tele.
Deci al cin­ci­lea folos al sfin­tei spo­ve­da­nii este indoit. Mai intai ca stri­cam cui­bul sata­nei din suflet şi al doi­lea ca nu ne gaseste moar­tea nespo­ve­diti.
Cel ce are obi­cei sa se mar­tu­ri­seasca des, nu lasa rugina paca­tu­lui sa se prinda de min­tea şi inima lui; cine işi pli­veste ogo­rul lui des, simte cand incol­teste paca­tul şi indata il smulge din suflet prin spo­ve­da­nie. Pe acel amoar­tea nu-l gaseste nepre­ga­tit.
Uite, acum um parinte a murit la noi, duhov­ni­cul Nata­nail. A venit la mine vineri, s-a spo­ve­dit dupa indrep­ta­rul de spo­ve­da­nie pe care il au duhov­ni­cii, s-a impar­ta­sit cu Pre­a­cu­ra­tele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Dom­nul, zicand ruga­ciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pre­ga­tit. A fost om inte­lept. Dar noi ce zicem ? ” Lasa ca m-oi spo­vedi la anul !”. Nu ! Sa nu ama­nam, ca nu stim cand ne cheama Hris­tos ! Parin­tele Nata­nail n-a stiut ca moare. Dar inge­rul Dom­nu­lui l-a aju­tat, fiindca el avea obi­cei in fie­care sap­ta­mana sa vina la mar­tu­ri­sit. Nu a avut cand sa se stranga rau­ta­tea, ca au fost dez­le­gate la spo­ve­da­nie toate paca­tele, pana şi cele mai mici.
Sa nu cre­deti dum­ne­a­voas­tra ca paca­tele mici nu sunt grave ! Și pe ace­lea tre­buie sa le mar­tu­ri­sim, ca auzi ce spune Evan­ghe­lia : Nimic necu­rat nu va intra intru impa­ra­tia cerurilor.


Comentarii:

Adaugã Comentariu:



Copyright © 2014 - † Ortodoxism.com Toate drepturile rezervate.
Credo.ro crestinism ortodox
Pagina de Contact