ORTODOXISM.COM

 

 

Pagina 1 din 212

Cele 7 sfinte Taine


Taina Sfântului Maslu

Taina Sfantului Maslu

7) TAINA SFANTULUI MASLU

Este a saptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit a părtilor însemnate ale trupului, credinciosii dobândesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.

Această Taină a fost instituită de însusi Mântuitorul când a tnmis pe sfiintii apostoli la propovăduire, zicându-le : «Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi» (Marcu XVI, 17—18). Sfintii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : «Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau» (Marcu VI, 13).

Urmând apostolilor, episcopii si preotii au săvârsit si ei această Sfântă Taină, cum ne arată sfântul Iacob : «Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preotii Bisericii si ei să se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob V 14—15).

Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor Citește mai departe...»


Nunta

Inele detalii alb doua nunta

6) NUNTA

A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.

Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» Citește mai departe...»


Hirotonia (Preotia)

Hirotonia

5) HIROTONIA (PREOTIA).

Hirotonia (Preotia) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.

Sfânta Taină a Preotiei se împărtăseste asadar unor bărbati anume pregătiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a învătat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărătiei lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a Citește mai departe...»


Taina Spovedaniei

Spovedania

4) TAINA SPOVEDANIEI

Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.

Ea are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului;
al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate Citește mai departe...»


Pagina 1 din 212

 

Copyright © 2017 - † Ortodoxism.com Toate drepturile rezervate.
Credo.ro
Pagina de Contact